Paștele nu este numai despre moarte, ci și despre înviere.
Poate ca nu mai interesează pe nimeni lucrurile acestea în secolul acesta al tehnologiei, dar este bine totuși să ne mai împrospătăm memoria cu ele din când în când.
Nu mă voi referi la cum a apărut sărbătoarea Pastelor la evrei, ci voi vorbi strict despre Paștele creștinilor.
Paștele, simbolic, este sărbătoarea eliberării; dar o eliberare fără înviere este egala cu zero, fiindcă ne-ar folosi doar aici pe pământ și nu ar avea slava pe care o are datorită învierii. Apostolul Pavel (sau Paul) spune chiar, că dacă nu ar fi fost înviere, adică dacă nu ar fi înviat Hristos, credința noastră ar fi fost deșarta, adică egala cu zero. Centrul sărbătorii acesteia pe care noi o numim “Paștele”, este de fapt nu moartea lui Isus ci învierea Lui, deși simbolic și chiar și în fapt are o mare importantă și moartea Lui, fiindcă prin moartea Lui a plătit pentru păcatele noastre înaintea lui Dumnezeu. “Dragostea lui Dumnezeu fata de noi s-a arătat, prin faptul ca pe când eram noi păcătoși, Hristos a murit pentru noi”. (Rom. 5:8) Moartea Lui ne-a adus deschidere înaintea lui Dumnezeu, ca sa ne putem apropia de EL, sa ne putem reabilita înaintea Lui, prin jertfa Trupului lui Isus Hristos.
Din necunoștință sau din rațiuni greșite, sunt persoane care neaga sau judeca dragostea lui Dumnezeu care s-a dovedit pe crucea de pe Golgota, punând în balanță niște fapte de judecata ale lui Dumnezeu din vechime sau din vremurile actuale; dar sa nu uităm ca omul a păcătuit, s-a răzvrătit, i-a întors spatele lui Dumnezeu și nu invers. Sa nu judecam efectele, ci cauza! Dacă cineva se arunca de la etaj sau de pe o stâncă sau se arunca înaintea trenului, sa nu judecam deci, “unde a fost dragostea lui Dumnezeu când s-a întâmplat asta”?! Este o decizie personală a aceluia care decide asta.
Dumnezeu a văzut lumea ca este păcătoasă și a știut ca asa va fi încă de când au păcătuit primii oameni și după multă vreme a hotărât sa-L trimită pe Fiul Sau ca jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, ca sa ne scape de păcate și să ne ducă în prezența Sa de trei ori sfântă. Cu alte cuvinte, văzându-ne ca suntem păcătoși și că nu avem nicio șansa sa ajungem în prezența Sa astfel, ne-a întins EL Însuși o mana: Mana salvatoare; adică pe Fiul, ca sa moara pentru noi și să ne elibereze. Aceasta este dragostea cea mai mare.
EL a dat legi poporului evreu, prin care sancționa foarte aspru păcatul. Și ca sa ne arate ca EL este stabil în deciziile Lui, dar și ca bunătatea și dragostea Lui sunt mari, ne-a salvat de păcatul nostru, de neascultarea noastră, condamnând păcatul în chiar Fiul Sau, trimițându-L în lume special pentru aceasta, ca sa sufere, sa plătească pentru păcatele noastre pe cruce. Și a murit, deci.
Dar a și înviat. Și deci, după dovada dragostei Sale pentru noi, apare și dovada Atotputerniciei Lui. Și era nevoie de aceasta dovada! Altfel, dacă EL n-ar fi înviat, atunci nu aveam nici noi nicio garanție că vom învia; și dacă nu am fi înviat, atunci chiar ar fi fost deșartă credința noastră, fiindcă s-ar fi terminat totul la mormânt. Dar nu, Isus nu doar ca a murit pentru păcatele noastre, scăpându-ne de ele, ca sa nu mai mergem cu ele în mormânt, unde de fapt s-ar fi terminat totul dacă nu ar fi existat și o înviere; nu! Ci EL a și înviat, arătându-ne cât de importantă este moartea Lui (adică dragostea Lui) pentru noi de pe cruce, fiindcă vom învia și noi. Și toți vom învia, după cum găsim scris, adică rostit de către Isus în Evanghelia după Matei, când spune ca unii vor învia pentru viata veșnică (făcând referire la Rai) și alții vor învia pentru pedeapsa veșnică, unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților (făcând referire la Iad).
Deci, aici intervine măreția sărbătorii acesteia: Ca Dumnezeu L-a trimis în lume pe Fiul Sau sa moara pentru păcatele întregii lumi, ca omul sa se poată mântui prin aceasta moarte a Sa, pentru că omului îi este rânduit sa moara o data apoi vine judecata; și nu mai moare și a doua oară, cum susțin unii. După judecata vine altceva. Și învierea pe care o sărbătorim noi de fapt, este speranța de o viața eternă alături de Dumnezeu, în Palatul Sau, cu sfinții Săi și cu îngerii cei sfinți.
De aceea a fost nevoie sa învieze și Isus: ca sa ne arate ca nu se termina totul la mormânt. Altfel, dacă nu era nicio înviere, adică dacă se termina totul la mormânt, chiar nici nu mai era nevoie sa mai vina Fiul printre noi și sa se dea ca jertfa de răscumpărare pentru noi, fiindcă oricum s-ar fi terminat totul la mormânt și am fi dispărut în neant. Dar învierea Lui ne arată ca suntem cu rădăcini veșnice, că vom trăi veșnic și că dacă nu primim sa ne spele și pe noi, individual, de păcatele noastre, vom merge în locul de chin veșnic.
“Bine-bine”, veți spune, “dar de ce nu ne iartă EL asa, cu grămada, fără sa mai cerem noi asta, dacă tot zice ca ne iubește atât de mult, ca L-a trimis pe Fiul Sau sa moara pentru noi?” Pai, aceasta nu se poate! Dumnezeu vrea alături de EL oameni care chiar vor să fie cu EL. Se vorbește în ultima carte din Biblie, în Apocalipsa, despre faptul ca noi, credincioșii, sfinții Lui, suntem numiți “Mireasa Lui” (Hristos). Deci, cum își poate lua cineva o mireasa cu forța? Adică, “vrei, nu vrei, eu vreau!”? La Dumnezeu nu se poate. Ne-a acordat șansa de reabilitare, ne-a trimis jertfa ispășitoare care ne curata de orice păcat și vrem sa ne și curețe cu forța? Nu se poate! Deci, dragostea Lui s-a încheiat sau și-a încheiat misiunea la cruce. De acolo începe misiunea noastră. Adică, putem avea în casa toți detergenții din lume, dar este alegerea noastră dacă vrem sa punem și în mașina de spălat ca sa se curețe hainele sau nu. Avem detergentul, dar este decizia și alegerea noastră dacă îl vom folosi. Învierea lui Isus ne arată ca chiar avem nevoie sa punem detergentul în mașina de spălat, fiindcă avem nevoie sa ne curățim. Fără înviere nu era nevoie de "detergent" și sunt sigur ca nu ar fi trimis Dumnezeu "detergentul" care ne curăță de orice păcat, dacă totul s-ar fi terminat la mormânt. De aceea, da, este foarte importantă moartea lui Isus de pe cruce, dar și mai important este ca a înviat; ceea ce ne face sa ne cutremuram dar sa ne și bucurăm în același timp. Învierea ne arată și faptul ca avem un Dumnezeu Real, Viu, nu o închipuire. Aceasta este o garanție în plus, ca tot ce a spus EL este adevărat și că va face tot ce a spus. Apostolul Pavel a spus bine la 1 Corinteni 15, când a zis ca dacă nu ar fi înviat Hristos, credința noastră ar fi fost deșartă; fiindcă dacă nu ar fi înviat, nu am fi avut o dovada ca EL mai trăiește și nu am fi avut nici dovada ca vom mai trai și noi după ce vom părăsi aceste trupuri pământești. Dar iată, ca la Paștele evreiesc, când evreii aduceau jertfele lor de ispășire rânduite de Dumnezeu, dar care nu reușeau sa spele păcatele oamenilor, ci erau doar o prefigurare a ceea ce avea sa facă Hristos pe cruce, Hristos deci chiar S-a adus pe sine ca Jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, dar după aceea a și înviat. Și astfel a întărit faptul ca EL este Dumnezeu Fiul, care a fost trimis de Tatăl pentru noi, demonstrându-ne în același timp și marea nevoie de Jertfa Sa, dar și garanția ca EL nu a făcut nimic fără rost și ca chiar este Dumnezeu.
Așadar, noi sărbătorim Paștele nostru, al creștinilor, dar mai ales învierea Domnului, care ne certifica faptul ca trăim veșnic, ca după moartea trupului acesta vom trăi din nou - și veșnic chiar - și ca Cel ce a murit pe cruce este chiar Fiul lui Dumnezeu.
Dacă acestea nu ne cutremura inima și nu ne duce către schimbare, Dumnezeu nu ne spală cu forța și nici nu ne duce alături de EL cu forța. Fiecare avem libertatea de alegere și vom culege ce vom semăna. În esență aceasta semnifica sărbătoarea Paștelui și a învierii Domnului.
