vineri, 27 ianuarie 2023

Epistola către romani

1

Paul, rob al lui Isus Hristos, chemat apostol, rânduit pentru Evanghelia lui Dumnezeu, pe care a promis-o mai dinainte prin profeții Săi în Sfintele Scripturi, privind pe Fiul Său Cel fiind după trup din seminția lui David, rânduit Fiul al lui Dumnezeu din învierea din morți a lui Isus Hristos, Domnul nostru, prin puterea Duhului Sfințeniei prin care am primit harul și apostolia, spre ascultarea credinței în toate neamurile pentru Numele Lui, printre care și voi sunteți chemați ai lui Isus Hristos, tuturor celor care sunt iubiți lui Dumnezeu în Roma, chemați să fie sfinți: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul Isus Hristos!

Mai întâi, mulțumesc Dumnezeului meu prin Isus Hristos, pentru voi toți, căci credința voastră este vestită în toată lumea! Fiindcă Dumnezeul Căruia slujesc în duhul meu, îmi este martor în Evanghelia Fiului Său, cum vă pomenesc neîncetat, cerând totdeauna prin rugăciunile mele, ca dacă cumva, prin voia lui Dumnezeu, cândva, să am un bun prilej să vin la voi, căci doresc să vă văd, ca să vă împărtășesc vreun dar duhovnicesc, spre întărirea voastră! Iar aceasta să fie, ca să ne mângâiem împreună unii cu alții, prin credința voastră și a mea.

Nu vreau dar să fiți în necunoștință, fraților, căci de multe ori m-am gândit să vin la voi și am fost împiedicat să vin până acum, ca să am și între voi vreun rod, așa cum am și în celelalte neamuri. Căci eu sunt dator elenilor și barbarilor, înțelepților și neînțelepților; așa că despre mine, sunt pregătit să vă vestesc Evanghelia și vouă, celor din Roma!

Căci eu nu mă rușinez de Evanghelia lui Hristos, fiindcă este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, oricăruia care crede; întâi a iudeului, apoi a elenului. Căci dreptatea lui Dumnezeu va fi arătată în ea, din credința spre credință, după cum este scris: "Iar cel drept va trăi din credință!"

Căci mânia lui Dumnezeu se va descoperi din cer, împotriva oricărei fărădelegi și nedreptăți a oamenilor, care țin adevărul în nedreptate. Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu, este arătat în ei înșiși, căci Dumnezeu le-a descoperit. Căci cele nevăzute ale Lui, adică puterea Lui veșnică și dumnezeirea, cugetând la ele, se văd încă de la facerea lumii prin cele făcute, așa că nu se pot dezvinovăți!

Fiindcă L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu și nici nu I-au mulțumit; ci s-au rătăcit în gândurile lor și inima lor fără pricepere s-a întunecat. Zicând că sunt înțelepți, au înnebunit; și au schimbat slava Dumnezeului nemuritor, într-o asemănare a chipului omului muritor și al păsărilor și al patrupedelor și al târâtoarelor.

De aceea și Dumnezeu i-a lăsat în poftele inimilor lor, spre necurăție, ca să-și necinstească trupurile lor între ei; căci aceștia au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună și s-au închinat și au slujit făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci, Amin! De aceea Dumnezeu i-a lăsat unor patimi de necinste, căci femeile lor au schimbat legăturile firești, în nefirești.

De asemenea și bărbații, au lăsat legăturile firești cu femeia, s-au aprins în pofta lor unii pentru alții, bărbați cu bărbați, săvârșind rușinea și primind în ei înșiși plata care trebuia, pentru rătăcirea lor. Și pentru că nu L-au păstrat pe Dumnezeu ca să-L aibă în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, ca să facă ce nu este bine. Fiind plini de orice nedreptate, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate, - plini de invidie, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de purtări rele, - bârfitori, pârâtori, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, mândri, trufași, născocitori de rele, neascultători de părinți, nesocotiți, călcători de cuvânt, fără iubire, fără milă... Aceștia, deși au cunoscut dreptatea lui Dumnezeu, că cei ce fac unele din acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că le fac, dar îi și încuviințează pe cei care le fac!

2

De aceea omule, nu te poți dezvinovăți, oricine ai fi, căci în ceea ce judeci pe altul, te judeci pe tine însuți; căci și tu, cel ce judeci, faci aceleași lucruri! Și știm că pedeapsa lui Dumnezeu este după adevăr, pentru cei ce fac acestea! Și socotești aceasta, o, omule, cel ce-i judeci pe cei ce fac acestea și pe care le faci și tu, că tu vei scăpa de pedeapsa lui Dumnezeu? Sau disprețuiești tu bogăția bunătății Lui și a îngăduinței și a îndelungii Lui răbdări?! Nu știi că bunătatea lui Dumnezeu te îndrumă la pocăință?

Dar după împietrirea ta și cu inima ta nepocăită, îți aduni mânie în ziua mâniei și a descoperirii dreptei judecăți a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui; celor ce au făcut binele cu răbdare, căutând viața veșnică: slava și cinstea și nestricăciunea; iar celor ce din ceartă și necredință adevărului, ci crezând nedreptății: mânie și urgie.

Necaz și strâmtorare va fi peste orice suflet omenesc, care săvârșește răul; întâi peste iudeu, apoi peste elen. Dar slava, cinstea și pacea, peste oricine săvârșește binele; întâi peste iudeu, apoi peste elen. Căci la Dumnezeu nu este părtinire.

Căci toți cei ce au păcătuit fără lege, fără lege se și pierd; și cei ce au păcătuit în lege, prin lege vor fi judecați. Căci nu cei ce ascultă legea sunt drepți înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptățiți.

Căci, când neamurile, care n-au legea, fac din fire cele ale legii, aceștia neavând lege, își sunt ei înșiși lege; aceștia arătând că fapta legii este scrisă în inimile lor; mărturisind împreună cu ei, conștiința lor și judecățile lor, care îi învinovățesc sau îi dezvinovățesc, în ziua când va judeca Dumnezeu cele ascunse ale oamenilor, după Evanghelia mea, prin Hristos Isus.

Dar dacă tu, care te numești iudeu și te sprijini pe lege și te lauzi în Dumnezeu și-I cunoști voia și știi cum să desparți învățătura din lege, care te crezi că ești călăuză orbilor, lumină celor din întuneric, povățuitorul celor fără minte, învățătorul pruncilor, având dreptarul cunoștinței și adevărului în lege, - deci, învățând pe altul, pe tine însuți nu te înveți? - Propovăduind: "Să nu furi!" - Furi? - Zicând: "Să nu preacurvești!" - Preacurvești? - Urând idolii, le jefuiești templele? Tu, care te lauzi cu legea, prin călcarea legii ÎL necinstești pe Dumnezeu. Căci din cauza voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între neamuri, după cum este scris!

Căci, într-adevăr, tăierea împrejur folosește, dacă păzești legea; dar dacă calci legea, tăierea ta împrejur se face netăiere împrejur. Deci, dacă cel netăiat împrejur păzește dreptățile legii, oare nu se va socoti netăierea lui împrejur ca tăiere împrejur? Și cel din fire netăiat împrejur, dar împlinitor al legii, te va judeca pe tine, călcătorul legii, prin litera și tăierea împrejur.  Căci nu cel ce se arată iudeu și este; nici cel ce se arată tăiat împrejur în trup; ci iudeu este cel în ascuns și tăierea împrejur este cea în inimă, în duh, nu în literă. Ca lauda să nu fie de la oameni, ci din Dumnezeu.

3

Care este deci, întâietatea iudeului? Sau, la ce folosește tăierea împrejur? Multă, în orice loc! Mai întâi, că lor li s-a încredințat Cuvântul lui Dumnezeu. Și ce dacă unii n-au crezut! Oare va nimici necredința lor, credincioșia lui Dumnezeu? Nu! Ci Dumnezeu să fie făcut adevărat în totul, iar omul mincinos; după cum este scris: "...ca să Te îndreptățești în cuvintele Tale și să biruiești când Te va judeca!" Iar dacă nedreptatea noastră arată dreptatea lui Dumnezeu, ce vom zice? Oare Dumnezeu, Cel ce aduce mânia, este nedrept? (vorbesc omenește) Nicidecum! Pentru că, cum va judeca Dumnezeu lumea? Căci dacă adevărul lui Dumnezeu a prisosit prin minciuna mea spre slava Lui, de ce mai sunt eu judecat ca păcătos? Și nu după cum suntem defăimați noi și după cum ne vorbesc unii, zicând că să facem răul ca să vină binele. Pedeapsa lor este îndreptățită.

Deci, ce întâietate avem noi? Niciuna! Căci noi odinioară i-am învinuit pe iudei și pe eleni, că toți sunt sub păcat! După cum este scris că: "nu este niciunul drept; nu este cine să înțeleagă, nu este cine să-L caute pe Dumnezeu; cu toții s-au abătut și au ajuns niște netrebnici; nu este nimeni care să facă binele, nu este unul măcar! Un mormânt deschis este gâtlejul lor și limbile lor s-au viclenit; venin de aspidă e sub buzele lor, care au gura plină de luare și amărăciune, picioarele le sunt grabnice să verse sânge; pustiire și nenorocire este în căile lor și nu au cunoscut calea păcii. Nu este teamă de Dumnezeu înaintea ochilor lor".

Dar știm că toate câte zice legea, zice celor ce sunt în lege; ca orice gură să fie închisă și toată lumea să se facă vinovată înaintea lui Dumnezeu. Fiindcă din faptele legii nu se va îndreptăți nimeni înaintea Lui, căci prin lege vine cunoașterea păcatului!

Dar acum s-a arătat dreptatea lui Dumnezeu, fără lege; cea mărturisită de lege și de profeți. Și dreptatea lui Dumnezeu prin credința în Isus Hristos, este pentru toți și peste toți cei ce au crezut, căci nu este nicio deosebire! Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți slavei lui Dumnezeu. Dar suntem îndreptățiți prin darul harului Lui, prin răscumpărarea în Hristos Isus, pe care Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte ca jertfă, pentru ca prin credința în sângele Lui, să-Și slăvească dreptatea Lui, prin aceea că a trecut cu vederea păcatele care erau mai înainte, în îngăduința lui Dumnezeu, pentru a-Și slăvi dreptatea Lui în vremea de acum, spre a fi EL drept și să-l îndreptățească pe cel ce crede în Isus.

Deci, unde este lauda? A fost înlăturată! Prin care lege? A faptelor? Nu! Ci prin legea credinței! Căci socotim deci, că omul se va îndreptăți prin credință, fără faptele legii! Sau Dumnezeu este numai al iudeilor și nu și al neamurilor? Ba da, este și al neamurilor! Fiindcă Dumnezeu este Unul, care îi îndreptățește prin credință pe cei tăiați împrejur și tot prin credință și pe cei netăiați împrejur.

Așadar, prin credință noi desființăm legea? Nicidecum! Ci întărim legea!

4

Deci, ce vom zice că a dobândit Avraam, tatăl nostru după trup? Căci dacă Avraam a fost îndreptățit din fapte, are cu ce să se laude; dar nu către Dumnezeu. Căci, ce zice Scriptura: "Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și i s-a socotit ca dreptate". Dar răsplata celui ce lucrează, nu se socotește după har, ci după datorie. Dar celui ce nu lucrează, dar ÎL crede pe Cel ce-l îndreptățește pe cel nelegiuit, credința lui i se socotește ca dreptate.

Așa cum a zis și David, despre fericirea omului căruia, Dumnezeu îi socotește dreptatea fără fapte: "Ferice de cei cărora li s-au iertat fărădelegile și cărora li s-au acoperit păcatele! Ferice de omul căruia nu-i va socoti Domnul păcatul!"

Deci, fericirea aceasta este pe tăierea împrejur sau și pe netăierea împrejur? Căci spunem că lui Avraam, credința i-a fost socotită ca dreptate! Cum deci i-a fost socotită? În tăierea împrejur sau în netăierea împrejur? Nu în tăierea împrejur, ci în netăierea împrejur. Și a primit semnul tăierii împrejur, pecetea dreptății credinței, în netăierea împrejur; pentru ca el să fie tatăl tuturor celor credincioși prin netăierea împrejur și ca să le fie socotită și lor ca dreptate; și tată al celor tăiați împrejur. Și nu numai celor tăiați împrejur, ci și celor ce umblă pe urmele credinței în netăierea împrejur, în credința tatălui nostru Avraam.

Fiindcă nu prin lege i-a promis lui Avraam sau seminței lui că va moșteni lumea, ci prin dreptatea credinței. Căci dacă moștenitorii sunt cei din lege, credința este zadarnică și promisiunea a fost înlăturată. Căci legea lucrează mânie; fiindcă unde nu este lege, nu este nici călcare de lege.

De aceea este din credință: ca să fie prin har; pentru ca făgăduința să fie statornică întregii seminții; nu numai celor din lege, ci și celor din credința lui Avraam, care este tatăl nostru al tuturor! După cum este scris, că: "Te-am pus tată al multor neamuri", înaintea celor care au crezut în Dumnezeu, Cel ce dă viață morților și le cheamă pe cele ce nu au fost, ca și cum au fost. El a crezut, nădăjduind înaintea oricărei nădejdi, că va fi tatăl multor neamuri, după ce i s-a zis: "Așa va fi sămânța ta!" Și nu a slăbit în credință, nici nu s-a uitat la trupul lui aproape mort, care era de o sută de ani și nici la pântecul mort al Sarrei, ci spre făgăduința lui Dumnezeu. Nu s-a îndoit în necredință; ci s-a întărit în credință și a dat slavă lui Dumnezeu. Și fiind mult încredințat, că Cel ce a făgăduit este puternic și va face. De aceea i s-a și socotit ca dreptate.

Dar nu s-a scris doar despre el singur, că i s-a socotit lui; ci și dintre noi, cărora ni se va socoti; noi, cei ce-L credem pe Cel ce L-a înviat din morți pe Isus, Domnul nostru, care S-a dat pentru greșelile noastre și a înviat ca să ne îndreptățească.

5

Deci, fiind îndreptățiți din credință, avem pace la Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos; prin care ne-am și apropiat, prin credință, spre harul acesta în care stăm și ne lăudăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.

Dar nu numai; ci ne lăudăm și în necazurile noastre, știind că necazul lucrează răbdare, iar răbdarea încercare, iar încercarea nădejde; iar nădejdea nu ne face de rușine, pentru că dragostea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt care ni s-a dat. Căci pe când eram noi neputincioși, Hristos, la vremea potrivită, a murit pentru cei nelegiuiți.

Căci greu va muri cineva pentru un drept; și pentru cel bun, poate îndrăznește cineva să moară; dar Dumnezeu Își arată dragostea Sa față de noi, prin aceea, că pe când eram noi păcătoși, Hristos a murit pentru noi. Deci, cu mult mai mult acum, fiind îndreptățiți prin sângele Lui, ne salvăm prin EL de mânie. Căci dacă fiind vrăjmași, ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, fiind împăcați, ne vom salva prin viața Lui.

Și nu doar atât; ci ne și lăudăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am primit acum împăcarea. De aceea, cum printr-un om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea și astfel a trecut moartea la toți oamenii, pentru că toți au păcătuit...

(Căci până să fie legea păcatului în lume, păcatul era, dar nu se socotea, nefiind lege; și moartea a domnit de la Adam până la Moise și peste cei ce nu păcătuise, după asemănarea călcării lui Adam, care este o prefigurare a ceea ce avea să vină.

Dar cu greșeala nu e ca și cu darul; căci dacă prin acea o greșeală, cei mulți au murit, mult mai mult este cu harul lui Dumnezeu și darul în harul Unui singur Om, Isus Hristos, care a prisosit spre cei mulți. Și nu cum prin acel unu care a păcătuit, aduce darul; căci judecata de după acel unu, duce la condamnare; dar darul cel de după multele greșeli, duce la îndreptățire! Căci dacă printr-o greșeală, moartea a domnit prin acel unu, cu mult mai mult cei ce în prisosință harului și primind darul dreptății, vor domni în viață prin Acel Unul, Isus Hristos).

Acum deci, cum prin unul, greșeala a dus la toți oamenii spre condamnare, tot la fel, prin Unul, aduce dreptatea la toți oamenii, spre îndreptățirea vieții. Căci după cum, prin neascultarea acelui un om păcătos, s-au făcut păcătoși cei mulți, tot așa și prin ascultarea Acelui Unul drept, îi va îndreptăți pe cei mulți.

Dar legea a venit ca să se înmulțească greșeala; iar unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit și mai mult harul. Pentru ca, după cum a domnit păcatul în moarte, tot așa și harul să domnească prin dreptate spre viața veșnică, prin Isus Hristos Domnul nostru.

6

Deci, ce vom zice? Să rămânem în păcat, ca să se înmulțească harul?

Nicidecum! Noi cei ce am murit față de păcat, cum să mai trăim în el?

Sau, nu știți că toți câți ne-am botezat pentru Hristos Isus, ne-am botezat în moartea Lui?! Am fost deci îngropați cu EL prin botezul spre moarte, pentru ca după cum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, tot așa să umblăm și noi în noutatea vieții!

Căci dacă ne-am făcut una cu EL prin asemănarea morții Lui, vom fi una cu EL și în înviere; știind aceasta: că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu EL, ca să fie nimicit trupul păcatului și să nu mai slujim păcatului! Căci cel ce a murit, este eliberat de păcat.

Și dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și trăi împreună cu EL; știind că Hristos înviind din morți, nu mai moare; moartea nu mai are stăpânire asupra Lui.

Căci cel ce a murit față de păcat, a murit o dată pentru totdeauna; și cel ce trăiește, trăiește pentru Dumnezeu. Tot așa și voi: socotiți-vă pe voi înșivă morți față de păcat, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Isus Domnul nostru!

Deci, păcatul să nu domnească în trupul vostru muritor, spre ascultarea de el, în poftele lui; nici să nu dați mădularele voastre ca unelte ale nedreptății păcatului; ci înfățișați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu, ca vii din morți și la fel și mădularele voastre, ca unelte ale dreptății lui Dumnezeu! Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu mai sunteți sub lege, ci sub har!

Deci, ce să facem? Să păcătuim, pentru că nu suntem sub lege, ci sub har? Nicidecum! Nu știți că dacă vă dați pe voi înșivă ca robi să vă supuneți, sunteți robii aceluia căruia v-ați supus? Fie păcatului spre moarte, fie ascultării spre dreptate. Dar mulțumim lui Dumnezeu, că fiind robi ai păcatului, ați ascultat din inimă de dreptarul învățăturii, spre care ați fost încredințați; și izbăvindu-vă de păcat, sunteți robi ai dreptății!

Vorbesc omenește, din cauza slăbiciunii trupului vostru! Căci după cum v-ați făcut mădularele roabe ale necurăției și fărădelegii spre fărădelege, tot așa acum, înfățișați-vă mădularele voastre ca roabe ale dreptății spre sfințire! Căci atunci când erați robi ai păcatului, erați liberi față de dreptate. Așadar, ce rod aveați atunci, de care acum vă rușinați? Căci sfârșitul acelora este moartea!

Dar acum, izbăvindu-vă de păcat și făcându-vă robi ai lui Dumnezeu, aveți rodul vostru spre sfințire; iar ca sfârșit, viața veșnică!

Fiindcă plata păcatului este moartea; dar darul lui Dumnezeu este viața veșnică în Hristos Isus Domnul nostru!

7

Oare nu știți fraților? Știți că vorbesc legea; căci legea stăpânește asupra omului, cât timp trăiește; căci femeia măritată este legată de lege, cât îi trăiește bărbatul; dar dacă îi moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului. Atunci deci, dacă-i trăiește bărbatul, se va numi preacurvă dacă se va duce după alt bărbat; dar dacă-i moare bărbatul, este liberă de la lege; ea nu va mai fi făcută preacurvă, luând un alt bărbat.

Astfel frații mei și voi ați murit față de lege prin trupul lui Hristos, ca să fiți ai Altuia: ai Celui ce a înviat din morți, - ca să rodim lui Dumnezeu! Căci, când eram în cele trupești, patimile păcatelor cele prin lege, lucrau în mădularele noastre rodire spre moarte; dar acum ne-am dezlegat de la legea morții în care am robit, ca să slujim în noutatea duhului și nu în vechea literă.

Deci, ce vom zice? Este legea păcat? Nicidecum! Căci n-am cunoscut păcatul decât prin lege; căci nu cunoșteam pofta, dacă nu zicea legea: Să nu poftești! Dar păcatul luând prilej prin porunci, a lucrat în mine orice poftă; căci fără lege, păcatul era mort.

Eu dar, fără lege trăiam; dar când au venit poruncile, păcatul a înviat și eu am murit. Și porunca, cea spre viață, mie mi s-a aflat spre moarte. Căci păcatul găsind prilej prin porunci, m-a amăgit; și prin ele m-a ucis. Așadar, legea este sfântă; și porunca este sfântă și dreaptă și bună!

Deci, ceva bun mi-a fost spre moarte? Nicidecum! Ci păcatul, ca să se arate ca păcat, prin ceva bun, a lucrat în mine moarte; ca prin poruncă, păcatul să se facă peste măsură de păcătos! Căci știm că legea este duhovnicească, dar eu sunt trupesc, vândut sub păcat. Căci lucrez ce nu cunosc; căci ce nu vreau, aceea fac; și ce urăsc, aceea fac. Iar dacă ce nu vreau aceea fac, recunosc că legea este bună.

Dar acum nu mai lucrez eu aceasta, ci păcatul care locuiește în mine. Căci știu că în mine nu locuiește binele, în trupul acesta al meu; căci voința este în mine, dar nu găsesc să lucreze ceva bun! Căci nu fac binele pe care îl vreau, ci răul pe care nu-l vreau; aceasta fac! Iar dacă ce nu vreau eu, aceea fac, nu mai sunt eu cel ce lucrez, ci păcatul care locuiește în mine!

Găsesc astfel în mine, cel ce vreau să fac binele, legea că răul stă legat de mine. Căci după omul dinlăuntru, îmi place legea lui Dumnezeu; dar văd o altă lege în mădularele mele, care se împotrivește legii minții mele și mă robește legii păcatului, care este în mădulare mele.

Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi din acest trup al morții? Dar mulțumesc lui Dumnezeu, prin Isus Hristos Domnul nostru! Astfel deci, cu mintea eu slujesc legii lui Dumnezeu, iar cu trupul legii păcatului.

8

Acum dar, nu este nicio condamnare pentru cei în Hristos Isus, care nu umblă după trup, ci după Duhul; căci legea Duhului vieții în Hristos Isus, m-a eliberat de legea păcatului și a morții.

Căci ce era cu neputință legii în cel slab, din pricina trupului, Dumnezeu L-a trimis pe Însuși Fiul Său în asemănarea trupului păcatului și pentru păcat, condamnând păcatul în trup, ca dreptatea legii să se împlinească în noi, cei ce nu umblăm după trup, ci după Duhul.

Căci cei ce sunt după trup, gândesc la cele trupești; iar cei după Duhul, la cele ale Duhului. Căci gândirea trupească este moarte, iar gândirea Duhului este viață și pace. Fiindcă gândirea trupească este în vrăjmășie cu Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu și nici nu poate. Dar cei ce sunt trupești*, nu vor putea să placă lui Dumnezeu. (sau firești. trupești* = tradus literal)

Și voi nu sunteți în cele trupești, ci în Duhul, din moment ce Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi; dar dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. Și dacă Hristos este în voi, într-adevăr, trupul este mort din pricina păcatului, dar duhul trăiește datorită dreptății. Și dacă Duhul Celui ce L-a înviat pe Isus din morți locuiește în voi, Cel ce L-a înviat pe Hristos din morți vă va învia și trupurile voastre muritoare, prin Duhul Lui care locuiește în voi.

Atunci deci fraților, nu suntem datori trupului, ca să trăim pentru trup; căci dacă trăiți pentru trup, veți muri; dar dacă prin Duhul veți omorî faptele trupului, veți trăi. Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu, sunt copii ai lui Dumnezeu. Fiindcă n-ați primit un duh de robie, ca să vă mai temeți; ci ați primit un Duh de înfiere, prin care strigăm: "Ava!" - adică: "Tată!"

Însuși Duhul mărturisește împreună cu duhul nostru, că suntem copiii lui Dumnezeu. Și dacă suntem fii, suntem și moștenitori; moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Hristos, din moment ce suferim împreună cu EL, ca să ne și slăvim împreună cu EL!

Căci socotesc că suferințele de acum, nu sunt comparabile cu vremea viitoare, cu slava ce se va descoperi în noi; căci nerăbdătorul dor al făpturii, așteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu! Căci deșertăciunea făpturii a fost supusă nu din ascultare, ci din pricina aceluia care a supus-o, cu nădejdea că și ea, făptura, se va elibera din robia stricăciunii, spre libertatea slavei fiilor lui Dumnezeu. Căci știm că toată făptura suspină și suferă împreună până acum; și nu numai; ci și noi, cei ce avem pârga Duhului în noi înșine, suspinăm după înfiere, așteptând răscumpărarea trupului nostru. Căci prin nădejde ne-am mântuit; dar nădejdea care se vede, nu mai este o nădejde; căci, cum să nădăjduiești ce se vede?! Dar dacă nu vedem ce nădăjduim, așteptăm cu răbdare! Și deasemenea și Duhul ne ajută în slăbiciunile noastre; căci noi nu știm să ne rugăm cum trebuie; dar EL, Duhul, mijlocește pentru noi, cu suspine negrăite. Și Cel ce cercetează inimile, știe ce gândește Duhul, căci mijlocește pentru sfinți înaintea lui Dumnezeu.

Știm dar, că totul lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, al celor care au fost chemați după planul Lui. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și rânduit mai dinainte, să fie asemenea chipului Fiului Său; pentru ca EL să fie primul născut între mai mulți frați. Iar pe aceia pe care i-a rânduit mai dinainte, i-a și chemat; și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și îndreptățit; iar pe aceia pe care i-a îndreptățit, i-a și proslăvit.

Deci, ce vom zice despre aceasta? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?! Căci EL nu L-a cruțat pe însuși Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți. Cum nu ne va da și împreună cu EL toate? Cine va aduce pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu îi îndreptățește! Cine-i va judeca? Hristos a murit; ba mai mult, a și înviat; și care este la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi. Cine ne va despărți de dragostea lui Hristos? Necaz sau strâmtorare sau prigoniri sau foamete sau lipsă de îmbrăcăminte sau primejdie sau sabie? După cum este scris, că: "Pentru Tine suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca oile înjunghierii". (Psalm. 44:22 / 43:22 în Septuaginta) Și în toate acestea, suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt încredințat că nici moarte, nici viață, nici îngeri, nici căpetenii, nici puteri, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici înălțime, nici adâncime, nici vreo altă făptură, nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru.

9

Spun adevărul în Hristos, nu mint; și împreună cu mine mărturisește conștiința mea în Duhul Sfânt. Căci întristarea mea este mare și durerea inimii mele este necurmată, căci aș dori să fiu eu anatema înaintea lui Hristos, pentru frații mei, rudele mele trupești. Aceștia sunt israeliți, care au înfierea și slava și legămintele și legea dumnezeiască și închinarea și promisiunile, ai cărora sunt părinții și dintre care este Hristos după trup, Cel care este peste toate, Dumnezeu binecuvântat în veci, Amin!

Dar nu că ar fi căzut Cuvântul lui Dumnezeu, căci nu toți cei din Israel sunt Israel, nici nu sunt toți fii din sămânța lui Avraam; ci "În Isaac se vor chema sămânța ta!" (Gen 21:12) Aceasta, că nu copiii trupești sunt copiii lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinței sunt socotiți sămânța. Căci acesta este cuvântul făgăduinței: "După vremea aceasta, voi veni și Sarra va avea un fiu". (Gen 18:10-14)

Dar nu numai: ci și Rebeca, fiind însărcinată dintr-unul, adică din Isaac, tatăl nostru, înainte să se nască și înainte să facă ceva bine sau rău, ca după alegerea lui Dumnezeu planul să rămână nu din fapte, ci din Cel ce cheamă, i s-a zis: "Cel mai mare, va sluji celui mai mic". (Gen 25:21-23) După cum este scris: "Pe Iacob l-am iubit, iar pe Esau l-am urât". (Mal 1:2,3)

Deci, ce vom zice? Oare este nedreptate la Dumnezeu? Nicidecum! Căci i-a zis lui Moise: "Voi avea milă de cel care-Mi va fi milă și Mă voi îndura de cel care voi avea îndurare!" (Exod 33:19) Atunci deci, nu este după cel ce vrea, nici după cel ce aleargă, ci după Dumnezeu care are milă!

Căci a zis în scriptură lui faraon: "Spre aceasta te-am ridicat, ca să-Mi arăt puterea Mea în tine și ca să se vestească Numele Meu peste tot pământul!" (Exod 9:16) Atunci deci, EL are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea.

Îmi veți zice deci: "De ce mai învinovățește? Căci, cine se poate împotrivi voii Lui?" Mai degrabă, cine ești tu omule, să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Oare va zice plăsmuirea plăsmuitorului: "De ce m-ai făcut așa?" Sau, nu are stăpânire olarul asupra lutului, ca din aceeași plămădeală să facă un vas spre cinste și unul spre necinste? Iar dacă Dumnezeu, vrând să-Și arate mânia și să-Și facă cunoscută puterea, a răbdat cu multă îndelungă răbdare niște vase ale mâniei, sortite spre pieire - și ca să-Și descopere bogăția slavei Lui pentru niște vase ale milei, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă, pe care ne-a și chemat nu numai dintre iudei, ci și dintre neamuri, cum zice și în Osea: "Voi chema ca popor al Meu, pe cel ce nu era poporul Meu; și ca iubită, pe cea care nu era iubită!"; (Osea 2:23) și va fi, în locul unde li s-a zis: "Voi nu sunteți poporul Meu, acolo se vor chema fiii Dumnezeului Celui Viu!" (Osea 2:1). Și Isaia strigă pentru Israel: "Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, doar rămășița se va mântui! Căci Cuvântul Domnului va împlini pe deplin și repede dreptatea peste pământ". (Isaia 10:22,23) Și după cum a spus mai înainte Isaia: "Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămânță, ca Sodoma am fi ajuns și cu Gomora ne-am fi asemănat!" (Isaia 1:9)

Deci, ce vom zice? Că neamurile care nu urmau dreptatea au dobândit dreptatea, dar dreptate din credință, iar Israel care urmărea legea dreptății, nu a ajuns la legea dreptății? De ce? Pentru că nu din credință, ci din faptele legii s-au împiedicat, căci le-a fost ca o piatră de împiedicare! După cum este scris: "Iată, pun în Sion o piatră de împiedicare și o stâncă de cădere; și oricine crede în EL, nu va fi dat de rușine!" (Psalm. 118:22 / 117:22 în Septuaginta; Isaia 8:14; 28:16)

10

Fraților, dorința inimii mele și rugăciunea mea către Dumnezeu pentru ei, pentru Israel, este spre mântuire! Căci mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar nu din cunoaștere; căci necunoscând dreptatea lui Dumnezeu și căutând să stea fiecare în dreptatea lui, nu s-au supus dreptății lui Dumnezeu! Căci Hristos este sfârșitul legii, spre îndreptățirea fiecăruia care crede. Căci Moise scrie despre dreptatea cea din lege, că "omul care o va face*, va trăi prin ea!" (*sau, va împlini) (Lev. 18:5) Iar dreptatea din credință zice așa: "Să nu zici în inima ta: "Cine se va sui în cer?", - adică să-L coboare pe Hristos. Sau, "cine se va pogorî în adânc?", - adică să-L ridice pe Hristos din morți.

Dar ce zice? "Cuvântul este aproape de tine, în gura ta și în inima ta!" Acesta este cuvântul credinței, pe care îl propovăduim! Căci dacă-L mărturisești cu gura ta pe Domnul Isus și crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, te vei mântui. Căci cu inima crezi spre îndreptățire, iar cu gura mărturisești spre mântuire. Căci Scriptura zice: "Oricine crede în EL, nu va fi dat de rușine!" (Isaia 28:16) Căci nu este nicio deosebire între iudeu și elen, fiindcă EL este Domnul tuturor, care îi îmbogățește pe toți cei ce-L cheamă. Fiindcă oricine va chema Numele Domnului, se va mântui. (Ioel 3:5)

Dar cum ÎL vor chema pe Cel pe care nu L-au crezut? Și cum vor crede în Cel despre care n-au auzit? Și cum vor asculta, dacă n-au propovăduitor? Și cum vor propovădui, dacă nu vor fi trimiși? După cum este scris: "Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc binele!" (Isaia 52:7) Dar nu toți au ascultat Evanghelia; căci Isaia a zis: "Doamne, cine a crezut auzirea noastră?" (Isaia 53:1) Așadar, credința vine din auzire, iar auzirea prin Cuvântul lui Dumnezeu!

Și zic: Oare nu au auzit? Dimpotrivă! Vestirea lor a ieșit pe tot pământul și cuvintele lor până la marginile lumii! Și zic: Oare n-a știut Israel? Moise, cel dintâi, zice: "EU vă voi întărâta la gelozie, cu unii care nu sunt un neam; vă voi întărâta la mânie, cu un neam neînțelept!" (Deut 32:21) Și Isaia îndrăznește și zice: "M-au găsit cei ce nu Mă căutau; M-am arătat celor ce nu întrebau de Mine!" (Isaia 65:1) Iar către Israel zice: "Toată ziua Mi-am întins mâinile, către un popor necredincios și împotrivitor la vorbă!" (Isaia 65:2)

11

Zic deci: Oare a lepădat Dumnezeu pe poporul Lui? Nicidecum! Căci și eu sunt israelit, din seminția lui Avraam, din seminția lui Beniamin! Dumnezeu nu a lepădat pe poporul Lui, pe care l-a cunoscut mai dinainte. Sau, nu știți ce a zis Scriptura despre Ilie, când se ruga lui Dumnezeu împotriva lui Israel, zicând: "Doamne, pe profeții Tăi i-au omorât și altarele Tale le-au dărâmat și eu am rămas singur și ei caută să-mi ia suflarea!"? (3Împ 19:10-14) Dar ce i-a zis Dumnezeiescul? "Mi-am păstrat șapte mii de bărbați, care nu și-au plecat genunchiul lui Baal!" (3Împ 19:18) La fel deci și în vremea de acum: este o rămășiță, după alegerea harului. Și dacă este prin har, nu mai este prin fapte; altfel, harul n-ar mai fi har! Și dacă este prin fapte, nu mai este prin har; pentru că altfel, fapta nu mai este faptă!

Deci, ce a căutat Israel, aceea nu au dobândit; dar cei aleși au dobândit. Iar ceilalți s-au împietrit. După cum este scris: "Dumnezeu le-a dat un duh de amorțire, ochi ca să nu vadă și urechi cu care să nu audă", până în ziua de azi! (Isaia 29:10)

Și David a zis: "Masa lor să se prefacă într-o cursă și un laț și o poticnire să fie și răsplata lor! Ochii lor să li se întunece și să nu vadă și spinarea lor neîncetat să li se încovoaie!" (Psalm. 69:22,23 / 68:22,23 în Septuaginta)

Zic deci: Oare s-au poticnit ca să cadă? Nicidecum! Ci prin greșeala lor a venit mântuirea neamurilor, spre gelozia lor. Iar dacă prin greșeala lor este bogăție pentru lume și împuținarea lor este bogăție neamurilor, cu cât mai mult plinătatea lor?

Căci vă spun dar, vouă, neamurilor, peste care sunt eu deci, apostolul neamurilor, slăvindu-mi slujirea, să-i gelozesc cumva pe cei ai mei de trup și să mântuiesc câțiva din ei: Căci dacă înlăturarea lor este împăcare cu lumea, ce va fi reprimirea lor, dacă nu înviere din morți? Și dacă pârga este sfântă, așa este și plămădeala; și dacă rădăcina este sfântă, așa sunt și crengile. Și dacă au fost tăiate unele crengi, iar tu, care erai măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor și te-ai făcut părtaș rădăcinii și grăsimii măslinului, nu te mândri față de crengi! Și dacă te mândrești, află că nu tu ții rădăcina, ci rădăcina te ține pe tine!

Vei zice deci: "Crengile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu!" Bine! Ele au fost tăiate din pricina necredinței și tu stai prin credință. Nu te îngâmfa, ci teme-te! Căci dacă n-a cruțat Dumnezeu crengile firești, nici pe tine nu te va cruța! Iată deci, bunătatea și asprimea lui Dumnezeu! Asprimea față de cei ce au căzut și bunătatea față de tine, dacă rămâi în bunătate; altfel, vei fi tăiat și tu! Dar și aceia, dacă nu vor rămâne în necredință, vor fi altoiți, căci Dumnezeu are putere să-i altoiască din nou. Căci dacă tu ai fost tăiat dintr-un măslin din fire sălbatic și în locul celor firești ai fost altoit tu, cu cât mai mult aceștia, care din fire sunt măslin bun, vor fi altoiți în măslinul lor?!

Căci nu vreau să fiți în necunoștință fraților, despre taina aceasta, ca să nu vă socotiți singuri înțelepți: Căci o parte din Israel este împietrită, până când va intra plinătatea neamurilor! Și apoi tot Israelul se va mântui, după cum este scris: "Izbăvitorul va veni din Sion și va îndepărta nelegiuirile de la Iacob. Și acesta este legământul Meu cu ei, când le voi ridica păcatele". (Isaia 59:20)

După Evanghelie, ei sunt vrăjmași din pricina voastră; dar după alegere sunt iubiți, datorită părinților. Căci nu pot fi luate înapoi, darurile și chemarea lui Dumnezeu. Căci, după cum și voi odinioară nu credeați în Dumnezeu, iar acum ați căpătat milă prin necredința lor, tot așa acum, aceștia care n-au crezut vor căpăta milă și ei, datorită milei voastre. Căci Dumnezeu i-a închis pe toți în neascultare, ca toți să capete milă.

O, adâncul bogăției și înțelepciunii și cunoștinței lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și de necercetate sunt căile Lui! Căci, "cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui?" Sau, "cine I-a dat înainte, ca să i se poată răsplăti?" (Isaia 40:13; Ier 23:18; Iov 41:11)

Căci din EL și prin EL și pentru EL sunt toate! Lui să-I fie slava în veci, Amin!

12

Vă îndemn deci fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu! Aceasta este închinarea voastră! Și să nu vă potriviți veacului acesta, ci să vă transformați prin înnoirea minții voastre, ca să deslușiți care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită!

Căci vă spun, prin harul care mi s-a dat, fiecăruia dintre voi, să nu vă socotiți mai presus decât trebuie să vă socotiți; ci fiecare să se socotească spre socotința pe care a împărțit-o Dumnezeu, pe măsura credinței! Căci după cum într-un trup avem mai multe mădulare, iar mădularele nu au toate aceleași lucrări, tot așa și noi, suntem mulți în trupul lui Hristos, dar fiecare suntem mădulare unii altora; și având diferite daruri, după harul care ni s-a dat: fie profeția, după măsura credinței, fie slujirea - în slujire; fie învățând - în învățătură; fie îndemnarea - în îndemnare; cel ce dăruiește, în curăție; cel ce stă înainte, în râvnă; cel ce are milă, în voie bună.

Dragostea să vă fie neprefăcută; urând răul, alipiți-vă binelui! Iubiți-vă prietenește unii pe alții, cu o dragoste frățească, întrecându-vă în cinste unii pe alții! Nu ezitați în râvnă, fiți arzători în duh, slujind Domnului, bucurându-vă în nădejde, răbdând în necaz, stăruind în rugăciune, luând parte la trebuințele sfinților, urmând iubirea de străini!

Binecuvântați-i pe cei ce vă prigonesc; binecuvântați-i și nu-i blestemați! Bucurați-vă cu cei ce se bucură și plângeți cu cei ce plâng! Fiți cu un gând unii cu alții; nu gândiți la cele înălțate, ci coborâți-vă la cele smerite! Nu vă socotiți singuri înțelepți înaintea voastră!

Nimeni să nu întoarcă rău pentru rău! Îngrijiți-vă de cele bune, înaintea tuturor oamenilor! Dacă este posibil, cât ține de voi, trăiți în pace cu toți oamenii!

Nu vă răzbunați singuri iubiților, ci dați loc mâniei lui Dumnezeu, căci este scris: "Răzbunarea este a Mea; EU voi răsplăti! zice Domnul". Și dacă-i este foame vrăjmașului tău, dă-i să mănânce! Dacă îi este sete, dă-i să bea! Căci făcând așa, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui! Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul cu bine!

13

Orice suflet să se supună mai marilor stăpânirii; căci nu este stăpânire, decât de la Dumnezeu; iar stăpânirile care sunt, sunt rânduite de Dumnezeu! Astfel, cine se împotrivește stăpânirii, se împotrivește rânduielii lui Dumnezeu. Și cei ce se împotrivesc, își vor atrage pedeapsa. Căci căpeteniile nu sunt de temut celui care face fapte bune, ci celui care face rele. Vrei dar să nu-ți fie teamă de stăpânire? Fă ce este bine și vei avea lauda de la ea! Căci ea este în slujba lui Dumnezeu spre bine; dar dacă faci răul teme-te, căci nu degeaba poartă sabia! Căci ea este în slujba lui Dumnezeu, să-l răzbune în mânie pe cel ce săvârșește răul. De aceea, trebuie să se supună nu numai din pricina mâniei, ci și din pricina conștiinței. Căci de aceea și plătiți bir, fiindcă ei sunt slujitorii lui Dumnezeu ca să stăruie în aceasta!

Dați deci tuturor cele datorate: celui cu birul - birul, celui cu vama - vama, celui cu teama - teama, celui cu cinstea - cinstea! Să nu datorați nimănui nimic! Decât să vă iubiți unii pe alții. Căci cine iubește pe altul, a împlinit legea. Fiindcă să nu preacurvești, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești mincinos, să nu poftești și oricare altă poruncă, sunt cuprinse în cuvântul acesta: Să-l iubești pe aproapele tău, ca pe tine însuți! Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea deci împlinește legea. Și aceasta, cunoscând vremea, că este ceasul să ne trezim din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi, decât când am crezut! Noaptea aproape a trecut și ziua s-a apropiat; să lepădăm deci faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armura luminii! Să umblăm cuviincios, ca în timpul zilei, nu în chefuri și în beții, nu în desfrânări și în înșelăciuni, nu în ceartă și în invidie, ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Hristos și nu purtați grija trupului spre pofte!

14

Și primiți-l pe cel slab în credință, fără să-i judecați gândurile! Unul crede că poate mânca orice, iar cel slab mănâncă legume. Cel ce mănâncă, să nu-l disprețuiască pe cel ce nu mănâncă; și cel ce nu mănâncă, să nu-l judece pe cel ce mănâncă, căci Dumnezeu l-a primit! Cine ești tu, ca să-l judeci pe robul altuia? Stăpânului lui va sta sau va cădea; dar va sta, fiindcă Stăpânul lui, care este Dumnezeu, este puternic și-l va face să stea!

Unul judecă o zi față de altă zi, iar altul judecă toate zilele la fel. Fiecare să fie deplin încredințat în el însuși! Cine ține o zi, pentru Domnul o ține; și cine nu ține o zi, pentru Domnul n-o ține; și cine mănâncă, pentru Domnul mănâncă, căci mulțumește lui Dumnezeu; și cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă și mulțumește lui Dumnezeu. Căci nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine însuși și nimeni nu moare pentru sine. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; și dacă murim, pentru Domnul murim; deci, dacă trăim sau dacă murim, noi suntem ai Domnului. Căci pentru aceasta a murit și a înviat Hristos: ca să stăpânească și peste cei morți și peste cei vii.

Dar tu de ce-l judeci pe fratele tău și de ce-l disprețuiești tu pe fratele tău? Căci toți ne vom înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Fiindcă este scris: "Viu sunt EU", zice Domnul, "că Mie Mi se va pleca orice genunchi și orice limbă va mărturisi pe Dumnezeu!" (Isaia 45:23) Atunci deci, fiecare dintre noi va răspunde pentru sine însuși înaintea lui Dumnezeu.

Deci, să nu ne mai judecăm unii pe alții, ci să judecăm astfel, ca să nu punem o alunecare sau o poticnire înaintea fratelui!

Știu și sunt încredințat în Domnul Isus, că nimic nu este spurcat prin el însuși; doar pentru cel ce socotește ceva spurcat, acela este spurcat! Dar dacă prin hrană se mâhnește fratele tău, nu mai umbli potrivit dragostei. Nu pierde pe acela pentru care a murit Hristos, din pricina hranei tale!

Deci, să nu fie vorbit de rău binele vostru! Căci împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt! Căci cine slujește astfel lui Hristos, este plăcut lui Dumnezeu și cinstit de oameni. Atunci deci, să le urmăm pe cele ale păcii și pe cele spre zidire unii către alții!

Nu strica lucrul lui Dumnezeu, din pricina hranei!

Totul este curat, dar este rău pentru omul care mănâncă spre împiedicare! Bine este să nu mănânci carne, nici să nu bei vin, nici altceva prin care fratele tău se împiedică sau se poticnește sau slăbește!

Ai o credință, s-o ai pentru tine însuți înaintea lui Dumnezeu! Ferice de cine nu se judecă pe sine pentru alegerea lui! Dar cine se îndoiește dacă mănâncă, va fi judecat, fiindcă nu face din credință; și tot ce nu este din credință, este păcat.

15

Dar noi, cei tari, suntem datori să purtăm slăbiciunile celor neputincioși și să nu ne placem nouă înșine! Căci fiecare dintre noi, să se facă plăcut aproapelui în ce este bun, spre zidire. Căci nici Hristos nu Și-a plăcut Lui Însuși; ci după cum este scris: "Ocările celor ce Te ocărăsc, au căzut asupra Mea!" (Psalm. 69:9 / 68:9 în Septuaginta) Căci toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învățătura noastră; ca prin răbdare și prin mângâierea Scripturii, să avem nădejde!

Și Dumnezeul răbdării și al mângâierii, să vă dea să fiți într-un gând unii cu alții, potrivit lui Hristos Isus, ca împreună, cu o singură gură, să-L slăviți pe Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos!

De aceea primiți-vă unii pe alții, cum ne-a primit și Hristos pe noi, spre slava lui Dumnezeu!

Zic dar: Isus Hristos S-a făcut slujitorul tăierii împrejur, pentru adevărul lui Dumnezeu, spre împlinirea făgăduințelor părinților.

Și neamurile să-L slăvească pe Dumnezeu pentru milă, după cum este scris: "De aceea Te voi mărturisi între neamuri și voi cânta Numele Tău!"  (Psalm. 18:49 / 17:49)

Și iarăși zice: "Neamuri, veseliți-vă cu poporul Lui!" (Deut 32:43)

Și iarăși: "Lăudați pe Domnul toate neamurile și lăudați-L toate popoarele!" (Psalm. 117:1 / 116:1)

Și iarăși, Isaia zice: "Rădăcina lui Iesai va fi Cel ce se ridică să domnească peste neamuri și neamurile vor nădăjdui în EL!" (Isaia 11:1-10)

Și Dumnezeul nădejdii să vă umple cu toată bucuria și pacea în credință, spre prisosul vostru în nădejde, prin puterea Duhului Sfânt!

Și eu însumi dar, frații mei, sunt încredințat despre voi, că și voi sunteți plini de facerea binelui, plini de toată cunoștința, putând să vă sfătuiți și voi unii pe alții. Dar v-am scris pe alocuri cu îndrăzneală fraților, ca să vă amintiți ce har mi s-a dat de la Dumnezeu, ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos între neamuri, slujind preoțește Evanghelia lui Dumnezeu, ca să se facă o ofrandă bine primită a neamurilor, sfințită în Duhul Sfânt!

Să am deci lauda în Hristos Isus, cea către Dumnezeu, căci nu îndrăznesc să vorbesc ceva pe care nu l-a lucrat Hristos prin mine spre ascultarea neamurilor, în cuvânt și în faptă, prin puterea semnelor și a minunilor, prin puterea Duhului lui Dumnezeu, încât eu de la Ierusalim și împrejurimi până la Iluria, am împlinit Evanghelia lui Hristos.

Astfel dar, am căutat să vestesc unde nu fusese vestit Hristos, ca să nu zidesc pe temelia altuia. Ci, după cum este scris: "Aceia cărora nu li se vestise despre EL, ÎL vor vedea; și cei ce nu-L auzise, ÎL vor înțelege". (Isaia 52:15) De aceea am și fost împiedicat de multe ori să vin la voi! Dar acum ne-mai-având loc în ținuturile acestea, dar având dorința de mulți ani să vin la voi, după ce mă voi duce în Spania, voi veni la voi. Căci nădăjduiesc să vă văd în trecere și să fiu însoțit de voi acolo, dacă mă voi bucura mai întâi cu voi, în părțile voastre.

Acum dar mă duc la Ierusalim în slujba sfinților, căci Macedonia și Ahaia au avut plăcerea să se facă părtași cu sfinții săraci din Ierusalim. Au avut plăcerea, dar era și datoria lor, căci dacă ei le-au împărtășit cele duhovnicești neamurilor, sunt datori și ei să le slujească în cele trupești. Făcând aceasta deci și încredințându-le rodul acesta, voi trece pe la voi spre Spania. Știu dar, că venind la voi, voi veni în deplinătatea binecuvântării Evangheliei lui Hristos!

Vă rog dar fraților, prin Domnul nostru Isus Hristos și prin iubirea Duhului, să vă luptați împreună cu mine în rugăciuni pentru mine către Dumnezeu, ca să scap de necredincioșii din Iudeea și ca slujirea mea la Ierusalim să fie bine primită sfinților, ca să vin la voi în bucurie, prin voia lui Dumnezeu și să mă odihnesc împreună cu voi! Iar Dumnezeul păcii să fie cu voi toți, Amin!

16

V-o încredințez dar pe Foiva, sora noastră, deplină slujitoare a Bisericii din Cheghrea, ca s-o primiți cu vrednicia sfinților în Domnul și s-o ajutați în orice lucru va avea nevoie, căci și ajutorul ei a ajuns la mulți și chiar la mine însumi!

Îmbrățișați pe Priscila și pe Acula, cei împreună lucrători cu mine în Hristos Isus! Aceștia și-au pus grumazul pentru sufletul meu, cărora nu numai eu le mulțumesc, ci și toate Bisericile dintre neamuri, cât și Biserica din casa lor!  Îmbrățișați-l pe Epenet cel iubit mie, care este pârga Ahaiei spre Hristos! Îmbrățișați-o pe Maria, care s-a ostenit mult pentru noi! Îmbrățișați-i pe Andronic și pe Iunian, rudele mele și împreună întemnițați cu mine! Aceștia sunt vestiți între apostoli și care au fost înaintea mea în Hristos! Îmbrățișați-l pe Amplian, cel iubit mie în Domnul! Îmbrățișați-l pe Orban, cel împreună lucrător cu noi în Hristos; și pe Stahun, cel iubit mie! Îmbrățișați-l pe Apelen, cel încercat în Hristos! Îmbrățișați-i pe cei din Aristobul! Îmbrățișați-l pe Erodion, cel de același neam cu mine! Îmbrățișați-i pe cei din casa lui Narcis, care sunt în Domnul! Îmbrățișați-i pe Trufena și Trufusan, care s-au ostenit în Domnul! Îmbrățișați-o pe Persida cea iubită, care s-a ostenit mult în Domnul! Îmbrățișați-l pe Ruf, cel ales în Domnul și pe mama lui și a mea! Îmbrățișați-i pe Asugrit, Flegon, Erman, Patroban, Erme și pe frații care sunt împreună cu ei! Îmbrățișați-i pe Filolog și pe Iulian, pe Nerea și pe sora lui și Olumpa și pe toți sfinții care sunt împreună cu ei! Îmbrățișați-vă unii pe alții, cu o sărutare sfântă! Vă îmbrățișează toate Bisericile lui Hristos.

Vă rog dar fraților, să vă păziți de cei ce fac dezbinări și poticniri, de la învățătura pe care ați primit-o; și să vă feriți de ei! Căci aceștia nu slujesc Domnului nostru Isus Hristos, ci pântecului lor însuși; și prin cuvinte atrăgătoare și binecuvântări, înșeală inimile celor fără răutate! Căci ascultarea voastră este cunoscută de toți. Mă bucur deci pentru voi, dar vreau să fiți înțelepți spre ce este bine și neamestecați spre rău! Iar Dumnezeul păcii îl va zdrobi curând pe Satana, sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi, Amin!

Vă îmbrățișează Timotei, cel împreună lucrător cu mine și Luciu și Iason și Sosipatru, rudele mele! Vă îmbrățișez eu, Terțiu, cel ce a scris epistola, în Domnul! Vă îmbrățișează Gaiu, gazda mea și toată Biserica! Vă îmbrățișează Erast, administratorul cetății și fratele Cuarț.

Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi toți, Amin!

Iar Celui ce poate să vă întărească, după Evanghelia mea și propovăduirea lui Isus Hristos, potrivit cu descoperirea tainei celei ascunse din timpurile veșnice, dar arătată acum prin scrierile profeților, după porunca cea veșnică a lui Dumnezeu spre ascultarea credinței cunoscută de toate neamurile, Singurului Dumnezeu înțelept prin Isus Hristos, să fie slava în veșnicii, Amin!

[Scrisoare de la Corint către romani, prin Foiva, slujitoarea Bisericii din Cheghrea] 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Când vine Fiara și semnul Fiarei și când va veni Domnul Isus să-Și ia biserica

  " Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, ...