joi, 10 ianuarie 2019

Fecioarele

"Luptaţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă, căci vă spun, că mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea!" (Luca 13:24). 
Acest verset, îmi aduce aminte de un text din Matei, pilda celor zece fecioare, unde spune acolo Mântuitorul, că după ce au intrat cele 5 fecioare înţelepte cu mirele la nuntă, "au venit şi celelalte fecioare şi au zis: "Doamne, Doamne, deschide-ne!" Dar el, drept răspuns, le-a zis: "Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!" (Matei 25:11,12). Se întâmplă deci şi să vină oameni înaintea lui Dumnezeu, dar să fie uşa închisă şi să nu se mai poată intra! Mântuitorul a mai remarcat ceva aici: spunea că le-a răspuns: "Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!". De ce nu le-a primit, pe cele 5 fecioare neînţelepte? Pentru că nu le cunoştea! La Nunta Mielului, intră doar aceia, care sunt cunoscuţi de Miel. Ca să fii cunoscut de Mire sau de Miel, de Domnul Isus, trebuie să ai viaţă cu EL, să ai părtăşie cu EL, să ai numele scris în Cartea Vieţii, să te fi întâlnit cu EL o dată şi să ÎI rămâi credincios, precum Maria Magdalena. Maria a fost o îndrăcită, dar s-a întâlnit cu Mântuitorul ei şi de atunci se pare, că dintre toţi ucenicii şi cei care ÎL mai urmau, doar ea L-a iubit cel mai mult. Ea a fost prima care L-a și văzut înviat. Ea a fost aceea, care nu s-a dezlipit de mormântul Domnului şi a rămas acolo disperată. Iată, ea s-a întâlnit cu Mântuitorul şi L-a iubit. Ea ÎI este cunoscută Mântuitorului şi ea va intra la Nuntă. Tot astfel şi noi, trebuie să ne întâlnim cu EL şi să ÎL iubim, să avem viaţă cu EL, să avem părtăşie cu EL, ca noi să ÎL cunoaştem şi EL să ne cunoască.
Asta înseamnă silinţă, luptă; înseamnă...nu doar să ne numim ...copii ai Lui Dumnezeu, ci să şi fim! Cele 5 fecioare neînţelepte, aşteptau şi ele nunta, nu erau necunoscătoare de caz; ele ştiau că urmează să vină mirele, dar nu s-au pregătit, nu şi-au luat destul ulei, ca să le ajungă! Ele au crezut probabil, ca se poate şi fără! Tot astfel şi mulţi dintre noi, care socotim că se poate şi fără... Noi aşteptăm pe Mirele pe norii cerului, să vină şi să ne ia, dar de uleiul din candelă nici nu ne pasă, dacă mai este sau nu. Tot pe subiectul acesta, Mântuitorul a mai spus ceva: "Nu orişicine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: "Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni, în Numele Tău?" (Matei 7:21,22). Vorbeşte aici Mântuitorul, despre oameni care au şi făcut lucrări, în Numele Lui, iar Domnul le răspunde: "Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi, care lucraţi fărădelege." (Matei 7:23). Niciodată nu v-am cunoscut! Este vorba despre aceeaşi cunoaştere. Degeaba au făcut ei, acele multe minuni în Numele Lui, că Domnul le răspunde, că niciodată nu i-a cunoscut! Spune mai departe: "depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi, care lucraţi fărădelege." Voi toţi, care lucraţi fărădelege! Nu trebuie să ne mulţumim cu simpla noastră prezenţă într-o biserică sau chiar cu lucrări făcute în Numele Domnului, ci trebuie să lucrăm Voia lui Dumnezeu, nu fărădelege! Spune în prima parte, din textul citat din Matei 7: "Nu orişicine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri." (7:21). Este vorba, de împlinirea, de facerea voii lui Dumnezeu... Cel ce face voia lui Dumnezeu... Nu este suficient să fii fecioară, ci trebuie să fii una înţeleaptă! Nu este suficient să aştepţi pe Mirele, ci trebuie să ÎL aştepţi pregătită! Nu este suficient să faci minuni în Numele lui Isus, ci trebuie ca să faci Voia Tatălui din Ceruri! Asta înseamnă de fapt, să ne nevoim, să ne luptăm, să intrăm pe uşa cea strâmtă! Domnul să ne facă fecioare înţelepte, pe toţi, Amin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Când vine Fiara și semnul Fiarei și când va veni Domnul Isus să-Și ia biserica

  " Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, ...