La venirea Fiului

„Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, la fel se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut nimic până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului. Atunci, din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat şi altul va fi lăsat. Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată şi alta va fi lăsată. Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru!” (Matei 24:37-42)

Cea mai mare durere sufletească, nu este atunci când pierzi pe cineva drag (deşi este şi aceasta o durere cumplită), ci cea mai mare durere, este atunci când pierzi pentru totdeauna pe cineva drag.

Putem pierde pe cineva drag, dar putem pierde doar temporar, până la marea reîntâlnire de pe norii cerului, când va reveni Domnul şi va readuce la viaţă, pe toţi cei ce au crezut cu adevărat în EL. Şi, există şi cealaltă variantă, când putem pirde pe cineva drag, pentru totdeauna. Varianta aceasta fiind, atunci când unul din persoanele în cauză este credincios şi unul nu. Aceasta este cea mai mare durere. Când unui credincios îi moare cineva drag din familie, rude apropiate, iar cel ce moare este necredincios sau credincios doar de faţadă, atunci, la moarte, cel credincios se desparte pentru totdeauna de celălalt.

Am citat un text din Evanghelia după Matei, unde Mântuitorul ne vorbeşte despre vremea sfârşitului, atunci când EL va reveni pe nori – şi spune Mântuitorul: „Atunci, din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat şi altul va fi lăsat. Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată şi alta va fi lăsată.” Cât de dureros poate fi, atunci când de lângă tine, pleacă spre cer, fratele tău? Vezi pe Domnul Isus pe nori, fiindcă aşa ne spune Biblia, că atunci, când va reveni EL, orice ochi Îl va vedea – chiar şi cei ce L-au străpuns..., vezi pe fratele sau pe sora ta că zboară, se înalţă într-acolo, să se întâlnească pe Domnul pe nori, iar tu ai rămas jos şi priveşti? Nu este asta o durere cumplită, insuportabilă?

Spune Domnul: “din doi bărbaţi care vor fi la câmp... din două femei care vor măcina la moară...” Sunt în acelaşi loc amândoi...şi totuşi...unul pleacă, se înalţă la cer, iar altul rămâne jos, cu ochii în lacrimi, într-un pârâu de lacrimi şi cu inima distrusă... De ce?

De ce să nu ne gândim şi la Dumnezeu? De ce să ne credem noi mult mai inteligenţi, pentru o învăţătură „învechită”? De ce să nu ţii cont şi de părerea celor ce cunosc cu adevărat, că există Dumnezeu?

Da, sunt multe categorii de gândiri în lumea asta; şi din păcate, unele chiar îmbracă forme religioase şi uneori chiar fanatice, dar nu duc la Dumnezeu. La Dumnezeu duce credinţa, credinţa adevărată, vie şi neprefăcută. Nu o credinţă înşelătoare, în care eşti forţat sau nevoit, să crezi ceva sau în ceva anume, care chiar ar putea să nu existe; ci o credinţă voluntară, într-un Dumnezeu care chiar există. Într-un Dumnezeu care se revelează, care comunică cu tine, care te poartă pe braţe... De ce dar, ai vrea să rămâi jos, când alţii vor pleca spre cer, ca să se întâlnească cu Domnul pe nori?  Am spus deja: “Durerea cea mai mare, este atunci când cineva pleacă de lângă tine, pentru totdeauna.” Şi chiar mai mult de atât, este când pleacă de lângă tine, chiar sub nasul tău şi-l vezi cum se duce spre cer, spre Domnul, pe care-L vezi pe nori... Şi de ar fi doar atât...şi parcă tot nu ar fi durerea maximă... Pentru că de fapt, durerea maximă este atunci, când te întâlneşti cu Cel pe care L-ai văzut pe nori, dar pentru tine nu este Mântuitor, ci este Dreptul Judecător, care te va judeca şi trimite în iazul de foc, în focul cel veşnic...

Şi acum, dacă ar fi să derulăm filmul înapoi, să ne întoarcem acolo unde, doi bărbaţi erau pe câmp şi două femei la moară, oare nu ar fi fost bine ca ambii sau ambele, să fi fost credincioşi(oase)? Cu siguranţă că ar fi fost bine! Dar, pentru că nu prea se întâmplă să fie aşa, ce ar fi, dacă tu vei fi cel sau cea, care se va pregăti să fie cel sau cea, care îşi va lua zborul spre cer, atunci când se va arăta Domnul pe nori? – E doar o întrebare. Ea poate marca o viaţă şi poate schimba un destin veşnic... Poate...

Preacurvia

"Să nu preacurveşti" (Exod 20:14).

Îmi veţi spune că am scris mai înainte, că Legea Vechiului Testament, nu mai are valoare pentru noi astăzi; şi este adevărat, dar nu mai este valabilă pentru cei ce trăiesc prin Duhul, cei care şi-au răstignit firea păcătoasă, pentru că ei nu mai fac păcatul acesta, fiindcă "cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească, împreună cu patimile şi poftele ei" (Galateni 5:24), dar nu şi cei care încă trăiesc în păcat. Şi mai mult, învăţătura aceasta, este chiar întărită pentru Biserică, să vadă că este foarte importantă! Este foarte adevărat şi faptul că cine trăieşte prin Duhul lui Dumnezeu, ştie ce este curvia şi preacurvia, pentru că Însuşi Domnul îi descoperă prin Duhul Său; dar o întărire a acestei învăţături, nu strică niciodată, de aceea şi Domnul Isus, dar şi apostolii, au vorbit despre acest subiect important.

Trăim într-o vreme, foarte dezlănţuită, din orice fel de lanţ al sfinţeniei, al învăţăturii creştine dar şi al bunei convieţuiri chiar. Păcatul curviei şi preacurviei, a ajuns la culme; şi acum, orice este permis între oameni. Nu se mai ţine cont de nici o regulă, de nici o învăţătură, de nici o restricţie, de nici o moralitate, ci moralitatea a ajuns să fie ce ne place nouă şi ce ne convine nouă, nu ceea ce ne învaţă Creatorul nostru, în Sfânta Scriptură!

Dumnezeu a creat la început, un singur bărbat şi o singură femeie; nu a creat un singur bărbat şi o sută de femei sau invers... Dumnezeul Creator, Cel ce a dat fiinţă tuturor lucrurilor văzute şi nevăzute, a creat totul, după un plan bine-definit şi cu un scop precis, căruia i-a aşzat şi standardele de bună funcţionalitate. Şi dacă Dumnezeu a spus: "Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău" (Exod 20:17), ce nu înţelegi de aici? Nu spune destul de clar? Înţelegi tu, că încălcând această lege a Celui Prea Înalt, tu de fapt îţi scoţi sabia şi ÎL insulţi pe Cel ce a dat-o? Înţelegi tu, că încălcând porunca Lui, nu faci altceva, decât să te răzvrăteşti împotriva Celui ce te-a creat şi a pus suflarea de viaţă în tine?

Vrei să spui că această lege, este a vechiului Legământ? Nici o problemă! Domnul Isus a spus: "Aţi auzit că s-a zis, celor din vechime: "Să nu preacurveşti!" Dar EU vă spun, că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. Deci, dacă ochiul tău cel drept, te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine, căci este spre folosul tău, să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă!" (Matei 5:27-29). Ai privit la o femeie, ca să o pofteşti în inima ta, ai şi preacurvit cu ea în inima ta; şi spune Mântuitorul, că dacă ochiul tău, cu care vezi acea femeie, te face să cazi în păcat, ai face bine mai degrabă să-l scoţi şi să îl arunci, decât să fii aruncat în gheenă, în focul cel veşnic. Îţi pasă ţie, că pentru păcatul precurviei sau curviei, o să fii aruncat în focul cel veşnic? Dacă în vechiul Legământ, era pedepsit doar faptul în sine, acum, în Noul Legământ, este pedepsită şi intenţia şi gândul, dorinţa de a făptui păcatul. Este foarte adevărat, că pofta este condamnată şi în vechiul Legământ şi citam din Exod 20:17, unde scrie că "Să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici roaba lui...". De ce să nu pofteşti? De ce să nu preacurveşti sau de ce să nu curveşti? Pentru că Dumnezeu, Cel care te-a ţesut în pântecele mamei tale şi ţi-a dat suflare, a spus SĂ NU...! EL a dat porunca aceasta; şi pentru că EL este Stăpânul a tot ce a creat, trebuie să ÎL asculţi! Ce se întâmplă dacă nu ÎL asculţi? Apocalipsa 21:8 "cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă...". Ce se întâmplă cu cei care curvesc ori preacurvesc? "Partea lor, este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă!"

De ce îţi trebuie ţie să comiţi acest păcat? Îţi pare că îţi aduce ceva bun? Nimic bun nu îţi aduce, ci ţi-aduce pierzarea veşnică, de la faţa lui Dumnezeu! Întoarce-te astăzi la Cel ce te-a creat, la Cel ce ţi-a dat suflare şi viaţă, rupe-o astăzi cu păgânătatea, cu poftele şi plăcerile tale păcătoase, fiindcă te va chema Dumnezeu la judecată şi te va arunca în focul cel veşnic! Crezi că vei avea îndurare din partea Lui la judecată, că ştii că Dumnezeu este bun şi mai spui tu, că ce-i frumos şi lui Dumnezeu ÎI place? Să nu mai crezi asta, dacă aşa ai crezut! Dumnezeu este Bun şi te aşteaptă acum, să o rupi cu păgânătatea! După ce ai murit, să nu te mai aştepţi, la nici un dram de bunătate din partea Lui. Apostolul Paul spune: "Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni, să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea, după dreptate..." (Fapte 17:30,31). Dumnezeu a rânduit o zi, în care va judeca lumea, după dreptate, nu după milă, după îndurare... Spune Paul: "Dumnezeu ...porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni, să se pocăiască". Acum, nu după moarte! După moarte, poţi să te pocăieşti în iazul de foc, în vecii vecilor, că de acolo nu mai este ieşire! Dumnezeu a rânduit, ca pocăinţa şi credinţa în Fiul Său, pentru mântuirea fiecăruia dintre noi, din poftele şi păcatele noastre, să se întâmple ACUM, nu după moarte !

Cer nou și pământ nou

"Apoi, am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi, pieriseră; şi marea nu mai era." (Apoc. 21:1). 

Vine vremea, când cerul dintâi, adică cerul pe care îl vedem noi şi pământul acesta pe care suntem noi, vor pieri, vor trece. Nu va fi doar pârjolită, arsă, suprafaţa pământului, ci tot; şi nu se va mai găsi. Pentru cei ce îşi adună comori pe pământ, va fi destul de dureros. Și de ar fi să fie arsă, doar suprafaţa pământului; dar Biblia spune, că va pieri definitiv. Apostolul Petru, spune că "În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul cu tot ce este pe el, va arde" (2Petru 3:10). În ziua aceea, pământul cu tot ce este pe el, va arde. Va fi ars ca pleava, ca gunoaiele; şi numic nu va rămâne. 

Pentru ce ne luptăm în această lume? Pentru ce ne zbatem şi ne umplem inima de suferinţe? Pentru gunoaie? Pentru pleavă, care va fi arsă? Tot ceea ce vedem în jurul nostru, va pieri; şi nimic nu va rămâne pe vecie! Nimic!!! Cu ce vei merge în veşnicie? Unde îţi vei petrece veşnicia? Spune Biblia, că Dumnezeu va face un cer nou şi un pământ nou, unde va locui Dumnezeu Însuşi, cu poporul Său. "Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă, împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: "Iată, cortul lui Dumnezeu, cu oamenii! EL va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. EL va fi Dumnezeul lor" (Apoc. 21:2,3). Vei face parte şi tu, din poporul Lui? Te-ai întâlnit cu Dumnezeu pentru înfiere?

Cei ce au numele scrise în Cartea Vieţii Mielului, sunt poporul lui Dumnezeu, sunt poporul ce va locui cu Dumnezeu, în Cetatea Sfântă... Crezi că este mai importantă cartea lumii acesteia, să ai numele scris în cartea celor mai bogaţi din ţară? Crezi că este mai important, să fii un om cu vază în lumea aceasta, unde toate sunt doar gunoaie, ce vor pieri odată cu pământul acesta sau poate mult mai devreme decât pământul? Domnul şi Mântuitorul nostru, Isus Hristos, a spus: "Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră!" (Matei 6:19-21). Nu vă strângeţi comori pe pământ! 

Chiar dacă îţi pui jandarmi la casă şi chiar dacă îţi umpli casa de camere de supraveghere şi alarme, de mânia lui Dumnezeu, nu te pot proteja nici unele, din toate acestea! 

Strângeţi-vă comori în cer, acolo, la loc sigur, unde molia şi rugina nu le roade şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură! La plecarea noastră în veşnicie, nu vom lua nimic cu noi; şi apostolul Paul (Pavel), spunea "Căci noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm nimic din ea cu noi" (1Timotei 6:7). Când am intrat în lume, am intrat goi şi lipsiţi de toate; şi părinţii, au trebuit să îngrijescă de nevoile noastre; când vom ieşi din lume, vom pleca cu mâinile goale şi nu vom lua nimic cu noi. Tot ce am adunat aici, rămâne aici; chiar dacă ţi-ar umple sicriul şi cavoul cu bogăţii, în veşnicie tot nu le vei avea; ci vor rămâne acolo, în cavou şi vor veni hoţii şi le vor fura de acolo!!! 

Dacă nu ţi-ai salvat sufletul, ce folos pentru tine? Spune tot Mântuitorul: "Şi la ce-i foloseşte unui om, să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?" (Marcu 8:36). La ce îi foloseşte? La ce îţi foloseşte? Dacă sufletul nu ţi-este salvat prin Sângele lui Hristos, nu vei avea numele scris în Cartea Vieţii Mielului şi vei merge în iazul de foc. Şi acum, te întreb din nou: La ce bun? La ce-ţi foloseşte, că ai adunat o grămadă mare de gunoaie, în curtea casei tale - şi implicit, în inima ta? Căci Domnul Isus spunea, "că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră"! Unde va fi inima ta? Dar sufletul tău, îmbrăcat în veşnicie, îmbrăcat în trupul veşnic, în trupul care nu va mai pieri niciodată, unde va fi???

Puterea

"Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului" (Fapte 1:8).

Am vrea cu toţii, ca în bisericile noastre, să fie câte un Petru sau câte un Ioan sau câte un Iacov sau un Paul, dar din nefericire, aceştia cam lipsesc! De ce lipsesc? Pentru că învăţătura noastră, este un pic greşită în această privinţă! Noi am vrea să se ridice aşa dintr-odată, în biserica noastră, numai Ioani sau Pauli sau Petri, dar după învăţătura noastră, nu după învăţătura lui Dumnezeu. În versetul de mai sus, Mântuitorul este foarte clar, când spune: "voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi...". Exact! Putere! De putere duce lipsă bisericile noastre! Toate bisericile au o învăţătură şi toate au pastori şi învăţători, dar le lipseşte această putere... Puterea despre care vorbea Domnul Isus. Mă poate contrazice cineva, să spună că nu lipseşte puterea aceea? Păi dacă nu lipseşte, atunci de ce mai vreţi un Petru sau un Ioan sau un Paul la voi în biserică?

Dragilor, Dumnezeu lucrează după Voia Sa şi după standardele Sale, nu după voile noastre! Cu durere o spun, că am auzit destule persoane spunând, că ar vrea să fie un Petru sau un Paul sau că ar avea nevoie de un asemenea om în biserica lor, dar nu după cum cere Dumnezeu, nu după standardele Lui, nu după învăţătura Lui, ci după învăţătura bisericii, care de multe ori, ÎL minimizează pe Dumnezeu şi înalţă o învăţătură înţeleasă greşit, din Sfânta Scriptură! Să nu ne amăgim: Dumnezeu ne va umple bisericile cu de-al de Petru şi Ioan şi Iacov şi Paul, dar mai întâi, noi trebuie să ne umplem bisericile şi inimile, cu doctrina curată a lui Dumnezeu; unde Dumnezeu este înălţat, iar noi urmăm învăţătura Lui. Nu putem avea Pauli în bisericile noastre, atâta timp cât noi promovăm lucrarea Domnului prin predicare pentru toţi şi neţinând nici cont de faptul, că nu biserica trimite pe câmpul evangheliei, ci Dumnezeu! Dacă biserica trimite, atunci să-i îmbrace biserica cu putere, pe cei trimişi! Dumnezeu nu va excepta niciodată regulile şi să spună: "OK, l-aţi trimis pe "X", hai că îl umplu şi EU repede cu putere!" Nu! Niciodată! Dumnezeu va umple cu putere, pe acei ce sunt în stare să poarte acea putere; pe cei ce sunt pregătiţi, să ducă vestea Bună a lui Dumnezeu, curată şi nealterată, celor care au nevoie de ea.

Să nu ne mirăm, de ce astăzi trebuiesc ţinute 3000 de predici, ca să se pocăiască un om, fiindcă cuvântul pe care îl ducem noi, neînsoţit de putere, duce de fapt, o veste Bună nu prea bună, adică un pic sau un pic mai mult, alterată. Este ca şi cum am merge la un sărac şi i-am duce o farfurie de mâncare dată în acru, în stricat. Omul acela, nu va putea face nimic cu ea, căci nu este bună de mâncare.

Apostolii au avut putere. În Fapte 2 scrie: "În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună, în acelaşi loc. Deodată a venit din cer, un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde stătau ei. Nişte limbi ca de foc, au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una, pe fiecare din ei. Toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească. ...... Atunci Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a zis: "Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele!..." (Fapte 2:1-4,14). Priviţi cum începe versetul 14: "Atunci Petru s-a sculat în picioare, cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a zis...". ATUNCI! Abia ATUNCI, s-a ridicat Petru cu cei unsprezece şi a zis!

Vrei un Petru în biserica ta? Sau vrei să fii tu acel Petru din biserica ta? ATUNCI va trebui să te supui învăţăturii lui Dumnezeu. Nu poţi fi un Petru, dacă tu pleci să duci veşti alterate, celor care au nevoie de o veste Bună. Omul nu are nevoie de veşti alterate, ci de Vestea Bună, a lui Isus Hristos, Domnul nostru. Este Isus Hristos Domnul tău? Dacă este, ATUNCI ascultă-L pe EL şi supune-te Lui; aşteaptă ca EL să te umple de putere, aşteaptă să îţi spună EL că trebuie să faci un anumit lucru, nu pleca tu că spune Biblia! Nu spune Biblia nimic! Citeşte cu mai mare atenţie, să vezi că nu spune Biblia! Spune Mântuitorul şi Domnul nostru, ucenicilor! Ucenicilor le-a spus şi lor le-a spus şi versetul cu care am început acest mesaj; şi şi alte versete, care spun acelaşi lucru. Dacă vrei să fii un Petru, mai întâi trebuie să fii un ucenic! Nu poţi fi un Petru sau un Paul, din senin! Azi te-ai pocăit, peste o lună te botezi, apoi spui că vrei să fii un Petru! Nu e rău să vrei să fii un Petru, dar ca să ajungi acolo, trebuie să mergi pe la şcoala uceniciei lui Isus şi EL ATUNCI, te va învăţa cum poţi fi un Petru sau un Ioan sau un Paul! 

Iubirea aproapelui

Ceea ce veți citi în continuare, este învățătura lui Dumnezeu dată evreilor, după ce i-a scos din Egipt.

Mai întâi, să avem o învățătură introductivă:

Evreii, erau poporul ales de Dumnezeu să fie al Lui (și sunt și astăzi); ei au primit de la Dumnezeu legi și porunci, cum să trăiască și cum să se manifeste și cum să se comporte cu toți oamenii. 

Evreii erau dar, poporul lui Dumnezeu, iar celelalte popoare erau numite păgâne sau străine. 

Și iată ce le spune Dumnezeu evreilor să facă:

"De se va aşeza vreun străin în ţara voastră, să nu-l strâmtoraţi. Străinul care s-a aşezat la voi, să vă fie ca un băştinaş de-al vostru; să-l iubeşti ca pe tine însuţi, că şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!" (Lev. 19:33,34).

Străinii sau păgânii, nu aveau legile lui Dumnezeu; dar dacă aderau la ele, Dumnezeu nu îi îndepărta. Dar dacă nu aderau și nu erau interesați de legile evreilor, nu era nicio problemă! Le spunea Dumnezeu evreilor, despre străini: "Străinul care s-a aşezat la voi, să vă fie ca un băştinaş de-al vostru; să-l iubeşti ca pe tine însuţi"

Observați? 

Nu le zice evreilor: "Știți, orice străin care vine la voi, să primească învățătura și legile Mele, să asculte de Mine, să...!" 

Noi astăzi, am vrea să fie toți ca noi! Nu vrem să acceptăm "străini"; și dacă-i acceptăm, vrem să adere la toate valorile noastre! 

Ba mai mult, Dumnezeu le spune evreilor: "să-l iubeşti ca pe tine însuţi, că şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!" 

Să-l iubiți ca pe voi înșivă, pe acel "străin" care este în mijlocul vostru și care nu vrea să adere la valorile voastre, "că şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!" 

Mai târziu, când Mântuitorul Iisus Hristos era pe pământ, ajunge să fie pus la colț de niște învățați religios, care ÎL întreabă: "Cine este aproapele meu?" 

Atunci, Mântuitorul le spune o pildă: Pilda samariteanului milostiv. 

Samaritenii erau urâți de evrei; de aceea și alege Mântuitorul, să scoată în evidență un samaritean.

Și spune EL: „Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon şi a căzut între tâlhari; care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Iar, din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea; şi văzându-l, a trecut pe-alături. Tot aşa şi un levit, ajungând în locul acela şi văzând, a trecut pe-alături. Iar un samarinean, care mergea pe cale, a venit la el; şi văzându-l, i s-a făcut milă; şi apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin; şi punându-l pe dobitocul său, l-a dus la un han şi i-a purtat de grijă. Şi a doua zi, scoţând doi dinari, i-a dat hangiului şi i-a zis: Ai grijă de el; şi ceea ce vei mai cheltui, ţi-i voi da eu, când mă voi întoarce." (Luca 10:30-35)

Acum, vine și întrebarea Domnului Iisus, pentru aceia, dar și pentru noi: "Care din aceştia trei, ţi se pare că a fost aproapele, celui căzut între tâlhari?“ (vers.36)

Și vom răspunde cu toții într-un glas: "Cel care şi-a făcut milă cu el". (vers.37). 

Așadar, Domnul Iisus nu a disprețuit "străinul, păgânul", ci a arătat că este demn să fie iubit de noi și apreciat, așa cum spunea Dumnezeu și în Leviticul, de unde am citat mai sus. Ce dacă este altfel? Dumnezeu nu ne cheamă să urâm și să disprețuim și să persecutăm oamenii, care nu sunt de aceeași părere cu noi; ci EL ne cheamă să fim buni cu ei și să-i iubim. 

Ce le spune Domnul celor ce au răspuns: "Cel care şi-a făcut milă cu el"? 

Le-a zis: „Mergi şi fă şi tu asemenea!“ (vers. 37)

Așadar, dacă samariteanul a iubit și a făcut bine unuia care îi era contra, spune Domnul: „Mergi şi fă şi tu asemenea!“. Mergi și iubește și tu pe cel ce este altfel decât tine!

Aș mai putea continua cu exemple din Biblie (fiindcă mai creștini ca acum parcă n-am fost nicicând, apărându-ne valorile de cineva care nici nu gândea să ni le pângărească); dar ca să nu plictisesc cititorul, mă opresc aici! 

Ce am vrut să arăt prin acest mesaj? 

Am vrut să arăt că chiar și Dumnezeu ne dă peste față în zilele acestea, când noi în loc să iubim pe cei pe care EL i-a așezat în mijlocul nostru, noi am fi în stare să-i strivim - dacă am putea! 

Păcat!

Fecioarele

"Luptaţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă, căci vă spun, că mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea!" (Luca 13:24). 

Acest verset, îmi aduce aminte de un text din Matei, pilda celor zece fecioare, unde spune acolo Mântuitorul, că după ce au intrat cele 5 fecioare înţelepte cu mirele la nuntă, "au venit şi celelalte fecioare şi au zis: "Doamne, Doamne, deschide-ne!" Dar el, drept răspuns, le-a zis: "Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!" (Matei 25:11,12). Se întâmplă deci şi să vină oameni înaintea lui Dumnezeu, dar să fie uşa închisă şi să nu se mai poată intra! Mântuitorul a mai remarcat ceva aici: spunea că le-a răspuns: "Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!". De ce nu le-a primit, pe cele 5 fecioare neînţelepte? Pentru că nu le cunoştea! La Nunta Mielului, intră doar aceia, care sunt cunoscuţi de Miel. Ca să fii cunoscut de Mire sau de Miel, de Domnul Isus, trebuie să ai viaţă cu EL, să ai părtăşie cu EL, să ai numele scris în Cartea Vieţii, să te fi întâlnit cu EL o dată şi să ÎI rămâi credincios, precum Maria Magdalena. Maria a fost o îndrăcită, dar s-a întâlnit cu Mântuitorul ei şi de atunci se pare, că dintre toţi ucenicii şi cei care ÎL mai urmau, doar ea L-a iubit cel mai mult. Ea a fost prima care L-a și văzut înviat. Ea a fost aceea, care nu s-a dezlipit de mormântul Domnului şi a rămas acolo disperată. Iată, ea s-a întâlnit cu Mântuitorul şi L-a iubit. Ea ÎI este cunoscută Mântuitorului şi ea va intra la Nuntă. Tot astfel şi noi, trebuie să ne întâlnim cu EL şi să ÎL iubim, să avem viaţă cu EL, să avem părtăşie cu EL, ca noi să ÎL cunoaştem şi EL să ne cunoască.

Asta înseamnă silinţă, luptă; înseamnă...nu doar să ne numim ...copii ai Lui Dumnezeu, ci să şi fim! Cele 5 fecioare neînţelepte, aşteptau şi ele nunta, nu erau necunoscătoare de caz; ele ştiau că urmează să vină mirele, dar nu s-au pregătit, nu şi-au luat destul ulei, ca să le ajungă! Ele au crezut probabil, ca se poate şi fără! Tot astfel şi mulţi dintre noi, care socotim că se poate şi fără... Noi aşteptăm pe Mirele pe norii cerului, să vină şi să ne ia, dar de uleiul din candelă nici nu ne pasă, dacă mai este sau nu. Tot pe subiectul acesta, Mântuitorul a mai spus ceva: "Nu orişicine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: "Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni, în Numele Tău?" (Matei 7:21,22). Vorbeşte aici Mântuitorul, despre oameni care au şi făcut lucrări, în Numele Lui, iar Domnul le răspunde: "Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi, care lucraţi fărădelege." (Matei 7:23). Niciodată nu v-am cunoscut! Este vorba despre aceeaşi cunoaştere. Degeaba au făcut ei, acele multe minuni în Numele Lui, că Domnul le răspunde, că niciodată nu i-a cunoscut! Spune mai departe: "depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi, care lucraţi fărădelege." Voi toţi, care lucraţi fărădelege! Nu trebuie să ne mulţumim cu simpla noastră prezenţă într-o biserică sau chiar cu lucrări făcute în Numele Domnului, ci trebuie să lucrăm Voia lui Dumnezeu, nu fărădelege! Spune în prima parte, din textul citat din Matei 7: "Nu orişicine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri." (7:21). Este vorba, de împlinirea, de facerea voii lui Dumnezeu... Cel ce face voia lui Dumnezeu... Nu este suficient să fii fecioară, ci trebuie să fii una înţeleaptă! Nu este suficient să aştepţi pe Mirele, ci trebuie să ÎL aştepţi pregătită! Nu este suficient să faci minuni în Numele lui Isus, ci trebuie ca să faci Voia Tatălui din Ceruri! Asta înseamnă de fapt, să ne nevoim, să ne luptăm, să intrăm pe uşa cea strâmtă! Domnul să ne facă fecioare înţelepte, pe toţi, Amin!

Cartea Vieții

"Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare, înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi, după faptele lor; după cele ce erau scrise, în cărţile acelea. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc." (Apocalipsa 20:12,15). Apostolul Paul, spune: "căci toţi trebuie să ne înfăţişăm, înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata, după binele sau răul, pe care-l va fi făcut, când trăia în trup". (2Corinteni 5:10) Şi iată, că în Apocalipsa, Dumnezeu ne revelează prin Apostolul Ioan, cum va fi la acea judecată, unde toţi ne vom înfăţişa, înaintea scaunului de judecată, al lui Dumnezeu! Nişte cărţi au fost deschise... Dumnezeu a deschis acele cărţi. Dar ce sunt acele cărţi? Mântuitorul Isus Hristos, spune în Matei 12:36 "Vă spun, că în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală, de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit". Acele cărţi, sunt scrise de Dumnezeu, cu tot ce am făcut noi, cu tot ce am spus noi, cu tot ce am gândit noi... De unde ştim? Din versetul de mai sus, din Matei 12:36. Spune Mântuitorul, că vom da socoteală, de orice cuvânt nefolositor, pe care l-am rostit... Asta înseamnă, că au fost scrise undeva. Unde? În acele cărţi, care au fost deschise!

Mai spune în Apocalipsa, că a mai fost deschisă o altă carte, Cartea Vieţii; cartea în care sunt scrişi, cei care au fost mântuiţi, prin Sângele lui Hristos; cei care s-au pocăit de păcatele lor şi au fost făcuţi făpturi noi, cum spune Apostolul Paul, la 2Corinteni 5:17. Cine nu a fost găsit scris în această Carte, Cartea vieţii, spune că a fost aruncat, în iazul de foc. 

Nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi, de teorii înşelătoare, cum auzeam, culmea, chiar într-o biserică evanghelică, cum că Dumnezeu, va pune faptele bune pe un taler al unei cumpene, iar pe celălalt taler faptele rele; şi dacă cele bune vor atârna mai mult faţă de cele rele, Dumnezeu îl va duce pe omul acela, care a făcut acele fapte, în Rai; iar dacă vor atârna mai greu în partea cealaltă, va fi aruncat în iad! Nimic mai înşelător! În Apocalipsa, ni se spune foarte categoric: "Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii, a fost aruncat în iazul de foc". Ce lămurire mai mare mai vrem, decât asta? Dumnezeu este categoric şi Cuvântul Lui este cât se poate de clar, în privinţa asta! 

Cărţile cu tot ce am făcut, sunt acelea după care, Dumnezeu ne va judeca şi ne va da fiecăruia, după faptele lui: Cine a lucrat pentru Hristos va fi răsplătit, iar cine a făcut alte fapte, fapte rele sau fapte ce nu ţin de Hristos, va fi pedepsit, fiecare după faptele lui.

Aşadar, să nu ne amăgim, să nu ne îmbătăm cu apă rece! Faptele noastre, vor fi pentru judecată; dar în Împărăţia Sfântă, în Cetatea Sfântă, Noul Ierusalim, vor intra doar cei scrişi în cartea vieţii, nu după faptele lor. Biblia nu spune, că cei care au făcut fapte mai multe bune, vor intra în Cetatea Sfântă, ci doar cei scrişi în Acea Carte, Cartea Vieţii! Lucrurile sunt, cât se poate de simple şi de clare! Şi repet: Toţi ne vom înfăţişa, înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu; dar cei scrişi în Cartea Vieţii, vor fi acolo pentru răsplătire; şi spunea chiar Mântuitorul asta, în pilda cu talanţii, de exemplu: "Stăpânul său i-a zis: "Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios în puţine lucruri; te voi pune peste multe lucruri! Intră în bucuria stăpânului tău!" (Matei 25:21,23). Adică, pentru a da stăpânirea, peste cetăţile despre care vorbeşte EL acolo. Iar cei negăsiţi în Cartea Vieţii, vor fi aruncaţi în iazul de foc; dar tot după faptele lui!

Legea

"În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii" (Romani 8:2).

Apostolul Paul, vine înaintea noastră, cu un subiect foarte important: Legea. Legea în Sfânta Scriptură, este categorisită în două categorii:

1. Legea Vechiului Testament (sau Legea poruncilor sau Legea păcatului şi a morţii) şi

2. Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus (sau Legea lui Hristos sau Legea Noului Testament, a Noului Legământ, făcut în Sângele Mielului Isus Hristos, Cel care S-a jertfit spre iertarea păcatelor noastre).

Legea Vechiului Testament sau Legea păcatului şi a morţii, cum o numeşte Paul, şi-a găsit împlinirea, în Hristos. Ea s-a împlinit în Hristos, odată cu aducerea Sa ca jertfă, pentru păcatele noastre. Această jertfă, fiind în acelaşi timp şi Legământul cel nou, făcut în Sângele Său.

Acum dar, noi nu mai trăim (noi, cei care am fost născuţi din nou, prin Sângele lui Isus), noi nu mai trăim în vechiul legământ, făcut în sânge de tauri şi de viţei, ci noi trăim în noul Legământ, făcut în Sângele Mielului Isus Hristos. De altfel, vechiul legământ, a fost făcut doar cu evreii, pe timpul lui Moise; acela este legământul lui Dumnezeu cu poporul evreu. Legământul cel nou, a fost făcut, nu cu poporul evreu, ci cu poporul Lui din toată lumea! Adică, nu cu poporul chemat să-I fie sfânt (Israel), ci cu poporul chemat să împărățească cu EL în Slavă (aleșii Lui).

Legea vechiului Legământ, era o lege care să ne arate că suntem păcătoşi şi prin care păcatul să prindă putere, după cum spune şi Paul: "păcatul nu l-am cunoscut, decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: "Să nu pofteşti!" Apoi păcatul a luat prilejul prin poruncă şi a făcut să se nască în mine, tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort. Mai demult, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat şi eu am murit. Şi porunca, ea care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a adus moartea, pentru că păcatul a luat prilejul prin ea, m-a amăgit şi prin însăşi porunca aceasta, m-a lovit cu moartea". (Romani 7:7b-11). Legea vechiului Legământ a fost dată, ca să deosebească pe poporul lui Dumnezeu, de celelalte popoare; numai că şi păcatul, i-a deosebit de celelalte popoare, fiindcă aveau Legea care spunea ce să facă omul şi ce să nu facă, iar ei le făceau şi invers. Spune bine Paul aici, când spune că: "Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a adus moartea", fiindcă, tot Paul spune, "Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea, printr-un lucru bun; pentru ca păcatul, să se arate din cale-afară de păcătos, prin faptul că se folosea, de aceeaşi poruncă." (Romani 7:13).

De ce a trebuit, să se facă un Nou Legământ - un Legământ de data aceasta, în Sângele lui Isus?

În primul rând, ca să ne scape de păcat, care nu poate fi scos din noi, decât scoţând firea păcătoasă din noi, prin Naşterea din nou, prin înnoirea duhului şi a minţii. Fiind născuţi din nou, noi nu mai suntem sub legea păcatului şi a morţii, fiindcă am murit faţă de lume şi de poftele ei; noi am înviat pentru Hristos acum. Şi tot Paul vorbeşte, în Romani 7:4 despre asta şi spune: "Tot astfel fraţii mei, prin trupul lui Hristos şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu". Prin trupul lui Hristos, adică prin moartea trupului Său de pe cruce, voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai Altuia, ai Celui ce a şi înviat din morţi. Acum dar, fiind morţi faţă de Lege, faţă de legea păcatului şi a morţii, fiindcă sunteţi ai Altuia, cum să mai trăiţi după o Lege a păcatului şi a morţii??? Spune ap Paul: "Căci atunci când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor întărâtate de Lege, lucrau în mădularele noastre şi ne făceau să aducem roade pentru moarte. Dar acum am fost eliberaţi de Lege şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu, într-un duh nou, iar nu după vechea literă." (Romani 7:5,6).

Acum, suntem liberi faţă de Lege, faţă de Legea păcatului şi a morţii; acum, suntem ai Celui ce a murit şi a înviat dintre cei morţi şi trăim după Legea Duhului de viaţă. Legea Duhului de viaţă, este călăuzirea Duhului de viaţă, Duhul Sfânt, care ne călăuzeşte în tot adevărul şi îl trăieşte în noi. Noi nu am anulat Legea vechi-Testamentală, ci am murit faţă de ea! Poţi cere unui mort, să păzească Legea vechi-Testamentală? Nu! Nu poţi, pentru că e mort! La fel spune şi Paul: "Tot astfel fraţii mei, prin trupul lui Hristos şi voi aţi murit în ce priveşte Legea". Şi tot ap Paul, spune: "Căci toți câți sunt călăuziți de Duhul  lui Dumnezeu, sunt copii ai lui Dumnezeu. Fiindcă n-ați primit un duh de robie, ca să vă mai temeți; ci ați primit un Duh de înfiere, prin care strigăm: "Ava!" - adică: "Tată!" (Romani 8:14,15). Deci, noi nu mai suntem robi ai păcatului şi a morţii, căci am fost eliberaţi prin moarte, fiindcă am murit faţă de păcat şi am înviat prin Hristos, la noua viaţă şi la noua calitate, de copil al lui Dumnezeu. Acum suntem copii ai lui Dumnezeu, fiindcă am fost înfiaţi prin credinţă şi prin botezul în moartea Domnului Isus, ca să fim născuţi şi înfiaţi, în viaţa lui Isus. Acum, trăim; dar nu mai trăim noi, ci Hristos trăieşte în noi (Gal. 2:20); fiindcă Legea Duhului de viaţă, asta face: face ca Hristos, să trăiască în noi, prin Duhul Său.

Cum pot fi mântuit

"Căci prin har sunteţi mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni". (Efeseni 2:8,9) 

Despre mântuire, s-a scris şi s-a vorbit mult. Un lucru trebuie să înţelegem şi pe care să-l luăm ca atare: Mântuirea nu este o consecinţă a faptelor noastre, ci este harul lui Dumnezeu. Noi suntem mântuiţi, datorită harului lui Dumnezeu, prin credinţă. Şi credinţa la care se face referire, nu este o credinţă a faptelor, adică să crezi că făcând anumite fapte, vei fi mântuit, ci credinţa care se manifestă prin fapte. Este o diferenţă de înţeles şi vă rog să fiţi atenţi la jocul de cuvinte! 

Dar, haideţi să vă explic mai clar! Iacov, de exemplu, vorbeşte despre  credinţa vie, despre credinţa care se manifestă prin fapte, despre cum poate fi arătată credința. El spune: "Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva, să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta, să-l mântuiască?" (Iacov 2:14) Apostolul vorbește aici, despre cum poți să-ți dovedești chiar și ție, că ai o credință vie, adevărată; o credinţă care, este, după cum spune și apostolul puţin mai sus: „Căci dacă ascultă cineva Cuvântul şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă; iar după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era”. (Iacov 1:23,24) Credinţă aceasta, care, după ce te-ai uitat în oglindă (după ce ai auzit Cuvântul Domnului), pleci şi uiţi îndată cum arătai, nu poate să te mântuiască. Pentru că, de fapt, aceasta nu este credinţă. Faptele despre care vorbeşte Iacov aici, deci, sunt faptele credinţei (sau faptele ce dovedesc credinţa; adică, dovedim că am crezut în Dumnezeu, împlinind Cuvântul Lui în vieţile noastre). Fără ele nu putem fi mântuiţi, pentru că ele dovedesc însăşi credinţa noastră (adică, este ca și cum Dumnezeu ți-ar cere să te lași de păcatele tale, iar tu să nu te lași). De aceea spune apostolul, “ce-i foloseşte cuiva, să spună că are credinţă, dacă n-are fapte?” (ca să fiu și mai explicit și pe înțelesul tuturor: Dumnezeu zice: "Pocăiește-te! Întoarce-te cu fața spre Mine! Ascultă-Mă! Urmează-Mă!" - și tu zici: "Da, eu cred în Dumnezeu, merg la biserică, cred că Isus a murit și pentru păcatele mele", dar nu faci nimic din ce ți-a cerut Dumnezeu. Aceasta este credința pe care o condamnă apostolul Iacov mai sus!). Şi mai jos un pic, spune: “După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa; fără fapte, este moartă”. (Iacov 2:26). Aceasta deci, este credinţa de care avem nevoie, pentru a putea fi mântuiţi, pentru a putea intra în harul lui Dumnezeu, care aduce mântuirea. 

Pe de altă parte, mai sunt şi faptele despre care vorbeşte apostolul Paul (Pavel), în Efeseni 2:8-10. Citez: “Căci prin har sunteţi mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui; şi am fost zidiţi în Hristos Isus, pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele”. Nu este o contradicţie de învăţătură, între învăţătura apostolului Iacov şi cea a lui Paul! Nu! Căci se vorbeşte de două subiecte diferite. Paul se referă la faptele pregătite de EL, ca să umblăm în ele, adică la faptele chemării noastre, la faptele slujirii noastre pentru EL și de aceea ne spune apostolul aici: “nu prin fapte"...le de slujire, se ajunge la mântuire, ci pe acestea, Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte pentru noi, ca să umblăm în ele. Şi încă ceva: Mai spune apostolul: “Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:9). Aici, când vine vorba de slujire, intervine chemarea fiecăruia şi darul sau darurile cu care a fost înzestrat de Dumnezeu. Şi unul, poate avea o chemare de evanghelizare; altul, poate fi prooroc; altul, poate avea darul să facă minuni, vindecări… Nu după faptele acestea, suntem mântuiţi. Alţii, de exemplu, cum spune şi apostolul Paul, poate să nu aibă niciun dar sau poate avea un dar de consolare, de îmbărbătare sau un dar de rugăciune. Dacă am fi mântuiţi prin faptele acestea, atunci, cel ce are un dar mai înalt, s-ar putea lăuda în faţa celui ce are un dar mai neînsemnat, zicând în sinea lui: "eu sunt mai bun decât celălalt" sau "ceilalţi!". Dar nu! Dumnezeu a hotărât, să ne mântuiască pe toţi, prin aceiaşi credinţă, vie, care se manifestă prin ascultarea Cuvântului şi trăirea lui (sau împlinirea lui în vieţile noastre).

Acelaşi lucru, pe care l-am spus eu mai sus, îl spune şi apostolul Paul, în epistola către romani: „Ce vom zice dar, că a căpătat prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam? Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude; dar nu înaintea lui Dumnezeu; căci ce zice Scriptura? "Avraam a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire." Însă celui ce lucrează, plata cuvenită lui, i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire. Tot astfel şi David, numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu îl socoteşte neprihănit fără fapte. "Ferice", zice el, "de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!" (Romani 4:1-8)

Iată dar, cât de clar vorbeşte apostolul aici! Spune în versetele 4 şi 5 “Însă celui ce lucrează, plata cuvenită lui, i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire”. Cel ce lucrează, cel ce face faptele la care am fost chemaţi să le facem, aceasta, lucrarea pe care o face, i se socoteşte ca ceva datorat. Acesta este de fapt talantul acela, pe care îl primeşte fiecare, ca să îl pună în negoţ. Şi mai spune ceva apostolul – ceva foarte important: “pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire”. (Romani 4:5) Aici, se evidenţiază foarte desluşit, faptul că chiar şi fără nici o faptă de lucrare, că chiar şi cel ce nu are fapte, adică „nu lucrează”, cum spune apostolul, “ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire”, pentru că omul este socotit neprihănit, prin CREDINŢĂ. 

Ce mai zice apostolul în continuare? – Zice aşa: „Tot astfel şi David, numeşte fericit, pe omul acela, pe care Dumnezeu îl socoteşte neprihănit, fără fapte. "Ferice", zice el, "de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!" (Romani 4:6-8) Paul se duce până acolo, că ne spune, că este suficient să ai păcatele iertate, pentru a fi mântuit. Şi asta am spus şi eu, încă de la început. Dacă ai credinţa vie, care crede Cuvântul lui Dumnezeu, care te conduce la pocăinţă, atunci tu eşti mântuit – fără nici o altă faptă – ca să nu se laude nimeni. La mântuire ajungi cu credința din inimă; cu credința care te îndeamnă la pocăință și te duce la pocăință; iar faptele, dacă vreți, sunt roadele credinței. Dacă ai crezut în Dumnezeu, ai ajuns la mântuire, trebuie să și rodești! Orice plantă, orice pom, orice om, rodește; Și asta, fiecare după seva pe care și-o trage din rădăcina pe care se desfășoară. Dacă nu rodește, poate fi mai rău decât un necredincios. 

Oarecum, credința și cu faptele merg împreună; fiindcă faptele fără credință nu duc la mântuire, fiindcă nu crezi în Mântuitorul, care te mântuiește, iar credința fără fapte este moartă, fiindcă nu o dovedești, nu rodești. 

Așadar, noi putem fi mântuiți prin har, prin credință; fără fapte; dar dacă nu rodim, care sunt fapte, înseamnă că nu am crezut; înseamnă că a fost moartă credința noastră! 

Domnul Isus a vorbit despre acest subiect - și ar fi bine să ne aplecăm un pic și asupra lui! Citez: "EU sunt adevărata viţă şi Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădiţă care este în Mine şi n-aduce rod, EL o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţă, ca să aducă şi mai mult rod. Acum, voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine şi EU voi rămâne în voi! După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod, dacă nu rămâneţi în Mine. EU sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân EU, aduce mult rod, căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc şi ard." (Ioan 15:1-6) 

Așadar, spune Domnul Isus, că mlădița care este în EL şi n-aduce rod, EL (Dumnezeu) o taie...și o aruncă afară. Mlădițele suntem noi, cei ce am crezut. Așadar, EL spune: "Cine rămâne în Mine şi în cine rămân EU, aduce mult rod". Dar dacă nu rămânem în EL sau nu rodim, este același lucru și dovedim necredință față de EL, iar apoi suntem tăiați de la seva Viței și aruncați afară, unde ne vom usca, vom fi strânși și aruncați în foc; în focul cel veșnic. Cu alte cuvinte, mântuirea se pierde, dacă nu rodim. Și nu rodim, pentru că suntem niște mlădițe leneșe sau necredincioase; și ca drept răsplată, vom fi tăiați de la Viță. Dar, Dumnezeu să ne ajute, să ne încredințăm Lui în totalitate, ca să rodim pentru EL; să facem faptele pregătite de EL, ca să umblăm în ele, dacă am crezut deja în EL! Amin!

Despre revenirea Domnului

"Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu EL, vă rugăm fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar! Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înaintea lepădării de credinţă şi înainte de a se descoperi omul fărădelegii (omul păcatului), fiul pierzării, împotrivitorul care se înalţă, mai presus de tot ce se numeşte "Dumnezeu" sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu." (2 Tes. 2:1-4).

În urmă cu cu ceva timp, m-a abordat un bărbat pe facebook, dându-se frate (de credință) cu mine, încercând să mă încurajeze și să mă încredințeze, că venirea Domnului Isus va fi chiar la un an mai târziu de atunci, "undeva prin luna Aprilie-Mai", spunea el. Îmi spunea că i-a vorbit un înger în urmă cu câțiva ani și i-a zis ceva de 2000 de zile, că ar mai fi până la revenirea Domnului; și că acele 2000 de zile, ar fi urmat să se împlinească la vreo 10-11 luni de când îmi vorbea mie... Vorbesc la trecut, pentru că a trecut de mult timpul pe care mi-l indica el. I-am spus că nu este adevărat și că nu are cum să fie așa, pentru că mai sunt mute semne care trebuie să se împlinească - și că după socotelile mele ar mai fi ceva vreme. Dar el nici nu a vrut să creadă și m-a mai și acuzat că eu aș fi mincinos, eretic, etc... El făcea parte dintr-o sectă (nu știu care! Nu mi-a spus ce sectă este. Am bănuit eu că este dintre franchiști) și spunea că e gata, sfârșitul e foarte aproape, etc. După câteva contradicții cu el pe tema fiarei din Apocalipsa 13 și ce va face fiara sfinților, el m-a anatemizat, m-a blocat și m-a scos și din lista de prieteni. 

Acum, aș vrea să întăresc cele spuse în Sfânta Scriptură (de fapt doar să le reamintesc și să le spun apăsat), ca să nu mai fie probleme în această privință cu revenirea Domnului. Am început această postare, cu un text extraordinar de relevant, care ne spune exact ce ne spun cam toate textele biblice cu referire la revenirea Domnului, adunate la un loc. Este ca un rezumat al textelor biblice. Am mai scris și cu alte ocazii și chiar dacă nu sunt luat în seamă sau crezut, fiindcă teoriile bisericilor spun altceva (ba chiar și a multor proroci actuali), trebuie să ținem cont de Sfânta Scriptură și de Sfintele Prorocii descoperite marilor proroci și apostoli ai Domnului Isus! Ceea ce ne spune apostolul Paul în textul de la 2 Tes. 2:1-4, ne spune de fapt și Daniel în 12:11 când vorbește despre urâciunea pustiirii, dar vorbește și Domnul Isus în Matei 24:15... 

Ce trebuie să înțelegem noi? 

Trebuie să înțelegem următorul lucru: Dumnezeu a hotărât niște vremuri, niște semne care se vor împlini... Și acele vremuri și semne, ne vor ajuta și pe noi să le înțelegem. Tocmai de aceea spune Domnul Isus: "când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi!" (Matei 24:33). EL se referea la semne... Când veți vedea toate aceste semne împlinindu-se sau împlinite, să știți că Fiul omului este chiar la uși!... Să nu trecem cu vederea, peste lucrurile esențiale! 

De exemplu, versetele 9 și 10 din Matei 24>> 

"Atunci, vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile, pentru Numele Meu. Atunci, mulţi vor cădea; se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii" 

Aceste versete, corespund perfect cu Apocalipsa 13:6-8>> 

"Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască; şi i s-a dat stăpânire, peste orice seminţie, peste orice popor, peste orice limbă şi peste orice neam. Şi toţi locuitorii pământului, i se vor închina; toţi aceia, al căror nume, n-a fost scris de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat."

Acest text, corespunde perfect și cu Daniel 9:26>> 

"După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi lepădat, fără să aibă vreo vină. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi sfântul Locaş şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât, că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile." 

Și corespunde și cu textul citat la început>> 

"Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înaintea lepădării de credinţă şi înainte de a se descoperi omul fărădelegii (omul păcatului), fiul pierzării, împotrivitorul care se înalţă, mai presus de tot ce se numeşte "Dumnezeu" sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu." (2 Tes. 2:3,4). 

Toate aceste texte, ne vorbesc deci, de o lepădare de credință. Mai întâi de toate, vine lepădarea de credință. Și lepădarea de credință, nu este că tot mai mulți abandonează credința. Lepădarea despre care vorbește Biblia, este o lepădare cu efecte grave. Spune în Daniel, că:  "Unsul va fi lepădat, fără să aibă vreo vină. Poporul unui domn care va veni, VA NIMICI cetatea şi sfântul Locaş"... 

Domnul Isus, spune în Matei: "Atunci, vă vor da să FIȚI CHINUIȚI şi VĂ VOR OMORÎ; şi VEȚI FI URÂȚI de toate neamurile, pentru Numele Meu. Atunci, mulţi vor cădea; se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii.". 

Apocalipsa, deasemenea menționează: "Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat SĂ FACĂ RĂZBOI cu sfinţii şi să-i BIRUIASCĂ...". 

Aceasta este lepădarea de credință, la care se face referire în Sfânta Scriptură. Nu lepădări de genul, că unii au părăsit adunarea... Apostolul Paul (sau Pavel) spune foarte explicit: "Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înaintea LEPĂDĂRII DE CREDINȚĂ şi înainte de a se descoperi omul fărădelegii (omul păcatului), fiul pierzării..." 

Vedeți? Lepădarea de credință despre care vorbește Paul, este exact aceea despre care vorbește și Apocalipsa și Daniel și Matei... Este lepădarea de credință, din timpul lui Anticrist. 

Domnul Isus mai spune: "Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci se va arăta în cer, semnul Fiului omului; toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului, venind pe norii cerului, cu putere şi cu o mare slavă. EL va trimite pe îngerii Săi, cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui, din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor, până la cealaltă." (Matei 24:29-31). 

Îndată după acele zile de necaz (cele 1260+1260 de zile din Apocalipsa 13) (sau săptămâna din Daniel 9:27, care înseamnă 7 ani, adică exact cele 1260 de zile din Apoc. 13:1-10 + alte 1260 de zile din Apoc. 13:11-18) ... "Atunci se va arăta în cer, semnul Fiului omului; toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului, venind pe norii cerului, cu putere şi cu o mare slavă..." Abia atunci se va arăta semnul Fiului omului și oamenii vor vedea pe Fiul venind pe norii cerului... Este bine de reținut acest lucru, fiindcă Dumnezeu nu sare peste ce a vorbit! EL nu calcă ce a spus! 

Așadar, indiferent cine ne-ar vorbi și ce ne-ar spune, noi trebuie să avem în minte ce ne-a spus Domnul în Sfânta Scriptură! 

Eu am făcut niște socoteli, folosindu-mă de niște date oferite de Dumnezeu în Daniel, dar nu știu dacă și Dumnezeu o socoti la fel cum am socotit eu. Ce am socotit eu, ar putea fi o variantă plauzibilă. Însă, cel mai important este, să fim atenți la lucrurile mult mai evidente, care sunt semne destul de vizibile, precum venirea fiarei. Venirea fiarei, se va lăsa cu lepădarea de credință și cu lupta împotriva sfinților și în mare parte, cu uciderea lor... Și este o fiară aparte. Să fim atenți la detalii! 

Cine este Iov

La sfârșitul cărții Iov, există un verset mai lung, care se găsește doar în Septuaginta LXX (greacă), din care aflăm toate detaliile.

Iată versetul:

"17 "Și Iov a murit, bătrân și sătul de zile. 

[17a] Este scris dar, că el se va ridica din nou, precum cei pe care Domnul îi va ridica. 

[17b] Așa este scris în cartea sirienilor, că a locuit în țara Ausitidia, pe hotarele Edomului și Arabiei, care erau înainte, iar el se numea Iobab. 

[17c] Și luând o femeie arabă, i-a născut un fiu, căruia i-a pus numele Enon. Tatăl lui era Zare, fiul lui Esau, iar mama lui era Bosora; el fiind al cincilea de la Avraam. 

[17d] Și aceştia sunt împăraţii care au împărățit în Edom: primul care a domnit în ţară este Balac, fiul lui Beor; iar numele cetății lui era Denaba. Iar după Balac, Iobab, cel chemat Iov; iar după acesta, Așom, mai-marele căpeteniei din ţara Temanului; iar după acesta, Adad, fiul lui Barad, cel care a tăiat pe Madian în câmpia Moab; și numele cetății lui era Ghetaim. 

[17e] Iar prietenii care au venit la el: Elifaz, fiul lui Esau, împăratul temaniţilor, Baldad domnul șuahilor, Şofar împăratul minaienilor."

Acum, să scoatem fiecare firișor în parte!

În primul rând, găsim scris despre el, în (17d): "Și aceştia sunt împăraţii care au împărățit în Edom: primul care a domnit în ţară este Balac, fiul lui Beor; iar numele cetății lui era Denaba. Iar după Balac, Iobab, cel chemat Iov..."

1. Primul lucru pe care îl aflăm despre Iov, deci, este că el a fost un împărat și că a domnit după Balac, fiul lui Beor.

2. Apoi, al doilea lucru, că numele lui este Iobab. 

Despre aceste date, găsim concordanțe în Facerea/Geneza 36:32 și 33.

"32 În Edom a domnit Bela, fiul lui Beor; iar cetatea lui se numea Dinhaba.
33 Bela a murit, iar în locul său a domnit Iobab, fiul lui Zerah din Boţra." (traducerea Bartolomeu Anania) (În Septuaginta LXX, nu e Bela, cum zice BA aici, ci "balak")

Trecând peste această mică neconcordanță de traducere la Biblia BA, reținem dar că Iobab este urmașul lui Balac. Apoi, că el este de fapt cel numit Iov. [Iar după Balac, Iobab, cel chemat Iov].

3. Apoi, aflăm că Iov sau Iobab, a domnit peste Edom - aflăm tot din (17d), dar și din Facerea 36:32,33 [Și aceştia sunt împăraţii care au împărățit în Edom...].

4. Mai aflăm din (17c) că Iov sau Iobab este al cincilea de la Avraam.
Adică: Avraam.

- 1. Lui Avraam i s-a născut Isaac(1) și Ismael. (1 Paralipomena/1Cronici 1:28)

- 2. Lui Isaac i s-a născut Iacob (sau Iacov) și Esau(2). (1 Paralipomena/1Cronici 1:34)

- 3. Lui Esau i s-a născut Elifaz, Raguel(3), Ieuş, Ialam şi Core. (1 Paralipomena / 1Cronici 1:35)

- 4. Lui Raguel i s-a născut Nahat, Zerah (sau Zare)(4), Şama şi Miza. (1 Paralipomena / 1Cronici 1:37)

- 5. Lui Zerah (sau Zare în Septuaginta) i s-a născut Iobab (adică Iov)(5). (1 Paralipomena / 1Cronici 1:44).

Așadar, este al cincilea de la Avraam, cum spune în Iov (17c). 

5. Mai este ceva: Spune tot în (17c): "Tatăl lui era Zare, fiul lui Esau, iar mama lui era Bosora". Mama lui era Bosora. În Septuaginta LXX, Bosora este. În traducerea BA este Boțra. Este doar din cauza traducerii. Așadar, să mergem la textul din 1 Paralipomena/1Cronici 1:44 sau la cel din Facerea/Geneza 36:33, unde spune: "Bela a murit; iar în locul lui a devenit rege Iobab, fiul lui Zerah din Boţra." (Biblia BA)

-- Iobab, fiul lui Zerah, din Boțra -- sau, pe Septuaginta LXX --Iobab, fiul lui Zare, din Bosora -- sau, cum citim în Iov 42:(17c): "Tatăl lui era Zare, fiul lui Esau, iar mama lui era Bosora". 

Zare nu era fiul lui Esau, ci nepotul lui Esau; dar se practică astfel de expresii în Biblie! Să ne amintim doar de Iisus, fiul lui David, care nu era fiul lui David, ci era stră-stră-stră...nepotul lui David.

Dar să ne întoarcem! 

Zare (sau Zerah) era fiul lui Raguel, iar Raguel era fiul lui Esau. 

6. Mai aflăm din Iov 42:(17e), cine era Elifaz:

"Iar prietenii care au venit la el: Elifaz, fiul lui Esau, împăratul temaniţilor..."

Elifaz, fiul lui Esau.

Elifaz chiar era fiul lui Esau. Și era fratele lui Raguel, bunicul lui Iov. Adică, Elifaz era unchiul lui Iov.

Deci, pe Iov îl localizăm undeva înainte de Moise. Al cincilea de la Avraam. El a trăit în perioada când poporul evreu era în robie în Egipt. Este posibil ca să fi prins destul de mult și din viața lui Iosif. Iosif a fost cam contemporan cu Zare (sau Zerah), tatăl lui Iov.

O singură neconcordanță ar fi în textul acesta din Iov 42:17, la (17c), unde spune că: "Și luând o femeie arabă, i-a născut un fiu, căruia i-a pus numele Enon." Deși la începutul cărții Iov, capitolul 1, versetul 2, spune că a avut șapte fii și trei fiice - adică zece copii. Iar după restaurare, spune textul din Iov, la 42:13, că lui Iov i s-au născut din nou, șapte fii și trei fiice, cum avea la început.

Dar există varianta ca textul să redea doar pe primul dintre fii și să nu-i menționeze pe toți.