luni, 6 noiembrie 2023

Apocalipsa lui Ioan

 1

1 Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Lui, ce trebuie să se întâmple în curând; și trimițând pe îngerul Lui, a descoperit-o robului Său Ioan,

2 care a mărturisit Cuvântul lui Dumnezeu și mărturia lui Isus Hristos, pe toate câte le-a văzut.

3 Ferice de cine citește și de cine ascultă cuvintele profeției și care păzește tot ce este scris în ea, căci vremea este aproape!

4 Ioan către cele șapte Biserici care sunt în Asia: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Cel care este și care era și care vine și de la cele șapte duhuri care sunt înaintea tronului Său

5 și de la Isus Hristos, Martorul credincios, Cel întâi născut dintre cei morți și Mai-marele împăraților pământului, Cel ce ne iubește și care ne-a eliberat de păcatele noastre prin sângele Lui

6 și ne-a făcut împărați și preoți ai lui Dumnezeu și Tatăl Lui! A Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor, Amin!

7 Iată, EL vine cu norii și orice ochi ÎL va vedea și cei ce L-au străpuns și toate semințiile pământului se vor jeli! Da, Amin!

8 "EU sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, zice Domnul, Cel ce este și Cel ce era și Cel ce vine, Cel Atotțiitor". 

9 Eu, Ioan și fratele vostru și cel împreună părtaș cu voi la necaz și la împărăție și la răbdarea în Isus Hristos, am fost în insula numită Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturiei lui Isus Hristos.

10 Și am fost în Duhul în ziua Domnului și am auzit un glas în spatele meu; un glas mare, ca de trâmbiță, 

11 zicând: "EU sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă; și ce vezi, scrie într-o carte și trimite-o celor șapte Biserici care sunt în Asia: La Efes și la Smirna și la Pergam și la Tiatira și la Sardes și la Filadelfia și la Laodiceea!"

12 Și m-am întors să văd glasul care vorbea cu mine. Și când m-am întors, am văzut șapte sfeșnice de aur;

13 și în mijlocul celor șapte sfeșnice, pe Cineva asemenea Fiului omului, îmbrăcat cu un veșmânt lung și încins la piept cu o cingătoare de aur 

14 și capul și părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; și ochii Lui erau ca para focului

15 și picioarele Lui semănau cu bronzul care este lămurit în cuptor și glasul Lui ca un glas de ape multe.

16 Și în mâna Lui cea dreaptă avea șapte stele și din gura Lui ieșea o sabie ascuțită cu două tăișuri și fața Lui era ca soarele care luminează în puterea lui.

17 Și când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. EL Și-a pus mâna Lui cea dreaptă peste mine, zicându-mi: "Nu te teme! EU sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă

18 și Cel Viu! Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor, Amin! Și EU am cheile morții și a locuinței morților.

19 Scrie deci ce ai văzut și cele ce sunt și cele ce trebuie să se întâmple după aceasta!

20 Taina celor șapte stele pe care le-ai văzut în mâna Mea dreaptă și a celor șapte sfeșnice de aur: Cele șapte stele, sunt îngerii celor șapte biserici; și cele șapte sfeșnice pe care le-ai văzut, sunt șapte biserici. 

2

1 Scrie-i îngerului Bisericii efesenilor: Așa zice Cel ce ține cele șapte stele în dreapta Lui, Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur:

2 Cunosc faptele tale și osteneala ta și răbdarea și că nu-i poți suporta pe cei răi și că i-ai încercat pe cei ce-și zic ei înșiși că sunt apostoli și nu sunt și că i-ai aflat mincinoși

3 și că ai primit și răbdare și că ai îndurat din cauza Numele Meu și că n-ai obosit;

4 dar ce am împotriva ta, este că ți-ai părăsit dragostea ta dintâi!

5 Amintește-ți deci de unde ai căzut și pocăiește-te și fă faptele dintâi! Și de nu, voi veni la tine degrabă și-ți voi muta sfeșnicul din locul lui, dacă nu te vei pocăi!

6 Dar ai aceasta, că urăști faptele nicolaiților, pe care și EU le urăsc.

7 Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul! Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în mijlocul grădinii lui Dumnezeul!

8 Și îngerului Bisericii smirnenilor scrie-i: Așa zice Cel dintâi și Cel de pe urmă, care a fost mort și trăiește:

9 Cunosc faptele tale și necazul tău și sărăcia ta, dar ești bogat; și blasfemia celor ce spun că ei înșiși sunt iudei și nu sunt, ci sunt o adunare a Satanei!

10 Nu te teme nicidecum de ce trebuie să suferi! Iată, Diavolul trebuie să-i arunce pe unii din voi în temniță să vă încerce și veți avea zece zile de necaz! Rămâi credincios până moarte și-ți voi da cununa vieții!

11 Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul! Cel ce va birui, nu va mai fi vătămat de moartea a doua! 

12 Și îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: Așa zice Cel ce are sabia cea ascuțită cu două tăișuri: 

13 Cunosc faptele tale și unde locuiești; adică, acolo unde este tronul Satanei - și că ții Numele Meu și că n-ai tăgăduit credința Mea și încă din zilele lui Antipa, martorul Meu cel credincios, care a fost ucis înaintea voastră, acolo, unde locuiește Satana!

14 Dar am câteva împotriva ta: Că ai acolo pe unii, care țin învățătura lui Balaam, care-l învăța pe Balac să pună poticnire înaintea fiilor lui Israel, mâncând din cele jertfite idolilor și să curvească.

15 Așa ai și tu pe unii, care țin învățătura nicolaiților, pe care o urăsc!

16 Pocăiește-te deci! Și dacă nu, voi veni la tine iute și Mă voi război cu ei, cu sabia gurii Mele!

17 Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul! Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana cea ascunsă și-i voi da o piatră albă; și pe piatră este scris un nume nou, pe care nimeni nu-l știe, decât cel ce-l primește.

18 Și îngerului Bisericii din Tiatira scrie-i: Așa zice Fiul lui Dumnezeu, Cel ce are ochii ca para focului și picioarele Lui seamănă cu bronzul:

19 Cunosc faptele tale și dragostea și slujirea și credința și răbdarea ta și că faptele tale din urmă sunt mai multe decât cele dintâi;

20 dar am câteva împotriva ta: Că o lași pe femeia aceea, Izabela, care-și zice profetesă, să-i învețe și să-i amăgească pe robii Mei, să curvească și să mănânce jertfele idolilor! 

21 Și i-am dat timp să se pocăiască de curvia ei și nu vrea!

22 Iată, EU o pun la pat; și pe cei ce au curvit cu ea, la un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor!

23 Și pe copiii ei îi voi ucide cu moarte și vor cunoaște toate Bisericile că EU sunt Cel ce cercetează rărunchii și inima! Și vă voi da fiecăruia după faptele voastre!

24 V-o spun dar vouă și celorlalți din Tiatira, toți cei ce nu aveți învățătura aceasta și nu ați cunoscut adâncurile Satanei, așa cum zic ei, că nu voi pune peste voi o altă greutate;

25 multul pe care-l aveți, să-l păstrați până când voi veni!

26 Și celui ce va birui și va păzi până la sfârșit faptele Mele, îi voi da stăpânire peste neamuri

27 și le va păstori cu un toiag de fier și le va zdrobi ca pe niște vase de lut, așa cum și EU am primit putere de la Tatălui Meu.

28 Și-i voi da steaua dimineții.

29 Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul!

3

1 Și îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: Așa zice Cel ce are cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele: Cunosc faptele tale, că tu ai doar numele că trăiești, dar ești mort!

2 Stăpânește, veghează și întărește-le pe celelalte care sunt să moară, căci n-am găsit la tine fapte împlinite înaintea lui Dumnezeu! 

3 Amintește-ți deci cum ai primit și cum ai auzit și păzește și pocăiește-te! Așadar, dacă nu vei veghea, voi veni la tine ca un hoț și nu vei cunoaște ceasul în care voi veni la tine!

4 Dar ai puține nume și în Sardes, care nu și-au întinat hainele și vor umbla cu Mine în alb, căci sunt vrednici.

5 Cel ce va birui, acela va fi îmbrăcat în haine albe și nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui.

6 Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul!

7 Și îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: Așa zice Cel sfânt, Cel adevărat, Cel ce are cheia lui David, Cel ce deschide și nimeni nu va închide și care închide și nimeni nu va deschide: 

8 Cunosc faptele tale! Iată, am pus înaintea ta o ușă deschisă și pe care nimeni n-o poate închide; căci ai puțină putere, dar ai păzit Cuvântul Meu și n-ai tăgăduit Numele Meu!

9 Iată, dau din adunarea Satanei pe cei ce-și spun că sunt iudei și nu sunt; ci mint! Iată, îi voi face să vină și să se închine înaintea picioarelor tale și să știe că EU te-am iubit!

10 Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și EU de ceasul încercării viitoare, care va veni peste toată lumea, să-i încerce pe cei ce locuiesc pe pământ!

11 Iată, vin curând! Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa!

12 Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu și nu va mai ieși afară, căci voi scrie Numele Dumnezeului Meu pe el și numele Cetății Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care se coboară din Cer, de la Dumnezeul Meu - și Numele Meu cel Nou.

13 Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul!

14 Și îngerului celor din Biserica laodicenilor scrie-i: Așa zice Cel Adevărat*, Martorul Cel credincios și adevărat, începutul făpturii lui Dumnezeu: (*literal = Cel Amin)

15 Cunosc faptele tale, că nu ești nici rece, nici fierbinte; măcar de-ai fi rece sau fierbinte!

16 Așa, fiindcă ești căldicel și nu ești nici rece, nici fierbinte, trebuie să te vărs din gura Mea!

17 Fiindcă zici: "Pentru că sunt bogat și m-am îmbogățit, nu am trebuință de nimeni!" Și nu știi că tu ești cel nenorocit și cel vrednic de milă și sărac și orb și gol;

18 te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogățești; și haine albe să te îmbraci și să nu-ți fie arătată rușinea goliciunii tale; și unguent pentru ungerea ochilor tăi, ca să vezi! 

19 EU mustru și pedepsesc pe cei ce-i iubesc; așadar, fii râvnitor și pocăiește-te!

20 Iată, stau la ușă și bat! Dacă aude cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine!

21 Celui ce va birui, îi voi da să stea cu Mine pe tronul Meu, după cum și EU am biruit și stau cu Tatăl Meu pe tronul Lui!

22 Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul!

4

1 După aceasta, m-am uitat și iată o ușă deschisă în Cer și glasul pe care L-am auzit întâi ca o  trâmbiță vorbind cu mine, mi-a zis: "Suie-te aici și-ți voi arăta ce trebuie să se întâmple după aceasta!"

2 Și îndată am fost în Duhul. Și iată, era un Tron acolo în Cer și pe Tron stătea Cineva.

3 Și Cel ce stătea, la vedere era asemenea pietrei de iaspis și sardiu și un curcubeu împrejurul Tronului, la vedere asemenea smaraldului.

4 Și împrejurul Tronului erau douăzeci și patru de tronuri; și pe acele tronuri, am văzut stând douăzeci și patru de bătrâni, îmbrăcați în haine albe și având cununi de aur pe capetele lor. 

5 Și din Tron ieșeau fulgere și tunete și glasuri. Și șapte candele de foc ardeau înaintea Tronului, care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu.

6 Și înaintea Tronului era ca o mare de sticlă asemenea cristalului și în mijlocul Tronului și împrejurul Tronului erau patru vietăți, pline cu ochi prin față și prin spate.

7 Și prima vietate era asemenea leului; și cea de-a doua vietate era asemenea vițelului; și cea de-a treia vietate avea fața precum omul; și cea de-a patra vietate era asemenea vulturului care zboară.

8 Și cele patru vietăți, fiecare dintre ele, aveau câte șase aripi împrejurul lor și pe dinăuntru erau pline de ochi; și nici ziua și nici noaptea n-au odihnă, zicând: "Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel A-toate-țiitor, Cel ce era și Cel ce este și Cel ce vine!" 

9 Și când vietățile aduceau slavă și cinste și mulțumire Celui ce stă pe Tron, Celui ce este Viu în vecii vecilor,

10 cei douăzeci și patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce stă pe Tron și se închinau Celui ce este Viu în vecii vecilor și-și aruncau cununile înaintea Tronului, zicând: 

11 "Vrednic ești Doamne, să primești slava și cinstea și puterea, căci Tu ai zidit toate și prin voia Ta sunt și s-au zidit!"

5

1 Și am văzut în dreapta Celui ce stă pe Tron, o carte scrisă pe dinăuntru și pecetluită pe dinafară cu șapte peceți. 

2 Și am văzut un înger puternic, strigând cu glas mare: "Cine este vrednic să deschidă cartea și să-i dezlege pecețile?"

3 Și nu putea nimeni, nici în cer, nici pe pământ, nici de sub pământ, să deschidă cartea și nici să se uite în ea.

4 Și eu am plâns mult, pentru că nimeni nu s-a găsit vrednic să deschidă și să citească cartea și nici să se uite în ea.

5 Dar unul dintre bătrâni mi-a zis: "Nu plânge! Iată, Leul, Cel ce este din seminția lui Iuda, rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea și să-i dezlege cele șapte peceți!"

6 Și m-am uitat și iată că în mijlocul Tronului și al celor patru vietăți și în mijlocul bătrânilor, stătea un Miel ca înjunghiat, având șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise pe tot pământul.

7 Și a venit și a luat cartea din dreapta Celui ce stă pe Tron.

8 Și când a luat cartea, cele patru vietăți și cei douăzeci și patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare chitare și cupe de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților 

9 și cântau o cântare nouă, zicând: "Vrednic ești să iei cartea și să-i desfaci pecețile; căci ai fost înjunghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeul nostru prin sângele Tău, din orice seminție și limbă și popor și neam

10 și i-ai făcut împărați și preoți Dumnezeului nostru și vor împărăți peste pământ!"

11 Și am văzut și am auzit ca un glas de mulți îngeri împrejurul Tronului și vietăților și bătrânilor; și numărul lor era zeci de mii de zeci de mii și mii de mii,

12 zicând cu glas mare: "Vrednic este Mielul Cel înjunghiat, să primească puterea și bogăția și înțelepciunea și tăria și cinstea și slava și binecuvântarea!"

13 Și orice făptură care este în Cer și pe pământ și sub pământ și în mare și toate cele ce sunt în ele, le-am auzit zicând: "Celui ce stă pe Tron și Mielului, binecuvântare și cinste și slavă și putere, în vecii vecilor!"

14 Și cele patru vietăți ziceau: "Amin!" Și cei douăzeci și patru de bătrâni au căzut și s-au închinat, Celui ce este Viu în vecii vecilor!

6

1 Și am văzut când a desfăcut Mielul prima dintre peceți și am auzit pe una dintre cele patru vietăți, zicând cu glas ca de tunet: "Vino și vezi!"

2 Și m-am uitat și iată un cal alb și cel ce stătea pe el avea un arc. Și i-a fost dată o cunună și a ieșit biruitor și ca să biruiască.

3 Și când a desfăcut pecetea a doua, am auzit a doua vietate zicând: "Vino și vezi!"

4 Și a ieșit un alt cal, ca focul; și celui ce sta pe el, i-a fost dat să ia pacea de pe pământ și să se înjunghie unii pe alții. Și i-a fost dată o sabie mare.

5 Și când a desfăcut pecetea a treia, am auzit-o pe cea de-a treia vietate zicând: "Vino și vezi!" Și m-am uitat și iată un cal negru și cel ce stătea pe el avea un jug în mâna lui.

6 Și am auzit ca un glas în mijlocul celor patru vietăți, zicând: "O măsură de grâu, un dinar; și trei măsuri de orz, un dinar; dar untdelemnul și vinul nu vor fi vătămate!"

7 Și când a desfăcut pecetea a patra, am auzit glasul celei de-a patra vietăți zicând: "Vino și vezi!"

8 Și m-am uitat și iată un cal verzui; și numele celui ce stătea deasupra lui era Moartea. Și locuința morților era în urma lui. Și le-a fost dată putere, să omoare a patra parte a pământului cu sabia și cu foamete și cu moarte și pe fiarele pământului.

9 Și când a desfăcut-o pe cea de-a cincea pecete, am văzut sub altar sufletele celor înjunghiați pentru Cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia Mielului pe care o aveau.

10 Și strigau cu glas mare, zicând: "Până când, Stăpâne, Cel sfânt și Cel adevărat, nu judeci și răzbuni sângele nostru de la locuitorii de pe pământ?"

11 Și li s-a dat fiecăruia haine albe și li s-a zis să se mai odihnească încă puțin timp, până ce se vor împlini cei ce aveau să fie uciși ca și ei și cei ce slujeau împreună cu ei și frații lor.

12 Și am văzut când a deschis pecetea a șasea; și iată, a fost un cutremur mare și soarele s-a făcut negru, ca un sac de păr și luna s-a făcut ca sângele.

13 Și stelele cerului au căzut spre pământ, cum cad smochinele din smochin, când sunt scuturate de un vânt puternic

14 și cerul a dispărut ca o carte pe care o faci sul și orice munte și insulă s-au mișcat din locurile lor. 

15 Și împărații pământului și domnii și bogații și căpeteniile peste mii și cei puternici și orice rob și orice liber, s-au ascuns în peșterile și în stâncile munților

16 și ziceau munților și stâncilor: "Cădeți peste noi și ascundeți-ne de Fața Celui ce stă pe Tron și de mânia Mielului,

17 căci a venit ziua cea mare, a mâniei Lui; și cine poate sta-n picioare?!"

7

1 Și după aceasta, am văzut patru îngeri, stând pe cele patru colțuri* ale pământului, ținând cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vântul peste pământ, nici peste mare, nici peste vreun pom. 

2 Și am văzut un alt înger, care se ridica de la răsăritul soarelui, având pecetea Dumnezeului Cel Viu și strigând cu glas mare la cei patru îngeri, cărora le-a fost dat să vatăme pământul și marea,

3 zicând: "Nu vătămați pământul, nici marea, nici pomii, până nu vom pune pecetea pe robii Dumnezeului nostru, pe frunțile lor!"

4 Și am auzit numărul celor pecetluiți: [RMD] mii au fost pecetluiți, din toate semințiile fiilor lui Israel.

5 Din seminția lui Iuda, [IB] mii au fost pecetluiți; din seminția lui Ruben, [IB] mii au fost pecetluiți; din seminția lui Gad, [IB] mii au fost pecetluiți;

6 din seminția lui Așer, [IB] mii au fost pecetluiți; din seminția lui Neftali, [IB] mii au fost pecetluiți; din seminția lui Manase, [IB] mii au fost pecetluiți;

7 din seminția lui Simeon, [IB] mii au fost pecetluiți; din seminția lui Levi, [IB] mii au fost pecetluiți; din seminția lui Isahar, [IB] mii au fost pecetluiți;

8 din seminția lui Zabulon, [IB] mii au fost pecetluiți; din seminția lui Iosef, [IB] mii au fost pecetluiți; din seminția lui Beniamin, [IB] mii au fost pecetluiți.

9 După aceasta, m-am uitat și iată multă mulțime, pe care nimeni n-o putea număra, din toate neamurile și semințiile și popoarele și limbile, stând înaintea tronului și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe și având ramuri de finic în mâini

10 și strigând cu glas mare, zicând: "Mântuirea este a Celui ce stă pe Tron, a Dumnezeului nostru și a Mielului!"

11 Și toți îngerii care stăteau împrejurul Tronului și bătrânii și cele patru vietăți, au căzut înaintea Tronului pe fața lor și s-au închinat lui Dumnezeu,

12 zicând: "Amin! Binecuvântare și slavă și înțelepciune și mulțumire și cinste și putere și tărie Dumnezeului nostru, în vecii vecilor, Amin!"

13 Și unul dintre bătrâni, răspunzând, mi-a zis: "Aceștia îmbrăcați în haine albe, cine sunt și de unde au venit?"

14 Și i-am spus: "Tu știi, Domnul meu!" Și mi-a zis: "Aceștia sunt cei cei vin din necazul cel mare și care și-au spălat hainele și și-au înălbit hainele în sângele Mielului.

15 De aceea sunt înaintea Tronului lui Dumnezeu și-L slujesc zi și noapte în Templul Lui; și Cel ce stă pe Tron, va locui cu ei.

16 Nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta, nici nu va mai cădea soarele peste ei, nici vreo altă arșiță,

17 căci Mielul, care este în mijlocul Tronului, îi va păstori și-i va călăuzi la izvoarele apei vieții și Dumnezeu le va șterge orice lacrimă din ochii lor".

8

1 Și când a desfăcut pecetea a șaptea, a fost o tăcere în Cer, cam de o jumătate de ceas.

2 Și i-am văzut pe cei șapte îngeri stând înaintea lui Dumnezeu și li s-au dat șapte trâmbițe.

3 Și un alt înger a venit și s-a așezat pe altar, având o cădelniță de aur și i-a fost dată multă tămâie, ca s-o aducă cu rugăciunile tuturor sfinților, pe altarul de aur de dinaintea Tronului.

4 Și fumul tămâiei rugăciunilor sfinților s-a ridicat din mâinile îngerului, înaintea lui Dumnezeu.

5 Și îngerul a luat o cădelniță și a umplut-o din focul altarului și a aruncat-o spre pământ și s-au făcut glasuri și tunete și fulgere și cutremur.

6 Și cei șapte îngeri, cei ce aveau cele șapte trâmbițe, s-au pregătit să sune din trâmbițe.

7 Și primul înger a sunat din trâmbiță și a fost grindină și foc amestecat cu sânge și a căzut peste pământ și a ars a treia parte din pământ și a treia parte din copaci și a ars și toată iarba verde. 

8 Și îngerul al doilea a sunat din trâmbiță și ca un munte mare de foc a căzut în mare și a treia parte din mare s-a făcut sânge.

9 Și a murit a treia parte dintre făpturile care aveau suflare din mare și a treia parte din corăbii s-a sfărâmat.

10 Și cel de-al treilea înger a sunat din trâmbiță și a căzut din Cer o stea mare, care ardea ca o făclie și a căzut peste a treia parte din râuri și peste izvoarele apelor.

11 Și numele stelei este Amărăciune. Și a treia parte din ape s-au făcut amare și mulți dintre oameni au murit din pricina apelor, căci se amărâseră.

12 Și cel de-al patrulea înger a sunat din trâmbiță și a lovit o a treia parte din soare și a treia parte din lună și a treia parte din stele, pentru ca să se întunece a treia parte din ele și ziua să nu-și mai arate a treia parte din lumina ei și noaptea la fel.

13 Și am văzut și am auzit un înger zburând prin mijlocul cerului, zicând cu glas mare: "Vai, vai, vai de locuitorii de pe pământ, din pricina celorlalte glasuri de trâmbiță, ale celor trei îngeri care urmează să sune din trâmbiță!"

9

1 Și cel de-al cincilea înger a sunat din trâmbiță și am văzut o stea căzută din cer pe pământ și i s-a dat cheia fântânii adâncului.

2 Și a descuiat fântâna adâncului și s-a suit un fum din fântână, ca fumul unui cuptor mare și s-a întunecat soarele și văzduhul din pricina fumului fântânii.

3 Și din fum au ieșit niște lăcuste pe pământ și li s-a dat putere cum au putere scorpiile pământului;

4 și li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici altă verdeață, nici vreun pom, ci doar pe oamenii aceia care nu au pecetea lui Dumnezeu pe frunțile lor.

5 Și i s-a dat să nu-i omoare, ci doar să fie chinuiți cinci luni; și chinul lor este ca chinul omului când este înțepat de scorpie. 

6 Și în zilele acelea, oamenii vor căuta moartea și nu o vor găsi; și vor dori să moară și moartea va fugi de ei.

7 Și înfățișarea lăcustelor era asemenea cailor pregătiți de război și pe capetele lor aveau niște cununi care semănau cu aurul și fețele lor erau ca fețele oamenilor;

8 și aveau părul ca părul femeilor și dinții lor erau ca de lei;

9 și aveau niște platoșe ca platoșele de fier și glasul aripilor lor era ca glasul carelor de luptă cu mulți cai, care aleargă la război;

10 și aveau niște cozi asemenea scorpiilor și în cozile lor erau țepușe. Și li s-a dat putere să vatăme oamenii, cinci luni.

11 Și au ca împărat peste ele, pe îngerul adâncului; căruia, numele lui în ebraică este Abaddon și în elenă numele este Apolun.

12 Primul "Vai!" s-a dus; iată că vin încă două "Vai!"-uri după acesta!

13 Și cel de-al șaselea înger a sunat din trâmbiță și am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu,

14 zicând celui de-al șaselea înger care avea trâmbița: "Dezleagă-i pe cei patru îngeri care sunt legați pe Râul cel Mare, Eufrat!"

15 Și cei patru îngeri erau ținuți, pregătiți pentru ceasul și ziua și luna și anul acela, ca să omoare a treia parte din oameni;

16 și numărul oștilor călărimii, erau de douăzeci de mii zeci de mii; și am auzit numărul lor.

17 Și astfel am văzut caii în vedenie și pe cei ce stăteau pe ei: Aveau platoșe de foc și de iacint și sulfurii și capetele cailor erau ca niște capete de lei; și din gurile lor ieșea foc și fum și pucioasă.

18 De la aceste trei plăgi, au fost uciși o treime din oameni de la focul și din fumul și din pucioasa ieșită din gurile lor.

19 Căci puterea lor este în gura lor; căci cozile lor sunt asemenea șerpilor, care au capete și vatămă prin ele. 

20 Și ceilalți oameni care n-au fost uciși în aceste plăgi, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se mai închine la demoni și la idolii de aur și de argint și de aramă și de piatră și de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble;

21 și nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curviile lor, nici de hoțiile lor.

10

1 Și am văzut un alt înger puternic coborându-se din Cer, învăluit în nor și cu curcubeul deasupra capului lui și fața lui era ca soarele și picioarele lui ca niște stâlpi de foc.

2 Și avea în mâna lui o cărticică deschisă. Și și-a pus piciorul lui cel drept pe mare și pe cel stâng pe pământ

3 și a strigat cu glas mare, ca un leu care răcnește. Și când a strigat, cele șapte tunete au vorbit cu glasurile lor.

4 Și când au vorbit cele șapte tunete cu glasurile lor, eram gata să scriu; și am auzit un glas din ceruri, zicându-mi: "Pecetluiește ce au zis cele șapte tunete și nu scrie aceasta!" 

5 Și îngerul pe care l-am văzut stând pe mare și pe pământ, și-a ridicat mâna lui cea dreaptă spre cer

6 și s-a jurat pe Cel ce este Viu în vecii vecilor, care a făcut Cerul și cele din el și pământul și cele de pe el și marea și cele din ea, că nu va mai fi timp;

7 ci în zilele glasului celui de-al șaptelea înger, când trebuie să sune din trâmbiță, se va și sfârși taina lui Dumnezeu, cum a vestit EL robilor Săi, profeții.

8 Și glasul pe care l-am auzit din Cer a vorbit din nou cu mine și mi-a zis: "Du-te și ia cărticica deschisă din mâna îngerului, care stă pe mare și pe pământ!"

9 Și m-am dus la înger, zicându-i: "Dă-mi cărticica!" Și el mi-a zis: "Ia-o și mănânc-o! Ea îți va amărî pântecul, dar în gura ta va fi dulce ca mierea!"

10 Și am luat cărticica din mâinile îngerului și am mâncat-o. Și în gura mea era dulce ca mierea; dar când am mâncat-o, mi s-a amărât pântecul.

11 Și mi-a zis: "Tu trebuie să profețești din nou, pentru multe popoare și neamuri și limbi și împărați!" 

11

1 Și mi s-a dat o trestie asemenea unui toiag și mi s-a zis: "Scoală-te și măsoară Templul lui Dumnezeu și altarul și pe închinătorii din el!

2 Și curtea cea dinăuntrul Templului las-o pe dinafară și n-o măsura, pentru că a fost dată neamurilor! Și cetatea cea sfântă va fi călcată în picioare, patruzeci și două de luni.

3 Și voi da celor doi martori ai Mei și vor profeți o mie două sute șaizeci de zile, îmbrăcați în saci.

4 Aceștia sunt cei doi măslini și cele două sfeșnice care stau înaintea lui Dumnezeu. 

5 Și dacă vrea cineva să-i vatăme, din gura lor iese un foc și-i mistuie pe vrăjmașii lor; și dacă vrea cineva să-i vatăme, acela trebuie să fie ucis astfel.

6 Aceștia au puterea să închidă cerul, să nu cadă ploaie în zilele profeției lor și au putere peste ape să le transforme în sânge și să lovească pământul cu orice plagă, oridecâte ori vor voi.

7 Și când vor sfârși mărturia lor, fiara care se va ridica din adânc va face război cu ei și-i va birui și-i va omorî. 

8 Și trupurile lor vor zace în piața cetății celei mari, care duhovnicește se cheamă Sodoma și Egipt, unde și Domnul nostru a fost răstignit

9 și trupurile lor vor fi văzute de popoare și seminții și limbi și neamuri, trei zile și jumătate; și nu vor îngădui să fie puse trupurile lor în mormânt.

10 Și locuitori de pe pământ se vor bucura pentru ei și se vor veseli și își vor trimite daruri unii altora, fiindcă acești doi profeți i-au chinuit pe locuitorii pământului.

11 Și după cele trei zile și jumătate, a intrat în ei Duhul vieții din Dumnezeu și au stat pe picioarele lor și o mare teamă a venit peste cei se uitau la ei.

12 Și au auzit un glas mare din Ceruri, zicându-le: "Suiți-vă aici!" Și s-au suit la Cer în nor și nu i-au mai văzut vrăjmașii lor.

13 Și în ceasul acela a fost un cutremur mare și o zecime a cetății a căzut și numele a șapte mii de oameni au fost uciși în cutremur; și ceilalți s-au temut de ce s-a întâmplat și au dat slavă Dumnezeului Cerului.

14 Al doilea "Vai!" a trecut și iată că vine repede al treilea "Vai!".

15 Și cel de-al șaptelea înger a sunat din trâmbiță și au fost glasuri mari în Cer, zicând: "Împărăția lumii a devenit a Domnului nostru și a Hristosului Lui și va împărăți în vecii vecilor!"

16 Și cei douăzeci și patru de bătrâni care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe tronurile lor, au căzut pe fețele lor și s-au închinat lui Dumnezeu,

17 zicând: "Îți mulțumim, Doamne Dumnezeule A-toate-țiitor, Cel ce ești și Cel ce erai și Cel ce vii, fiindcă Ți-ai luat puterea Ta cea mare, ca să împărățești!

18 Neamurile s-au mâniat, dar a venit mânia Ta și vremea să-i judeci pe cei morți și să dai răsplata robilor Tăi profeții și sfinților și celor ce se tem de Numele Tău, cei mici și cei mari și să-i prăpădești pe cei ce prăpădesc pământul!"

19 Și s-a deschis Templul lui Dumnezeu cel din Cer și s-a arătat chivotul legământului Său în Templul Său și au fost fulgere și glasuri și tunete și un cutremur și o grindină mare.

12

1 Și în Cer s-a arătat un semn mare: O femeie învăluită cu soarele și cu luna sub picioarele ei și pe capul ei o cunună cu douăsprezece stele; 

2 și era însărcinată și țipa în durerile nașterii și se chinuia să nască.

3 Și s-a arătat un alt semn în Cer: Și iată, un balaur mare, ca focul, având șapte capete și zece coarne și șapte diademe pe capetele lui 

4 și coada lui târa a treia parte din stele cerului și le-a aruncat spre pământ. Și balaurul stătea înaintea femeii care urma să nască, pentru ca atunci când îl va naște pe fiul ei, să-l mănânce.

5 Și a născut un copil de parte bărbătească, care trebuie să păstorească toate neamurile cu un toiag de fier. Și copilul ei a fost răpit la Dumnezeu și la Tronul Lui,

6 iar femeia a fugit în pustie, unde are acolo un loc pregătit de Dumnezeu, ca s-o hrănească acolo o mie două sute șaizeci de zile.

7 Și s-a făcut un război în Cer: Mihail și îngerii lui s-au luptat cu balaurul și balaurul s-a luptat și el cu îngerii lui,

8 dar n-au putut birui și locul nu li s-a mai găsit în Cer.

9 Și a fost aruncat balaurul cel mare, Șarpele cel vechi, cel ce a fost chemat Diavolul și Satana, cel ce amăgește întreaga lume, a fost aruncat spre pământ și au fost aruncați și îngerii lui cu el. 

10 Și am auzit un glas mare din Cer, zicând: "Acum s-a făcut mântuirea și puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Hristosului Său, căci a fost aruncat pârâșul, cel ce-i pâra pe frații noștri, cel ce-i învinuia înaintea Dumnezeului nostru zi și noapte!

11 Și ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor și nu și-au iubit suflarea până la moarte.

12 De aceea, bucurați-vă ceruri și cei ce locuiți în ele! Vai de voi, locuitorii pământului și de cei ai mării, căci Diavolul s-a coborât la voi având o mânie mare, știind că are puțină vreme!"

13 Și când a văzut balaurul că este aruncat pe pământ, a prigonit-o pe femeia care a născut copilul.

14 Și femeii i s-au dat două aripi ale vulturului cel mare, ca să zboare în pustie, la locul ei, unde este hrănită acolo o vreme și vremuri și o jumătate de vreme, departe de fața Șarpelui.

15 Și Șarpele a aruncat după femeie apă ca un râu din gura lui, ca astfel să se facă un puhoi,

16 dar pământul a ajutat-o pe femeie și pământul și-a deschis gura și a înghițit râul pe care l-a aruncat balaurul din gura lui.

17 Și balaurul s-a mâniat pe femeie și s-a dus să facă război cu ceilalți ai seminției ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și care au mărturia lui Isus Hristos.

13

1 Și am stat pe nisipul mării și am văzut ridicându-se o fiară din mare, având șapte capete și zece coarne și pe coarnele ei zece diademe și pe capetele ei nume de hulă.

2 Și fiara pe care am văzut-o, era asemenea leopardului și picioarele ei ca ale ursului și gura ei ca gura leului. Și balaurul i-a dat puterea lui și tronul lui și o stăpânire mare.

3 Și am văzut pe unul din capetele ei, cum era înjunghiat de moarte; și rana ei de moarte s-a vindecat și tot pământul s-a uimit după fiară.

4 Și s-au închinat balaurului, care a dat stăpânirea fiarei; și s-au închinat fiarei, zicând: "Cine este asemenea fiarei? Cine poate să se lupte cu ea?"

5 Și i s-a dat o gură să vorbească lucruri* mari și să hulească și i s-a dat putere să lucreze patruzeci și două de luni.

6 Și și-a deschis gura să-L hulească pe Dumnezeu, să hulească Numele Lui și pe cei din cortul Lui și pe cei ce locuiesc în cer. 

7 Și i s-a dat să facă război cu sfinții și să-i biruiască. Și i s-a dat stăpânire peste orice seminție și popor și limbă și neam

8 și toți locuitorii de pe pământ i se vor închina, cei al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieții Mielului Cel înjunghiat.

9 Dacă are cineva urechi, să audă!

10 Cine duce în robie, se duce la robie! Cine va ucide cu sabia, acela trebuie ucis cu sabia! Aici este răbdarea și credința sfinților!

11 Și am văzut o altă fiară, care se ridica din pământ și avea două coarne asemenea unui miel și vorbea ca balaurul.

12 Și făcea înaintea ei, toată puterea primei fiare; și făcea ca pământul și cei ce locuiesc pe el, să se închine fiarei dintâi, căreia i s-a vindecat rana de moarte.

13 Și făcea semne mari, că făcea să coboare și foc din cer pe pământ înaintea oamenilor

14 și-i amăgea pe cei ce locuiesc pe pământ, prin semnele care i-au fost date să le facă înaintea fiarei. Și a zis locuitorilor de pe pământ, să facă un chip fiarei care avea rana de sabie și trăia. 

15 Și i s-a dat să dea suflare chipului fiarei, ca să și vorbească chipul fiarei. Și făcea ca toți cei ce nu se vor închina chipului fiarei, să fie omorâți.

16 Și făcea ca tuturor, mici și mari, bogați și săraci, liberi și robi, să li se dea un semn pe mâinile lor cele drepte sau pe frunțile lor

17 și să nu poată cineva să cumpere sau să vândă, dacă nu are semnul sau numele fiarei sau numărul numelui ei.

18 Aici este înțelepciunea! Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei, căci este un număr de om! Și numărul ei este CXS.

14

1 Și m-am uitat și iată, Mielul stătea pe Muntele Sion și cu EL erau o sută patruzeci și patru de mii, având Numele Tatălui Său scris pe frunțile lor. 

2 Și am auzit un glas din Cer, ca glasul unor ape multe și ca glasul unui tunet mare; și glasul pe care l-am auzit, era ca al unor chitariști cântând la chitarele lor.

3 Și cântau ca o cântare nouă înaintea tronului și înaintea celor patru vietăți și a bătrânilor și nimeni nu putea să învețe cântarea, decât cei o sută patruzeci și patru de mii răscumpărați de pe pământ.

4 Aceștia sunt cei ce nu s-au întinat cu femei, căci sunt feciori, care merg după Miel unde Se va duce EL. Ei au fost răscumpărați dintre oameni, ca o pârgă lui Dumnezeu și Mielului.

5 Și în gura lor nu s-a găsit vicleșug, căci sunt fără prihană înaintea Tronului lui Dumnezeu.

6 Și am văzut un alt înger zburând prin mijlocul cerului, având Evanghelia veșnică, s-o vestească celor ce locuiesc pe pământ și peste orice neam și seminție și limbă și popor,

7 zicând cu glas mare: "Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui; și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul și marea și izvoarele apelor!"

8 Și un alt înger, al doilea, a urmat, zicând: "A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, căci din vinul mâniei curviei ei, vor bea toate neamurile!"

9 Și un altul, al treilea înger, a urmat după ei, zicând cu glas mare: "Dacă se închină cineva fiarei și chipului ei și primește semnul pe fruntea lui sau pe mâna lui

10 va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, cel turnat neamestecat în paharul mâniei Lui și se va chinui în foc și pucioasă, înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului.

11 Și fumul chinului lor se ridică în vecii vecilor și zi și noapte n-au odihnă, cei ce se închină fiarei și chipului ei și dacă primește cineva semnul numelui ei.

12 Aici este răbdarea sfinților! Aici sunt cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus!"

13 Și am auzit un glas din ceruri, zicându-mi, scrie: "Ferice de morții care mor de acum înainte în Domnul! Da, zice Duhul, fiindcă se vor odihni de muncile lor și faptele lor merg după ei!"

14 Și m-am uitat și iată un nor alb! Și pe nor stătea Cineva asemenea Fiului omului, având pe capul Lui o cunună de aur și în mâna Lui o seceră ascuțită.

15 Și un alt înger a ieșit din Templu, strigând cu glas mare Celui ce stătea pe nor: "Trimite secera Ta și seceră, căci Ți-a venit ceasul secerișului, căci s-a copt secerișul pământului!"

16 Și Cel ce stătea pe nor Și-a aruncat secera pe pământ și a secerat pământul.

17 Și un alt înger a ieșit din Templul cel din Cer, având și el o seceră ascuțită.

18 Și un alt înger a ieșit din altar, având putere asupra focului și l-a strigat cu glas mare pe cel ce avea secera cea ascuțită, zicând: "Trimite-ți secera cea ascuțită și culege via pământului, căci strugurii ei s-au copt!" 

19 Și îngerul și-a aruncat secera pe pământ și a cules via pământului și a aruncat-o în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu. 

20 Și teascul a fost călcat în afara cetății. Și sângele a ieșit din teasc până la zăbalele cailor, pe o mie șase sute de stadii. 

15 

1 Și am văzut un alt semn în Cer, mare și minunat: Șapte îngeri care aveau șapte plăgi; cele de pe urmă. Căci prin ele se sfârșește mânia lui Dumnezeu.

2 Și am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc și pe biruitorii fiarei și ai chipului ei și ai semnului ei, ai numărului numelui ei, stând pe marea de sticlă, având chitarele lui Dumnezeu.

3 Și cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu și cântarea Mielului, zicând: "Mari și minunate sunt faptele Tale, Doamne Dumnezeule A-toate-țiitor! Drepte și adevărate sunt căile Tale, Împăratul sfinților!

4 Cine nu se va teme de Tine, Doamne și să nu slăvească Numele Tău? Căci ești singurul Sfânt! Fiindcă toate neamurile vor veni și se vor închina înaintea Ta, căci au văzut judecățile Tale!"

5 Și după aceasta, m-am uitat și iată că s-a deschis Templul cortului mărturiei din Cer

6 și au ieșit din Templu cei șapte îngeri care aveau cele șapte plăgi, îmbrăcați în in curat și strălucitor și încinși peste piept cu un brâu de aur. 

7 Și una din cele patru vietăți, le-a dat celor șapte îngeri, șapte cupe de aur pline cu mânia lui Dumnezeu, Cel ce este viu în vecii vecilor

8 și Templul s-a umplut de fumul slavei lui Dumnezeu și de puterea Lui și nimeni nu putea să intre în Templu, până când se vor sfârși cele șapte plăgi ale celor șapte îngeri.

16

1 Și am auzit un glas mare din Templu, zicând celor șapte îngeri: "Duceți-vă și vărsați pe pământ, cele șapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu!"

2 Și s-a dus primul și a vărsat cupa lui peste pământ și s-a făcut o bubă rea și vătămătoare peste oamenii care aveau semnul fiarei și peste cei ce se închinaseră chipului ei.

3 Și cel de-al doilea înger a vărsat cupa lui peste mare și marea s-a făcut ca sângele unui mort; și a murit tot ce avea suflare de viață în mare. 

4 Și cel de-al treilea înger a vărsat cupa lui peste râuri și peste izvoarele apelor și s-au făcut sânge. 

5 Și l-am auzit pe îngerul apelor, zicând: "Drept ești Doamne, Cel ce ești și Cel ce erai și Cel ce vei fi sfânt, căci ai judecat astfel,

6 căci ei au vărsat sângele sfinților și al profeților! Și le-ai dat și Tu să bea sânge, fiindcă sunt vrednici!"

7 Și am auzit un altul din altar, zicând: "Da Doamne, Dumnezeule A-toate-țiitorul, adevărate și drepte sunt judecățile Tale!"

8 Și cel de-al patrulea înger a vărsat cupa lui peste soare și i-a fost dat să-i dogorească pe oameni cu focul lui;

9 și au fost dogoriți oamenii cu o arșiță mare și oamenii au hulit Numele lui Dumnezeu, Cel ce are putere peste aceste plăgi și nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.

10 Și cel de-al cincilea înger a vărsat cupa lui peste tronul fiarei și împărăția lui s-a întunecat și își mușcau limbile de durere.

11 Și L-au hulit pe Dumnezeul Cerului din pricina durerilor lor și din pricina bubelor lor și nu s-au pocăit de faptele lor.

12 Și cel de-al șaselea înger a vărsat cupa lui peste Râul cel Mare, Eufrat și a secat apa lui, ca să pregătească calea împăraților de la răsăritul soarelui.

13 Și am văzut din gura balaurului și din gura fiarei și din gura profetului mincinos, trei duhuri necurate, care semănau cu niște broaște;

14 căci sunt duhuri demonice care fac semne, ce vor merge peste împărații pământului și ai lumii întregi, adunându-i la războiul din ziua cea mare a lui Dumnezeu Atotțiitorul.

15 "Iată, vin ca un hoț! Ferice de cel ce veghează și-și păzește hainele, să nu umble gol și să i se vadă rușinea!"

16 Și ei s-au strâns în locul numit în ebraică: Armaghedon.

17 Și cel de-al șaptelea înger a vărsat cupa lui în văzduh și a ieșit un glas mare din Templul Cerului, de la Tron, zicând: “S-a făcut”*! 

18 Și au fost glasuri și tunete și fulgere și a fost un mare cutremur; un cutremur așa de mare, cum n-a mai fost de când e omul pe pământ. 

19 Și cetatea cea mare s-a făcut în trei părți și cetățile neamurilor au căzut. Și Dumnezeu Și-a amintit de Babilonul cel mare, ca să-i pună înainte paharul cu vinul mânie Lui.

20 Și orice insulă a fugit și munții nu s-au mai găsit.

21 Și o grindină mare, precum talantul, se cobora din Cer peste oameni și oamenii L-au hulit pe Dumnezeu din pricina plăgii cu grindina, fiindcă plaga aceasta este mare; foarte mare!

17

1 Și a venit unul din cei șapte îngeri, din cei ce aveau cele șapte cupe și a vorbit cu mine, zicându-mi: "Vino să-ți arăt judecata curvei cea mare, care stă pe apele cele multe!

2 Cu ea au curvit împărații pământului și din vinul curviei ei s-au îmbătat locuitorii pământului".

3 Și m-a dus în Duhul în pustie și am văzut o femeie stând pe o fiară stacojie, fiind plină de nume de hulă și având șapte capete și zece coarne. 

4 Și femeia era învăluită în purpură și stacojiu și împodobită în aur și piatră prețioasă și mărgăritare, având un pahar de aur în mâna ei, plin cu urâciunile și necurățiile curviei ei. 

5 Și pe fruntea ei era scris un nume, o taină: "Babilonul cel mare, mama curvelor și a urâciunilor pământului".

6 Și am văzut-o pe femeie îmbătată din sângele sfinților și din sângele martorilor lui Isus și m-am mirat văzând-o, cu o mirare mare!

7 Și îngerul mi-a zis: "De ce te miri? Eu îți voi spune taina femeii și a fiarei pe care stă ea, cea care are cele șapte capete și cele zece coarne!

8 Fiara pe care ai văzut-o, era și nu mai este; și trebuie să se ridice din Adânc și va merge la pieire. Și locuitori de pe pământ, cei ale căror nume nu sunt scrise în cartea vieții de la întemeierea lumii, se vor mira văzând fiara care era și nu mai este, dar care va fi iarăși. 

9 Aici e mintea celui ce are înțelepciune! Cele șapte capete, sunt șapte munți pe care stă femeia.

10 Sunt și șapte împărați; cinci au căzut și unul este, iar celălalt încă nu a venit. Și când va veni el, trebuie să rămână puțin. 

11 Și fiara care era și nu mai este, este și ea a opta și este dintre cele șapte și se duce la pieire. 

12 Și cele zece coarne pe care le-ai văzut, sunt zece împărați. Aceștia încă n-au primit împărăție, ci vor stăpâni ca împărați timp de un ceas împreună cu fiara.

13 Aceștia au un singur gând și îi dau puterea și stăpânirea lor fiarei.

14 Aceștia vor porni război cu Mielul și Mielul îi va birui, căci este Domnul domnilor și Împăratul împăraților. Și cu EL sunt cei chemați și aleși și credincioși".

15 Și mi-a zis: "Apele pe care le-ai văzut, pe care stătea curva, sunt popoare și mulțimi și neamuri și limbi.

16 Și cele zece coarne pe care le-ai văzut și fiara, aceștia o vor urî pe curvă și o vor face pustie și goală și-i vor mânca trupul ei și o vor arde în foc,

17 căci Dumnezeu le-a pus în inimi, să facă gândul Lui și să lucreze într-un gând și să-și dea împărăția lor fiarei, până când se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu.

18 Și femeia pe care ai văzut-o, este cetatea cea mare, care împărățește peste împărații pământului".

18

1 Și după aceasta, am văzut un alt înger coborându-se din Cer, având o putere mare și pământul s-a luminat de slava lui.

2 Și a strigat cu mare glas puternic, zicând: "A căzut, a căzut Babilonul cel mare și a ajuns o locuință demonică și un locaș al oricărui duh necurat și locașul oricărei păsări necurate și urâtă!

3 Căci din vinul aprinderii curviei ei, au băut toate neamurile; și împărații pământului au curvit cu ea și negustorii pământului s-au îmbogățit din puterea strălucirii ei". 

4 Și am auzit un alt glas din Ceruri, zicând: "Ieșiți din el, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu primiți din plăgile ei!

5 Căci păcatele ei au ajuns până la Ceruri și Dumnezeu Și-a amintit de nedreptățile ei.

6 Dați-i cum v-a dat și ea; și cu o îndoită măsură, îndoit să-i dați pentru faptele ei; în paharul în care a turnat, turnați-i îndoit!

7 Pe cât s-a proslăvit ea și a strălucit, așa să-i dați chin și plâns! Căci ea zicea în inima ei: "Pentru că stau împărăteasă și nu sunt văduvă, nici plâns nu voi vedea!"

8 De aceea, într-o singură zi vor veni plăgile ei: moarte și plâns și foamete și va fi mistuită în foc, căci puternic este Domnul Dumnezeu, Cel ce o judecă!

9 Și împărații pământului, cei care au curvit cu ea și s-au bucurat de strălucirea ei, când vor vedea fumul arderii ei, o vor boci și vor jeli pentru ea, 

10 stând departe de teama chinului ei, zicând: "Vai, vai, cetatea cea mare, Babilonul, cetatea cea tare, căci într-un singur ceas ți-a venit judecata!"

11 Și negustorii pământului vor plânge și se vor tângui pentru ea, căci nimeni nu le mai cumpără încărcătura lor. 

12 Încărcătura de aur și de argint și de piatră prețioasă și de mărgăritare și de in subțire și de purpură și de mătase și de stacojiu și orice lemn parfumat și orice vas de fildeș și orice vas din lemn de mare preț și de bronz și de fier și de marmură 

13 și scorțișoară și mirodenii și mir și tămâie și vin și untdelemn și făină și grâu și vite și oi și cai și căruțe și trupuri și suflete omenești.

14 Și s-au dus de la tine roadele poftelor sufletului tău; și s-au dus de la tine toate cele grase și cele strălucitoare și niciodată nu se vor mai găsi!

15 Negustorii aceștia, cei ce s-au îmbogățit de la ea, vor sta departe de ea, de teama chinului ei, plângând și jelindu-se

16 și zicând: "Vai, vai, cetatea cea mare, îmbrăcată în in subțire și purpură și stacojiu și împodobită cu aur și cu piatră prețioasă și cu mărgăritare,

17 căci într-un singur ceas s-a pustiit această bogăție!" Și toți căpitanii și toți corăbierii și călătorii și cei care lucrează pe mare, stăteau departe

18 și strigau, văzând fumul arderii ei, zicând: "Cine se asemăna cu cetatea cea mare?"

19 Și își puneau țărână pe capetele lor și strigau, plângând și jelindu-se și zicând: "Vai, vai, cetatea cea mare, în care s-au îmbogățit din prețuirea ei, toți cei ce aveau corăbii pe mare, căci într-un ceas s-a pustiit!"

20 Veselește-te pentru ea, Cerule și voi cei sfinți și apostoli și profeți, căci Dumnezeu a judecat asupra ei judecata voastră!"

21 Și un înger puternic a luat o piatră ca o piatră mare de moară și a aruncat-o în mare, zicând: "Așa, dintr-o lovitură, va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare și nu va mai fi găsit!

22 Și glas de chitariști și de muzicanți și de flautiști și de trâmbițași, nu se va mai auzi în tine; și niciun meșter, de niciun meșteșug, nu se va mai găsi în tine; și glas de moară nu se va mai auzi în tine!

23 Și lumină de lampă nu se va mai vedea în tine și glasul mirelui și al miresei nu se va mai auzi în tine, pentru că negustorii tăi erau domnii pământului și că prin vrăjitoria ta au rătăcit toate neamurile.

24 Și în ea s-a găsit sângele profeților și al sfinților și al tuturor celor înjunghiați pe pământ!"

19

1 Și după aceasta, am auzit un glas de foarte mare mulțime în Cer, zicând: "Aleluia! Mântuirea și slava și cinstea și puterea este a Domnului Dumnezeului nostru,

2 căci judecățile Lui sunt adevărate și drepte, fiindcă a judecat-o pe curva cea mare, care a stricat pământul prin curvia ei și a răzbunat sângele robilor Lui din mâinile ei".

3 Și au zis a doua oară: "Aleluia! Și fumul ei se ridică în vecii vecilor!"

4 Și cei douăzeci și patru de bătrânii și cele patru vietăți au căzut și s-au închinat lui Dumnezeu, Celui ce stă pe Tron, zicând: "Amin! Aleluia!" 

5 Și a ieșit un glas din Tron, zicând: "Lăudați-L pe Dumnezeul nostru, voi, toți robii Lui și voi cei ce vă temeți de EL; și cei mici și cei mari!"

6 Și am auzit ca un glas de mulțime multă și ca un glas de ape multe și ca un glas de tunet puternic, zicând: "Aleluia! Căci Domnul Dumnezeul Cel Atotțiitor Și-a luat împărăția! 

7 Să ne bucurăm și să ne veselim și să-I dăm slavă, căci a sosit Nunta Mielului și femeia Lui s-a pregătit!" 

8 Și i-a fost dat să se îmbrace în in subțire, curat și strălucitor; căci inul subțire sunt faptele drepte ale sfinților. 

9 Și mi-a zis: "Scrie: "Ferice de cei poftiți la ospățul Nunții Mielului!" Și mi-a zis: "Acestea sunt cuvintele adevărate ale lui Dumnezeu!"

10 Și am căzut înaintea picioarelor lui, ca să mă închin lui. Și el mi-a zis: "Nu vezi că eu sunt împreună slujitor cu tine și cu frații tăi, cei ce au mărturia lui Isus? Lui Dumnezeu închină-te! Căci mărturia lui Isus este duhul profeției!"

11 Și am văzut Cerul deschis și iată un cal alb; și Cel ce stătea pe el, se numea Cel credincios și adevărat și care judecă și se războiește în dreptate. 

12 Și ochii Lui erau ca para focului și pe capul Lui avea multe diademe; având un Nume scris, pe care nu-L știe nimeni afară de EL.

13 Și era îmbrăcat cu o haină stropită cu sânge și Numele Lui este Cuvântul lui Dumnezeu.

14 Și oștile din Cer L-au urmat pe cai albi, îmbrăcate în in subțire, alb și curat.

15 Și din gura Lui iese o sabie ascuțită, ca să lovească neamurile cu ea și le va păstori cu un toiag de fier și le va călca în teascul vinului aprinderii și mâniei lui Dumnezeu, Atotțiitorul!

16 Și pe haină și pe coapsa Lui avea scris un nume: Împăratul împăraților și Domnul domnilor.

17 Și am văzut un înger stând în soare; și a strigat cu glas mare, zicând tuturor păsărilor care zboară prin mijlocul cerului: "Veniți și adunați-vă la ospățul cel mare al lui Dumnezeu,

18 ca să mâncați trupurile împăraților și trupurile căpeteniilor peste mii și trupurile puternicilor și trupurile cailor și ale celor ce stau pe ei și trupurile tuturor celor liberi și ale celor robi și mici și mari!"

19 Și am văzut fiara și pe împărații pământului și oștile lor, adunate să facă război cu Cel ce stă pe cal și cu oștirea Lui.

20 Și a fost prinsă fiara și împreună cu aceasta și profetul mincinos, cel ce făcea semnele înaintea ei, când îi amăgise pe cei ce primise semnul fiarei și pe închinătorii chipului ei. Cei doi au fost aruncați de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă.

21 Și ceilalți au fost uciși cu sabia Celui ce stătea pe cal, care ieșea din gura Lui și toate păsările s-au săturat din trupurile lor.

20 

1 Și am văzut un înger coborându-se din Cer, având cheia adâncului și un lanț mare în mâna lui.

2 Și l-a prins pe Balaur, Șarpele cel vechi, care este Diavolul și Satana și l-a legat pentru o mie de ani

3 și l-a aruncat în adânc, l-a închis și a întărit deasupra lui, ca să nu mai amăgească neamurile, până când se vor sfârși cei o mie de ani; și după aceea el trebuie să fie dezlegat pentru puțin timp.

4 Și am văzut niște tronuri și s-au așezat pe ele și le-a fost dată judecata. Și sufletele celor uciși pentru mărturia lui Isus și pentru Cuvântul lui Dumnezeu, aceia care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei și n-au primit semnul pe fruntea lor și pe mâna lor, au înviat și au împărățit cu Hristos cei o mie de ani. 

5 Iar ceilalți morți nu înviază, până se sfârșesc cei o mie de ani. Aceasta este prima înviere.

6 Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de prima înviere! Asupra acestora, a doua moarte n-are putere; ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos și vor împărăți cu EL o mie de ani.

7 Și când se vor sfârși cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat din închisoarea lui

8 și va ieși să înșele neamurile din cele patru colțuri ale pământului, pe Gog și pe Magog, adunându-i la război; și numărul lor va fi ca nisipul mării.

9 Și s-au suit pe lățimea pământului și au înconjurat tabăra sfinților și cetatea cea iubită și a coborât foc de la Dumnezeu din Cer și i-a mistuit.

10 Și Diavolul, care-i amăgea, a fost aruncat în iazul de foc și pucioasă, unde era și fiara și profetul mincinos și se vor chinui zi și noapte, în vecii vecilor.

11 Și am văzut un Tron mare și alb și pe Cel ce sta pe el. Și pământul și cerul au fugit de la fața Lui și nu li s-a mai găsit locul. 

12 Și i-am văzut pe morții mici și mari, stând înaintea Tronului lui Dumnezeu și au fost deschise cărțile; și a fost deschisă o altă carte, care este cea a vieții; și morții au fost judecați, din cele scrise în cărți, după faptele lor.

13 Și marea i-a dat pe morții care erau în ea și moartea și locuința morților i-au dat pe morții din ele și au fost judecați fiecare după faptele lor.

14 Și moartea și locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Aceasta este moartea a doua. 

15 Și dacă n-a fost găsit cineva scris în cartea vieții, a fost aruncat în iazul de foc. 

21

1 Și am văzut un Cer nou și un pământ nou, căci cerul dintâi și pământul dintâi au trecut și marea nu mai este.

2 Și eu, Ioan, am văzut Cetatea cea Sfântă, Noul Ierusalim, coborând de la Dumnezeu din Cer, pregătită ca o mireasă, împodobită pentru bărbatul ei.

3 Și am auzit un glas mare din Tronul din Cer, zicând: "Iată Cortul lui Dumnezeu cu oamenii! Și va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu Însuși va fi cu ei, Dumnezeul lor.

4 Și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor și moartea nu va mai fi; căci nici plâns, nici țipăt, nici durere nu va mai fi, căci cele dintâi au trecut".

5 Și Cel ce stătea pe Tron, a zis: "Iată, fac totul nou!" Și mi-a zis: "Scrie, căci aceste cuvinte sunt adevărate și vrednice de crezare!"

6 Și mi-a zis: "S-a făcut*! EU sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul; celui ce însetează, EU îi voi da în dar, să bea din Râul apei vieții! 

7 Cel ce va birui, va moșteni toate acestea și EU voi fi Dumnezeul lui și el va fi fiul Meu.

8 Fricoșii și necredincioșii și spurcații și ucigașii și curvarii și vrăjitorii și idolatrii și toți mincinoșii, partea lor este în iazul care arde cu foc și cu pucioasă, care este moartea a doua".

9 Și unul din cei șapte îngeri, din cei ce aveau cele șapte cupe pline cu cele șapte plăgi de pe urmă, a venit la mine și a vorbit cu mine, zicând: "Vino! Îți voi arăta Mireasa Mielului, femeia!"

10 Și m-a dus în Duhul, pe un munte mare și înalt și mi-a arătat Cetatea cea Mare, cea Sfântă, Ierusalimul, coborând din Cer, de la Dumnezeu,

11 având slava lui Dumnezeu; și lumina ei semăna cu piatra prețioasă, cu piatra de iaspis cristalin.

12 Avea un zid mare și înalt; avea douăsprezece porți și doisprezece îngeri la porți; și pe ele erau scrise numele celor douăsprezece seminții ale fiilor lui Israel.

13 La răsărit trei porți și la nord trei porți, la sud trei porți și la apus trei porți.

14 Și zidul Cetății avea douăsprezece temelii și pe ele erau numele celor doisprezece apostoli ai Mielului.

15 Și cel ce vorbea cu mine, avea ca măsură o trestie de aur, ca să măsoare Cetatea și porțile ei și zidul ei.

16 Și cetatea era în patru colțuri și lungimea ei era cât și lățimea. Și a măsurat Cetatea cu trestia: douăsprezece mii de stadii; lungimea, cât și lățimea, cât și înălțimea ei. 

17 Și a măsurat zidul ei: o sută patruzeci și patru de coți după măsura omului, care este a îngerului. 

18 Și zidul era îmbrăcat în iaspis și Cetatea era de aur curat, asemenea sticlei curate.

19 Și temeliile zidului Cetății erau toate împodobite cu piatră prețioasă: prima temelie, de iaspis; cea de-a doua, de safir; cea de-a treia, de calcedoniu; cea de-a patra, de smarald;

20 cea de-a cincea, de sardonix; cea de-a șasea, de sardiu; cea de-a șaptea, de hrisolit; cea de-a opta, de beril; cea de-a noua, de topaz; cea de-a zecea, de hrisopraz; cea de-a unsprezecea, de iacint; cea de-a douăsprezecea, de ametist.

21 Și cele douăsprezece porți, sunt douăsprezece mărgăritare; și porțile erau fiecare dintr-un mărgăritar. Și piața Cetății este de aur curat, ca de sticlă străvezie.

22 Și în ea nu am văzut templu, căci Domnul Dumnezeu Atotțiitorul este templul ei și Mielul.

23 Și Cetatea n-are trebuință de soare, nici de lună, ca să lumineze în ea, căci o luminează slava lui Dumnezeu; și lumina ei este Mielul.

24 Și neamurile care se vor mântui, vor umbla în lumina ei; și împărații pământului își vor aduce slava și cinstea lor în ea.

25 Și porțile ei nu se vor mai închide ziua, căci acolo nu va mai fi noapte. 

26 Și în ea, vor aduce neamurile slava și cinstea.

27 Și în ea nu va intra nimic care este spurcat și nici cel săvârșește urâciunea și minciuna, ci doar cei scriși în cartea vieții Mielului.

22

1 Și mi-a arătat Râul curat, al apei vieții, strălucitor ca cristalul, curgând din Tronul lui Dumnezeu și al Mielului.

2 În mijlocul lățimii ei și de o parte și de alta a Râului, pomul vieții, care face roade de douăsprezece ori, dându-și rodul în fiecare lună. Și frunzele pomului sunt spre vindecarea neamurilor.

3 Și acolo nu va fi niciun blestem, căci și Tronul lui Dumnezeu și al Mielului va fi în ea și robii Lui Îi vor sluji.

4 Și-I vor vedea fața și Numele Lui va fi pe frunțile lor.

5 Și acolo nu va fi noapte și nu au trebuință de lampă și de lumina soarelui, căci Domnul Dumnezeu îi va lumina și vor împărăți în vecii vecilor.

6 Și mi-a zis: "Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare și adevărate! Și Domnul Dumnezeul sfinților profeți l-a trimis pe îngerul Lui, să arate robilor Săi ce trebuie să se întâmple în curând".

7 "Și iată, vin curând! Ferice de cine păzește cuvintele profeției acestei cărți!"

8 Și eu, Ioan, cel ce a auzit și a văzut acestea, după ce am auzit și am văzut, am căzut să mă închin înaintea picioarelor îngerului care mi le-a arătat.

9 Și mi-a zis: "Nu vezi că sunt împreună slujitor cu tine și cu frații tăi profeții și cu cei ce păzesc cuvintele acestei cărți? Lui Dumnezeu închină-te!"

10 Și mi-a zis: "Să nu pecetluiești cuvintele profeției acestei cărți, căci vremea este aproape!

11 Cei nedrepți să se mai nedreptățească și cei spurcați să se mai spurce și cei drepți să fie mai drepți și cei sfinți să se mai sfințească! 

12 Și iată, vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să-i dau fiecăruia după cum este fapta lui!

13 EU sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, Cel dintâi și Cel de pe urmă.

14 Ferice de cei ce-și spală hainele, ca să fie stăpâni peste pomul vieții și să intre pe porți în Cetate!

15 Și afară sunt câinii și vrăjitorii și cei curvari și ucigașii și cei idolatri și oricine iubește și săvârșește minciuna.

16 EU, Isus, l-am trimis pe îngerul Meu să vă mărturisească aceasta despre Biserici. EU sunt Rădăcina și Odrasla lui David, Steaua strălucitoare a dimineții.

17 Și Duhul și Mireasa zic: "Vino!" Și cel ce aude, să zică: "Vino!" Și cine însetează, să vină! Și cine vrea primească apa vieții în dar!

18 Mărturisesc oricui, care ascultă cuvintele profeției acestei cărți, că dacă va adăuga cineva la ele, Dumnezeu îi va adăuga lui plăgile care sunt scrise în cartea aceasta! 

19 Și dacă va scoate cineva din cuvintele cărții profeției acesteia, Dumnezeu îi va scoate partea lui din cartea vieții și din Cetatea cea Sfântă și cele scrise în cartea aceasta".

20 Cel ce mărturisește aceasta, zice: "Da! Vin curând!" Amin! Da, vino Doamne Isuse!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Când vine Fiara și semnul Fiarei și când va veni Domnul Isus să-Și ia biserica

  " Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, ...