1 Paul, apostol al lui Isus Hristos prin voia lui Dumnezeu, sfinților care sunt în Efes și credincioșilor în Isus Hristos:
2 Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Hristos!
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat în toată binecuvântarea duhovnicească în cele cerești, în Hristos!
4 După cum ne-a ales în EL înainte de întemeierea lumii, să fim sfinți în dragoste și fără prihană înaintea Lui,
5 ne-a și rânduit mai dinainte spre înfierea prin Isus Hristos, pentru EL, după plăcerea voii Lui,
6 spre lauda slavei harului Său, în care ne-a dăruit în Cel iubit,
7 în care avem și răscumpărarea, - prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogăția harului Său,
8 care a prisosit spre noi în toată înțelepciunea și priceperea,
9 făcându-ne cunoscută taina voii Lui, după plăcerea Sa, care era plănuită în EL,
10 spre administrarea plinătății vremurilor, ca cele din ceruri și cele de pe pământ, să fie toate adunate în Hristos!
11 În EL, în care să și moștenim, ne-a rânduit mai dinainte după planul Celui ce lucrează totul, după sfatul voii Lui,
12 ca să fim spre lauda slavei Lui, cei ce am nădăjduit mai dinainte în Hristos,
13 în care și voi ați auzit cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, în care ați și crezut și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt Cel făgăduit,
14 Cel care este arvuna moștenirii noastre spre răscumpărare, a celor dobândiți spre lauda slavei Lui.
15 De aceea și eu, auzind despre credința voastră în Domnul Isus și despre dragostea față de toți sfinții,
16 nu încetez să mulțumesc pentru voi; totdeauna vă pomenesc în rugăciunile mele,
17 ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea Duhul înțelepciunii și descoperirii în cunoașterea Lui,
18 ca să vă lumineze ochii inimii cugetării voastre, ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui și care este bogăția slavei moștenirii Lui în cei sfințiți
19 și ce covârșitoare este mărimea puterii Lui în noi, cei credincioși, după lucrarea tăriei puterii Lui,
20 care a lucrat în Hristos, înviindu-L din morți; și așezându-Se la dreapta Lui în cele cerești,
21 mai presus de orice căpetenie și stăpânire și putere și domnie și de orice nume care se numește, nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor!
22 Și I-a supus totul sub picioare și L-a dat Cap peste toată Biserica,
23 care este trupul Lui - plinătatea Celui ce împlinește totul în toți.
1 Și voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre,
2 în care ați umblat mai demult, după veacul lumii acesteia, după mai-marele puterii văzduhului, duhul care lucrează acum în fiii neascultării,
3 în care și noi toți am umblat mai demult în poftele trupului nostru, făcând voia trupului și a minții și eram din fire copii ai mâniei ca și ceilalți.
4 Dar Dumnezeu, care este bogat în milă, prin marea Lui dragoste cu care ne-a iubit,
5 deși noi eram morți în păcatele noastre, ne-a înviat împreună cu Hristos. Prin har sunteți mântuiți!
6 Și ne-a înviat împreună și stăm împreună în cele cerești în Hristos Isus,
7 ca să se arate în veacurile viitoare, nemărginita bogăție a harului Său, în bunătate față de noi, în Hristos Isus!
8 Căci prin har sunteți mântuiți, prin credință; și aceasta nu este de la voi, ci este darul lui Dumnezeu!
9 Nu din fapte, ca să nu se laude cineva.
10 Căci noi suntem făptura Lui, zidiți în Hristos Isus, pentru faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte ca să umblăm în ele.
11 De aceea, amintiți-vă că odinioară, voi, cei dintre neamuri la trup, cei numiți netăiați împrejur de cei ce se numesc tăiați împrejur în trup (făcută de mână),
12 că erați în vremea aceea fără Hristos, străini cetățeniei lui Israel și străini așezămintelor făgăduinței, neavând nădejde și nici Dumnezeu în lume.
13 Dar acum, în Hristos Isus, voi cei ce mai demult erați departe, v-ați făcut aproape prin sângele lui Hristos.
14 Căci EL este pacea noastră, care ne-a făcut pe amândoi una; și surpând zidul din mijloc, dezlegând
15 vrăjmășia în trupul Lui, legea poruncilor în orânduirile ei, ca să clădească din cei doi o făptură în EL însuși, spre un om nou, făcând pace;
16 și împăcându-i pe amândoi într-un trup, al lui Dumnezeu, prin cruce, nimicind vrăjmășia dintre ei.
17 Și venind, v-a vestit pacea vouă, celor de departe și pacea celor de aproape;
18 căci prin EL avem apropierea ambii, într-un Duh, spre Tatăl.
19 Atunci deci, nu mai sunteți străini și venetici, ci sunteți cetățeni împreună cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu,
20 zidiți pe temelia apostolilor și profeților; Capul unghiului fiind EL, Isus Hristos;
21 în care, toată zidirea bine încheiată, crește împreună spre un templu sfânt în Domnul,
22 în care și voi sunteți zidiți împreună, spre locuința lui Dumnezeu în Duhul.
1 Pentru aceasta eu, Paul, întemnițatul lui Hristos Isus pentru voi, neamurilor,
2 dacă într-adevăr ați auzit de administrarea harului lui Dumnezeu care mi s-a dat pentru voi,
3 că prin descoperire mi-a făcută cunoscută taina, după cum am scris puțin mai înainte,
4 ca să puteți să cunoașteți înțelegerea priceperii mele în taina lui Hristos,
5 care în celelalte generații nu s-a făcut cunoscută fiilor oamenilor ca acum, descoperindu-se sfinților apostoli și profeților Lui în Duhul,
6 că neamurile sunt împreună moștenitoare și mădulare și împreună părtașe făgăduinței Lui în Hristos Isus prin Evanghelie,
7 căreia am fost făcut eu slujitor, după darul harului lui Dumnezeu care mi s-a dat, după lucrarea puterii Lui.
8 Mie, cel mai neînsemnat dintre toți sfinții, mi-a fost dat harul acesta, să vestesc neamurilor Evanghelia, bogăția cea de nepătruns a lui Hristos
9 și să le arăt tuturor care este părtășia tainei cea ascunse de veacuri în Dumnezeu, ce pe toate le-a zidit prin Isus Hristos,
10 ca să se facă cunoscută acum mai-marilor și stăpânirilor în cele cerești prin Biserici, înțelepciunea felurită a lui Dumnezeu,
11 după planul pe care l-a făcut din veșnicii în Hristos Isus Domnul nostru,
12 în care avem îndrăzneală și apropierea în încredere, prin credința în EL.
13 De aceea, vă rog să nu descurajați în necazurile mele pentru voi; aceasta este slava voastră!
14 Pentru aceasta îmi plec genunchii către Tatăl Domnului nostru Isus Hristos,
15 din care se numește orice neam în ceruri și pe pământ,
16 ca să vă dea putere după bogăția slavei Lui, ca să vă întăriți prin Duhul Lui în omul dinăuntru!
17 Hristos să locuiască prin credință în inimile voastre,
18 înrădăcinați și întemeiați în dragoste, ca să puteți înțelege împreună cu toți sfinții, care este lățimea și lungimea și adâncimea și înălțimea,
19 cunoscând mai presus de cunoaștere dragostea lui Hristos, ca să vă umpleți în toată plinătatea lui Dumnezeu!
20 Iar Celui ce, după puterea care lucrează în noi, poate să facă mai mult decât orice cerem noi din stăruință sau gândim,
21 a Lui să fie slava în Biserică și în Hristos Isus în toate generațiile, în vecii vecilor, Amin!
1 Vă rog deci eu, cel întemnițat în Domnul, să umblați vrednici chemării la care ați fost chemați,
2 cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în dragoste,
3 străduindu-vă să faceți unitatea Duhului în legătura păcii,
4 în trup și în duh, după cum ați fost chemați la o nădejde a chemării voastre,
5 la un Domn, o credință, un botez,
6 la Dumnezeu și Tatăl tuturor, Cel peste toți și prin toți și în voi toți!
7 Dar fiecăruia dintre noi, ne-a fost dat harul după măsura darului lui Hristos.
8 De aceea s-a zis: "S-a suit la înălțime, a robit robia și a dat daruri oamenilor". (Psalm. 68:18 / 67:18)
9 Dar, ce înseamnă: "S-a suit", dacă nu și că a coborât întâi în părțile de jos ale pământului?!
10 EL este Cel ce coborând, S-a și suit mai presus de toate cerurile, ca să umple totul.
11 Și EL i-a dat pe unii apostoli, pe alții profeți, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători
12 pentru pregătirea sfinților spre lucrul slujirii, spre zidirea trupului lui Hristos,
13 până vom ajunge toți la unitatea credinței și cunoașterii Fiului lui Dumnezeu ca bărbat desăvârșit, în măsura staturii plinătății lui Hristos,
14 ca să nu fim copii purtați de valuri și clătinați de orice vânt de învățătură, în viclenia oamenilor atrași prin meșteșugul rătăcirii,
15 ci trăind în dragoste, să creștem în toate în EL, care este Capul, Hristos,
16 din care tot trupul bine încheiat și bine întocmit prin toate legăturile care-l hrănesc, după măsura lucrării fiecărei părți, face creșterea trupului spre zidirea lui însuși în dragoste.
17 Aceasta spun deci și mărturisesc în Domnul: Nimeni din voi să nu mai umble cum umblă celelalte neamuri, în deșertăciunea minții lor,
18 întunecați la minte, fiind străini vieții lui Dumnezeu, din pricina deplinei necunoașteri din ei, din pricina împietririi inimii lor!
19 Aceștia s-au dat pe ei înșiși nesimțirii înșelăciunii, la facerea întregii necurății din lăcomie.
20 Dar voi nu așa ați învățat de la Hristos,
21 dacă într-adevăr L-ați ascultat și ați învățat de la EL, așa cum este adevărul în Isus.
22 Să vă dezbrăcați de purtarea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică după poftele înșelăciunii
23 și să vă înnoiți în duhul minții voastre
24 și să vă îmbrăcați în omul cel nou, cel făcut după Dumnezeu, în dreptatea și sfințenia adevărului!
25 De aceea, lepădați minciuna și fiecare să vorbiți adevărul cu aproapele său, căci suntem mădulare unii altora!
26 Mâniați-vă și nu păcătuiți! Să nu apună soarele peste mânia voastră
27 și să nu dați prilej Diavolului!
28 Cine a furat să nu mai fure! Ba mai mult, să se ostenească, lucrând cu mâinile sale la ceva bun, ca să aibă ce să-i dea celui ce are trebuință!
29 Să nu vă iasă niciun cuvânt rău din gura voastră, ci unul bun, spre zidirea de trebuință, ca să dea har celor ce-l aud!
30 Și să nu-L întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, în care ați fost pecetluiți spre ziua răscumpărării!
31 Orice amărăciune și întărâtare și mânie și strigare și blasfemie, să piară de la voi, împreună cu toată răutatea!
32 Fiți dar buni unii cu alții, milostivi, iertându-vă unii pe alții, așa cum v-a iertat și Dumnezeu în Hristos!
1 Fiți deci imitatori lui Dumnezeu, ca niște copii iubiți
2 și umblați în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi, ca prinos și jertfă lui Dumnezeu spre mireasmă plăcută!
3 Iar curvia și orice necurăție, orice lăcomie, nici să nu fie numite între voi, așa cum se cuvine sfinților;
4 și nici cuvinte nerușinate și nebunești sau glumețe, ce nu se cuvin, ci mai degrabă mulțumire!
5 Pentru că fiind așa, să știți că orice curvar sau necurat sau lacom, care este un idolatru, nu are moștenire în împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu!
6 Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deșarte, căci din pricina aceasta vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării!
7 Deci, să nu fiți părtași cu ei!
8 Căci odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii!
9 Căci roada luminii Duhului stă în orice facere de bine și în dreptate și în adevăr,
10 deosebind ce este plăcut Domnului
11 și neluând parte la faptele neroditoare ale întunericului, ci mai degrabă denunțându-le!
12 Căci ce fac ei în ascuns, este rușine să și zici.
13 Dar tot ce este denunțat de lumină, este scos la lumină; căci ceea ce scoate la lumină este lumina.
14 De aceea s-a zis: "Ridică-te tu, cel ce dormi și scoală-te din morți și Hristos te va lumina!"
15 Luați deci bine seama cum umblați; nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți,
16 răscumpărând vremea, căci zilele sunt rele!
17 De aceea, nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia Domnului!
18 Și să nu vă îmbătați de vin, în care este pierzarea, ci umpleți-vă de Duhul,
19 vorbind între voi cu psalmi și laude și cântări duhovnicești, cântând și lăudând pe Domnul în inima voastră,
20 mulțumind totdeauna pentru toate, în Numele Domnului nostru Isus Hristos, lui Dumnezeu și Tatăl,
21 supunându-vă unii altora în teama lui Dumnezeu!
22 Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri ca Domnului!
23 Căci bărbatul este capul femeii, cum și Hristos este Capul Biserici; și EL este Mântuitorul trupului.
24 Și cum Biserica se supune lui Hristos, așa și femeile bărbaților lor, în toate.
25 Bărbaților, iubiți-vă femeile voastre, așa cum și Hristos Și-a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea,
26 ca s-o sfințească, curățind-o în spălarea apei prin Cuvânt,
27 ca să Și-o înfățișeze Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură sau ceva ca acestea, ci fiind sfântă și neprihănită!
28 Așa sunt datori și bărbații să-și iubească femeile lor: ca pe trupurile lor! Cine-și iubește femeia, se iubește pe sine.
29 Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul, ci îl hrănește și îl îngrijește, așa cum și Domnul Biserica.
30 Căci noi suntem mădulare ale trupului Lui, din trupul Lui și din oasele Lui.
31 De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și cei doi vor fi un singur trup. (Gen. 2:24)
32 Taina aceasta este mare, dar eu vorbesc despre Hristos și despre Biserică.
33 Deci și voi, în ceea ce vă privește, fiecare din voi să-și iubească femeia, așa, ca pe sine; și femeia să se teamă de bărbat!
1 Copii, ascultați de părinții voștri în Domnul, căci aceasta este drept!
2 Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta! Aceasta este prima poruncă la care a promis:
3 "Ca să-ți fie bine și să fii mult timp pe pământ"!
4 Și voi părinților, nu-i mâniați pe copiii voștri, ci creșteți-i în certarea și povățuirea Domnului!
5 Robilor, ascultați de stăpânii voștri trupești, cu teamă și cutremur, în curăția inimii voastre, ca lui Hristos!
6 Să nu slujiți doar de ochii lumii, ca să placeți oamenilor, ci ca robi ai lui Hristos, făcând voia lui Dumnezeu din suflet,
7 slujind cu bunăvoință, ca Domnului și nu oamenilor!
8 Știind că dacă cineva face binele, așa va primi fiecare de la Domnul, fie că e rob, fie că e liber.
9 Și voi stăpânilor, faceți-le tot așa, fără amenințări, știind că Domnul vostru și al lor este în Ceruri și nu este părtinire în EL.
10 Încolo frații mei, întăriți-vă în Domnul și în tăria puterii Lui!
11 Îmbrăcați-vă cu armura lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor Diavolului.
12 Căci lupta noastră nu este împotriva sângelui și trupului, ci împotriva căpeteniilor, împotriva stăpânirilor, împotriva tăriei lumii întunericului veacului acesta, împotriva duhurilor răutății în cele cerești.
13 De aceea luați armura lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotrivă în ziua cea rea și să stați după ce veți isprăvi totul!
14 Stați deci, avându-vă mijlocul încins cu adevărul și îmbrăcați cu platoșa dreptății
15 și picioarele încălțate cu porunca Evangheliei păcii!
16 Iar peste toate, luați scutul credinței, prin care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău!
17 Și primiți și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu!
18 Prin toate cererile și rugăciunile, să ne rugăm prin Duhul în orice vreme; și veghind la aceasta cu toată stăruința și cu rugăciune pentru toți sfinții;
19 și pentru mine, ca să mi se dea cuvânt când îmi voi deschide gura, ca să fac deslușit cunoscută taina Evangheliei
20 pentru care sunt pus în lanțuri, ca prin EL să vorbesc cu îndrăzneală, cum îmi trebuie!
21 Și ca să știți și despre mine, tot ce fac, vă va face cunoscut Tihic, fratele iubit și credincios, slujitor în Domnul,
22 pe care la aceasta l-am trimis la voi, ca să știți despre noi și să vă mângâie inimile.
23 Pace fraților și dragoste, cu credința de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul Isus Hristos!
24 Harul să fie cu toți cei ce-L iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curăție, Amin! [Scrisoare de la Roma către efeseni, prin Tihic]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu