Incepem cu amintiri frumoase, amintindu-ne cum povestea el pe oriunde mergea, cum a fost el luminat si adus la adevarata credinta, pe cand era preot intr-o biserica ortodoxa... Multe intamplari, parca, unele mai ciudate, altele mai triste, altele mai frumoase, care ne faceau sa lacrimam cand il auzeam povestindu-ne, cum si de unde l-a scos Dumnezeu, ba chiar si cum a fost alungat de catre mai-marii BOR...
In fine! Toate au fost si s-au dus!
Apoi, dupa ce a intrat in comunitatea pocaitilor, cat de mult a lucrat el pentru Dumnezeu si cat de mult a vorbit si a povestit tuturor oamenilor pe unde mergea el, cum si de unde l-a scos Dumnezeu...
Numai (si acum ajungem la partea trista a lucrurilor), ca a venit un nor negru, o negura, o ceata deasa peste casa lui si a fost parasit de toti cei dragi ai lui. Intai de sotie, care, spune el, a inceput sa il insele, apoi de "fratii" care nu au fost de acord nici cu faptul ca fratele lor Daniel Cristian sa divorteze, nici chiar pentru ce Insusi Domnul Isus a spus, ca ii este ingaduit omului sa divorteze, adica pentru curvie, dsfranare, preacurvie...
Fratele Daniel Cristian Florea, fiind lovit astfel, din doua parti: Odata de sotie, prin infidelitatea ei, care a dus la divort - si a doua, de fratii care in loc sa-l consilieze, fiindca trecea printr-o drama uriasa, ei l-au abandonat singur in drum, precum era acel cazut intre talhari, pe drumul dintre Ierihon si Ierusalim!
Fratii preasfinti, mult preasfinti, au considerat ca Daniel Cristian nu merita sa aiba un umar pe care sa se sprijine, cand avea si el cea mai mare nevoie. Ei l-au considerat un lepadat al societatii si al bisericii si chiar al lui Dumnezeu...
Durerea din sufletul lui a fost una imensa, sa vezi ca nici "fratii" nu te mai baga in seama, exact cum au facut preotul si levitul, cand au trecut pe langa acel sarman cazut intre talhari, ocolindu-l cu scarba... Dar prin aceasta, a fost distrusa si credinta tanarului si mult-lucratorului Daniel Cristian Florea, dar in acelasi timp, a mai fost daramata si o parte buna din fatada bisericii pocaitilor, care s-a dovedit a fi o biserica de fatarnici.
Oare cati credinciosi nu au cazut poate definitiv, din cauza unor biserici de preasfinti??? Cati tineri oare, nu s-au indepartat de biserica, din pricina unor mult prea sfinti din biserici, care nu voiau decat perfectiunea?! Si chiar daca tinerii sau membri ceva mai in varsta, precum Daniel Cristian sau altii, care, cand au gresit un pic sau poate nu au gresit deloc, dar prea sfintilor din biserici asa li s-a parut, cu ochii lor de mult prea sfintiti, i-au abandonat chiar cand aveau cea mai mare nevoie de un mic suport spiritual si omenesc.
Nu trebuie sa caut mult, pentru a gasi exemple, fiindca cunosc marturii, chiar si pe youtube am ascultat, unde crestini erau abandonati de bisericile mult preasfintitilor, pe cei care indrazneau sa faca o mica greseala... Este trist! Uite asa s-a pierdut un suflet!
Eu nu m-as fi intors inapoi la ortodoxie, dar el probabil ca a fost mult prea disperat, vazand cum si asazis "fratii lui" care pana in urma cu ceva vreme erau numai calare pe el si pe imaginea lui si pe notorietatea lui, catarandu-se cu mare nerusinare si laudandu-se cu lucrarea pe care o facea el, de parca ar fi fost a lor, vazandu-i deci cum toti l-au parasit, destul ca avusese o alta trauma mult mai mare si cu sotia, il inteleg, si-a pierdut ratiunea. Poate ca niste oameni asazisi idolatri, care stau si se inchina toata ziua numai la idoli, au facut-o pe bunul samaritean si i-au intins o mana de ajutor, un umar pe care sa planga; si atunci, Daniel o fi zis: "Uite cine ma pretuieste!" Si s-a intors catre acolo.
Frati crestini, la pocaiti??? Nu cred ca mai exista asa ceva! Aceasta este o specie pe cale de disparitie! La pocaiti a ramas doar numele! Ei zic doar ca sunt pocaiti si ca merg la o cutare biserica de pocaiti; ca in rest, iata ce fac pocaitii! Pocaitii sunt frati doar cu cei sfinti, pe care ei ii considera sfinti. Restul, sa se descurce singuri!
Cum mai, sa fie un om cu o asa mare vaza la voi, sa slujeasca din toata puterea lui pentru Dumnezeu, aducand bisericii voastre multa cinste si evlavie, iar cand omul, fratele vostru, da de un necaz, voi sa fugiti ca potarnichile?! Nu v-a mustrat deloc cugetul pentru aceasta nepasare a voastra? Nu v-ati gandit nicio clipa la durerea prin care trece el???
Asa ceva, este de o necinste uriasa, adusa peste imaginea voastra de pocaiti! Spre rusinea voastra o spun! Si o spune unul care, la randul lui, a fost lepadat de biserica, fiindca nu a putut merge la biserica intr-o zi mare pentru acea biserica...
Pentru acesti crestini, chiar nu exista "nu pot". Ei zic, citand din Filipeni: "Toate sunt cu putinta, celui ce crede". Asa este! La teorii toti suntem cei mai tari! Adica, nici sa nu ne gandim ca ar fi altii mai tari ca noi la teorie! Toti avem teoria perfectiunii inscrisa in gene si in ADN si stim tot ce trebuie sa faca altii. Si daca acei altii nu fac tot ce stim noi ca trebuie sa faca, atunci ii lepadam, ii lasam in plata Domnului!
Apoi, se mai mira ca bisericile sunt tot mai goale, ca preasfintii din ele, care stiu tot ce trebuie sa faca altii, sunt tot mai putini... Mirati-va si uimiti-va, caci mirarea va va fi mare! Credinciosia voastra a intrecut-o pe cea a sfintilor din primul secol: si de dragostea voastra s-a auzit pana la cer, ca nu exista! Dragostea dintre sfinti, este cat sfintii nu calca stramb. Ca daca un sfant a calcat stramb, nu numai ca isi scrinteste vreun picior sau vreo mana, in cadere, dar nu mai are parte nici de vreo mana sau de vreun umar pe care sa se ridice si sa mearga mai departe! "Adio, frate!", ti se zice! "Ai alunecat sau ai cazut, descurca-te! Cu iubirea noastra pentru tine, s-a terminat. Noi te-am iubit cat ai fost sfant, cat ai fost in picioare si ai alergat incoace si incolo, ai lucrat cat ai lucrat si ai adus multa binecuvantare peste noi... Acum, te-a pus patea si ai alunecat - si ni s-a parut noua ca chiar ai cazut, dar ca ai cazut rau de tot si te-ai facut praf, asa ca "hai, pa!".
Urat! Urat, dar adevarat!!!
