1 Iuda, robul lui Isus Hristos și fratele lui Iacob, celor iubiți în Dumnezeu Tatăl și chemați să fie păstrați prin Isus Hristos:
2 Mila și pacea și dragostea să vi se înmulțească!
3 Iubiților, punându-mi toată râvna să vă scriu despre mântuirea noastră cea de obște, a trebuit să vă scriu îndemnându-vă să vă luptați pentru credința dată sfinților pentru totdeauna;
4 căci s-au strecurat unii oameni, care au fost rânduiți mai demult la această osândă, nelegiuiți, care prefac harul Dumnezeului nostru în înșelăciune și-L tăgăduiesc pe Singurul Stăpân, Dumnezeu și pe Domnul nostru Isus Hristos!
5 Vreau dar să vă amintesc, celor ce o dată voi înșivă ați știut aceasta, că Domnul a izbăvit poporul din țara Egiptului și după aceea i-a nimicit pe cei ce n-au crezut.
6 Și pe îngerii care nu s-au făcut vrednici, ci și-au părăsit locașul din început, i-a pus sub pază spre judecata zilei celei mari, în lanțurile veșnice, păstrați în întuneric.
7 Precum Sodoma și Gomora și cetățile dimprejurul lor, asemenea locurilor acestea care s-au dedat la curvie și au umblat după alte trupuri, stau înainte ca pildă, suferind focul ca pedeapsă veșnică,
8 tot așa și acești visători care pângăresc trupul și leapădă Stăpânirea și hulesc Măririle.
9 Dar Mihail, căpetenia îngerilor, pe când se împotrivea Diavolului, certându-se pentru trupul lui Moise, nu a îndrăznit să aducă judecată hulitoare, ci i-a zis: "Domnul să te mustre!"
10 Însă aceștia hulesc ce nu cunosc și precum vietățile necuvântătoare, își află în ele pieirea, în cele firești.
11 Vai de ei, căci au pornit în calea lui Cain și s-au dedat în rătăcirea lui Balaam pentru plată și au pierit ca în răzvrătirea lui Core!
12 Aceștia sunt niște stânci ascunse la agapele voastre, mâncând fără teamă împreună cu voi și îmbuibându-se; niște nori fără apă, duși de vânturi încoace și încolo; pomi tomnatici fără roade, de două ori uscați și dezrădăcinați;
13 niște valuri sălbatice ale mării, spumegându-și rușinea lor; niște stelele rătăcitoare, cărora în veac li se păstrează întunericul întunericului.
14 Enoh, al șaptelea de la Adam, a profețit dar și a zis așa: "Iată, Domnul a venit între miile de sfinți ai Lui,
15 să facă judecată împotriva tuturor și să-i mustre pe toți nelegiuiții, pentru toate faptele lor nelegiuite pe care le-au făcut și pentru toate cuvintele aspre pe care le-au vorbit păcătoșii nelegiuiți împotriva Lui!"
16 Aceștia sunt cei ce murmură, cei nemulțumiți de soarta lor, care aleargă după poftele lor și gura lor vorbește vorbe mari, lăudând fețele ca să tragă foloase.
17 Dar voi iubiților, amintiți-vă cuvintele rostite mai înainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos,
18 căci vă ziceau că în timpul din urmă, vor fi batjocoritori care vor merge după poftele lor nelegiuite!
19 Aceștia, cei ce fac dezbinări între voi, sunt firești, care nu au Duhul.
20 Dar voi iubiților, zidiți-vă pe voi înșivă, în preasfânta voastră credință, rugându-vă prin Duhul Sfânt!
21 Păstrați-vă pe voi înșivă în dragostea lui Dumnezeu, așteptând mila Domnului nostru Isus Hristos spre viața veșnică
22 și aveți milă de cei șovăielnici;
23 iar pe alții mântuiți-i cu teamă, smulgându-i din foc, urând și cămașa întinată de cele trupești!
24 Și Celui ce poate să vă păzească pe voi de cădere și să stați înaintea slavei Lui fără prihană, în bucurie,
25 Singurului înțelept Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos Domnul nostru, Slavă și Preamărire, Putere și Stăpânire, înainte de toată veșnicia și acum și în toți vecii, Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu