Cine sunt

 

Mă numesc Gicu Daniel Terente (sau Terente Gicu Daniel), sunt născut în anul 1983 și încă mai sunt, dintr-o comună de la munte, a județului Buzău, pe nume Chiliile.

Despre mine, pot să vă spun multe și toate încep cu "sunt NEBUN"... Adică, sunt nebun după multe lucruri... 

Unul dintre lucrurile după care sunt nebun, ar fi - și hai să-l pun pe primul loc, - credința în Dumnezeu, care este Viu și adevărat. Căci dacă nu era nici viu și/sau nici adevărat, nici nu mă mai complicam și nu-mi mai băteam capul cu așa ceva! Dar, fiind și Viu și Adevărat, asta este; am ales să fiu nebun după EL!

Apoi, sunt nebun după fotografie! E adevărat, că dacă cineva m-ar amenința cu moartea din cauza fotografiei, ca să mă facă să mă las de fotografie, m-aș lăsa; dar de Dumnezeu nu m-aș lăsa! De asta am și pus nebunia după Dumnezeu pe primul loc.

Dar, vorbind despre nebunia aceasta după fotografie, spun că sunt nebun, fiindcă sunt în stare să-mi pun și viața în pericol, pentru a scoate o fotografie cât mai perfectă. 

În același timp, sunt nebun și după filme, video, pe care să le fac eu, pe unde merg să fac fotografii; dar cu video este un pic mai greu, fiindcă nu am toate cele necesare, în a face un film perfect, fără tremurături și zdruncinături.

Nebun mai sunt și prin felul meu de a fi, fiindcă sunt un om liber și îmi place să mă simt liber, să râd, să mă bucur, să mă strâmb dacă vreau și să stau serios dacă asta vreau! De altfel, sunt un creștin neafiliat vreunui cult religios. Fiecare cult își are felul lor de a fi; eu trăiesc cum simt că trebuie să trăiesc. Dacă vreau să râd, râd - iar dacă vreau să mă strâmb, mă strâmb. Cine crede că râsul nu face bine credinciosului, să stea trist! N-are decât! Eu voi râde și mă voi bucura; și dacă va fi nevoie, mă voi și strâmba! Numai să nu uit, să mă mai și îndrept!

Deși sunt trecut de 35 de ani, încă mă mai simt ca un copil și uneori mă și port ca un copil. Nici nu-i de mirare, că mulți copii trag la mine, să se joace cu mine. Asta fiindcă și mie îmi place să mă joc cu ei. 

Ce să mai spun?!

Bine, uite, mai spun că sunt un om simplu, care nu prea port costum! Așa cum am spus, îmi place să mă identific cu oamenii simpli, fiindcă și eu sunt un om simplu; de aceea, sunt la fel ca și ceilalți oameni simpli, cu pantaloni scurți și cu tricou, cu papuci și cu teniși. Credința din inimă nu se arată prin costum și cravată, ci prin relaționare și prin comportament. Cine nu înțelege aceasta, să n-o înțeleagă!

Nu sunt un om bogat și nici nu caut să mă îmbogățesc! Lupt pentru bunăstare, să am cu ce mă îmbrăca și cu ce mă încălța, dar nu să le am pe cele mai scumpe! La urma urmei, nu ce ai peste trup ca învelitoare, este important, ci ce învelești cu trupul, adică sufletul, pe care mulți l-au cam lăsat pradă foamei și setei și aproape că l-au lăsat pustiu și gol!

Dacă sufletul e bine îngrijit, atunci tot trupul se bucură; chiar și cu un tricou de 15 lei pe trup și cu un pantalon tot de 15 lei. Aceasta, ca să știm despre ce vorbim! 

De altfel, când omul are o comoară pe dinăuntru, pe dinafară se acoperă doar să arate bine și să nu umble gol; dar când omul este gol pe dinăuntru, caută să se împodobească cu o comoară pe dinafară. Cam aceasta este diferența! Și, cam acesta sunt eu!