"Şaptezeci de săptămâni, au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi prorociei şi până la ungerea Sfântului sfinţilor. Să ştii dar şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Conducătorul, vor trece şapte săptămâni; apoi, timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou; şi anume, în vremuri de strâmtorare. După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi lepădat, fără să aibă vreo vină. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi sfântul Locaş şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul, va ţine până la sfârşit; şi împreună cu el şi pustiirile. El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii, va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare; şi pe aripa urâciunilor idoleşti, va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit, prăpădul hotărât." (Daniel 9:24-27)
70 de săptămâni, de la darea poruncii de zidire a Ierusalimului, până la SFÂRŞIT.
din care:
7 săptămâni, de la darea poruncii de zidire a Ierusalimului, până la Mesia - Domnul Isus +
62 de săptămâni, de zidire a Ierusalimului, până la venirea legământului cu cel rău. Aceste 62 de săptămâni, pot însemna 434 de ani - timp în care, vor fi zidite gropile şi pieţele, adică Ierusalimul, unde se va aşeza urâciunea pustiirii, puţin mai târziu şi se va da drept Dumnezeu. Cele 62 de săptămâni deci, ar începe să se consume, de la Venirea Domnului Isus, fiindcă spune în Daniel, că aceste 62 de săptămâni, sunt de zidire... ceea ce este clar, că nu are a face, cu perioada în care Israelului, nu a existat ca stat.
Deci, de la Domnul Isus, până la dărâmarea Ierusalimului, în anul 70, se mai consumă 10 săptămâni, adică 70 de ani. Scăzând acum cele 10 săptămâni din cele 62, mai rămân 52 de săptămâni...de la refacerea Ierusalimului. +
o săptămână a celui rău - unde este perfect potrivită, cu textul din Apocalipsa 13. O săptămână a celui rău = 7 ani. La jumătatea celor 7 ani, adică la cei 3 ani şi 6 luni, adică cele 42 de luni sau cele 1260 de zile din Apocalipsa, este desfiinţată jertfa ne-ntreruptă, timpul când iese din scenă fiara care se ridică din mare şi intră pe scenă fiara care se ridică din pământ - fiară care va domni, tot 42 de luni, adică cealaltă jumătate de săptămână.
Cu alte cuvinte, de la refacerea Ierusalimului până la sfârşit, Dumnezeu a mai acordat lumii, 1 an şi o săptămână, după socotelile Lui; adică 364 de ani, după socotelile noastre + 7 ani (cei ai lui anticrist).
Socotind aceşti 364 de ani de la 1948, de când Israelul a luat din nou fiinţă, am ajunge la anul 2312 (52 de săptămâni) + 7 ani (săptămâna lui anticrist), adică în jur de anul 2319.
Acum, că răpirea credincioşilor va fi undeva în jurul anului 2319, nu ştim sigur, fiindcă nu avem toate datele, însă important este, că socotelile acestea, ne indică anul 2319.
În Daniel se mai vorbeşte şi de un timp peste aceste săptămâni, adică de 1290 de zile şi 1335 de zile. Cele 1290, sunt de când se opreşte jertfa ne-ntreruptă... Cu alte cuvinte, 1290 de zile ar trebui, să dureze această perioadă, în care jertfa ne-ntreruptă va fi oprită; adică, încă 30 de zile, peste cei 7 ani. Apoi, de la acest timp, până la cele 1335 de zile, va fi pregătirea pentru război şi însuşi războiul cel mare, din Apocalipsa 20:7-10 şi Ezechiel 38; adică, încă 45 de zile, de la perioada în care jertfa ne-ntreruptă, va fi oprită.
Dacă şi Dumnezeu o socoti vremurile aşa, atunci venirea neprihănirii veşnice, cam în jurul acestui an ar veni.
Ce mistere o mai avea Dumnezeu, în toate aceste date, numai EL ştie, fiindcă nu ne descoperă chiar toate lucrurile la secundă, căci sfârşitul propriu-zis, nici chiar Domnul Isus nu-l ştie când va fi.
Trebuie reţinut deci, că Dumnezeu vorbeşte lui Daniel, de faptul că aceste 70 de săptămâni, vor fi asupra poporului evreu, deci se vor socoti în contul poporului evreu şi în decursul existenţei lui ca popor. De aceea sunt aceste salturi de date, precum de la Daniel până la Mesia, la Unsul, care nu sunt doar 49 de ani; apoi de la dărâmarea Ierusalimului, până la 1948, nu se pune nimic la socoteală, fiindcă poporul evreu nu a existat ca popor şi nu a existat Ierusalimul ca "cetatea sfântă", cum o numeşte îngerul, care îi vorbeşte lui Daniel. De aici dar şi aceste salturi de peste ani...
70 de săptămâni =
7 săptămâni până la Domnul Isus +
10 săptămâni de la Domnul Isus până la dărâmarea Ierusalimului +
52 săptămâni de la 1948 (364 ani, adică 2312) +
1 săptămână a lui Antihrist (7 ani, adică 2312 + 7 = 2319).
Lucrurile acestea, ne-au fost date să le cunoaştem... Însă "despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, la fel se va întâmpla şi la venirea Fiului omului." (Matei 24:36,37)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu