1 Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
2 Cum este scris în profeți: "Iată, EU îl trimit pe îngerul Meu înaintea feței Tale, ca să-Ți pregătească calea înaintea Ta!",
3 "Un glas strigă în pustie: Pregătiți calea Domnului, faceți-I drepte cărările!", (Isaia 40:3)
4 a fost Ioan, botezând în pustie și propovăduind botezul pocăinței, spre iertarea păcatelor.
5 Și ieșeau la el din tot ținutul Iudeii și din Ierusalim și toți erau botezați de el în Râul Iordan, mărturisindu-și păcatele.
6 Și Ioan avea îmbrăcămintea din păr de cămilă și cu o cingătoare de piele împrejurul mijlocului lui și mâncând lăcuste și miere sălbatică.
7 Și propovăduia, zicând: "Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine; și eu nu sunt vrednic să mă plec să-I dezleg cureaua încălțămintei Lui.
8 În adevăr, eu v-am botezat în apă, dar EL vă va boteza în Duhul Sfânt!"
9 Și a fost că în zilele acelea, a venit Isus din Nazaretul Galileii și a fost botezat de Ioan în Iordan.
10 Și îndată, ridicându-Se din apă, a văzut cerurile deschise și pe Duhul ca un porumbel coborându-se peste EL;
11 și a fost un glas din ceruri: "Tu ești Fiul Meu Cel iubit, în care am plăcerea!"
12 Și îndată, Duhul L-a trimis în pustie.
13 Și a fost că acolo, în pustie, a fost ispitit patruzeci de zile de Satana; și era cu fiarele și îngerii ÎI slujeau.
14 Și după ce a fost întemnițat Ioan, Isus a venit la Galileea, propovăduind Evanghelia împărăției lui Dumnezeu
15 și zicând că: "S-a împlinit vremea și s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu; pocăiți-vă și credeți în Evanghelie!"
16 Și umblând pe lângă Marea Galileii, i-a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui, aruncând mreaja în mare, căci erau pescari;
17 și Isus le-a zis: "Veniți după Mine și vă voi face să fiți pescari de oameni!"
18 Și îndată și-au lăsat mrejele, urmându-L.
19 Și trecând puțin de acolo, i-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu și pe Ioan, fratele lui; și ei erau în corabie, cârpind mrejele;
20 și îndată i-a chemat și ei l-au lăsat pe tatăl lor, Zebedeu, în corabie, împreună cu lucrătorii și s-au dus după EL.
21 Și au intrat în Capernaum. Și îndată, în sabat, intrând în sinagogă, îi învăța;
22 și erau uimiți de învățătura Lui, căci îi învăța cu putere și nu precum cărturarii.
23 Și era în sinagoga lor, un om cu un duh necurat; și țipând,
24 zicea: "Ce este între noi și Tine, Isus din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te știm cine ești: Sfântul lui Dumnezeu!"
25 Și Isus l-a certat, zicând: "Taci! Și ieși din el!"
26 Și scuturându-l duhul necurat și strigând cu glas puternic, a ieșit din el.
27 Și toți s-au înspăimântat, că se întrebau între ei, zicând: "Ce este aceasta? O învățătură nouă? Căci EL poruncește cu putere și duhurilor necurate și I se supun!"
28 Și îndată s-a dus vorba despre EL, în toate împrejurimile Galileii.
29 Și îndată, ieșind din sinagogă, au venit în casa lui Simon și a lui Andrei, cu Iacob și Ioan.
30 Și soacra lui Simon zăcea, având temperatură și îndată I-au zis despre ea.
31 Și a venit, a ridicat-o, prinzând-o de mâini și a lăsat-o temperatura îndată și le slujea.
32 Și făcându-se seară, când apusese soarele, i-au adus la EL pe toți cei bolnavi și pe cei demonizați
33 și toată cetatea era adunată la ușă.
34 Și a vindecat mulți bolnavi, de multe boli și a scos mulți demoni; și nu lăsa demonii să vorbească, căci ÎL știau.
35 Și dimineața, sculându-se foarte devreme, a ieșit și s-a dus într-un loc pustiu, rugându-Se acolo.
36 Și Simon și cei cu el, s-au dus după EL;
37 și găsindu-L, I-au zis: "Toți Te caută!"
38 Și EL le-a zis: "Să mergem la celelalte cetăți învecinate, ca să propovăduiesc acolo, căci la aceasta am ieșit!"
39 Și a propovăduit în sinagogile lor, în toată Galileea și scoțând demoni.
40 Și a venit la EL un lepros, rugându-L și îngenunchindu-I și zicând: "Dacă vrei, poți să mă curățești!"
41 Și Isus, fiindu-i milă, întinzând mâna, l-a atins și i-a zis: "Vreau! Fii curățit!"
42 Și zicându-i, îndată s-a dus lepra de la el și s-a curățit.
43 Și poruncindu-i aspru, îndată l-a scos
44 și i-a zis: "Vezi, să nu zici nimănui nimic, ci mergi și arată-te preotului și adu-ți pentru curățarea ta, ce a poruncit Moise în mărturia lui!"
45 Și ieșind el, a început să propovăduiască multe și să răspândească cuvântul, încât EL nu mai putea să intre pe față în cetate, ci stătea afară, în locuri pustii și veneau la EL de oriunde.
1 Și a intrat din nou în Capernaum, după câteva zile și s-a auzit că este în casă.
2 Și îndată s-au adunat mulți, că nu mai încăpea nimeni la ușă și EL le vorbea Cuvântul.
3 Și au venit la EL, aducând un paralizat purtat de patru inși;
4 și neputând să-l ducă înaintea Lui de mulțime, au spart acoperișul unde era și prin spărtură au lăsat patul în care zăcea paralizatul.
5 Și văzându-le Isus credința, i-a zis paralizatului: "Fiule, iertate îți sunt păcatele!"
6 Și erau unii cărturari acolo, care stăteau și gândeau în inimile lor:
7 "Ce este aceasta? Acesta vorbește blasfemii! Cine poate să ierte păcatul, afară de Dumnezeu?"
8 Și îndată a cunoscut Isus în Duhul Lui că gândeau aceasta în ei și le-a zis: "Ce e gândul acesta în inimile voastre?
9 Ce este mai ușor să zic paralizatului: "Iertate îți sunt păcatele!"? Sau să zic: "Ridică-te și ia-ți patul și umblă!"?
10 Dar ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatul", i-a zis paralizatului:
11 "Îți spun: Ridică-te și ia-ți patul și mergi la casa ta!"
12 Și s-a ridicat îndată și luând patul, a ieșit înaintea tuturor și toți se mirau și-L slăveau pe Dumnezeu, zicând: "Niciodată n-am văzut așa!"
13 Și a ieșit din nou lângă mare și toată mulțimea a venit la EL și-i învăța.
14 Și trecând, l-a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, stând la vamă; și i-a zis: "Urmează-Mă!" Și ridicându-se, a mers după EL.
15 Și a fost, că stând EL în casa lui, mulți vameși și păcătoși stăteau împreună cu Isus și cu ucenicii Lui, căci erau mulți și-L urmau.
16 Și văzându-L cărturarii și fariseii mâncând cu vameșii și cu păcătoșii, ziceau ucenicilor Lui: "De ce mănâncă și bea cu vameșii și cu păcătoșii?"
17 Și auzind, Isus le-a zis: "Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi! N-am venit să-i chem la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși!"
18 Și erau ucenicii lui Ioan și cei ai fariseilor, postind; și au venit și I-au zis: "De ce ucenicii lui Ioan și cei ai fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?"
19 Și Isus le-a zis: "Oare vor putea fiii nuntașilor să postească cât este mirele cu ei? Cât timp au mirele cu ei, nu vor putea să postească!
20 Dar vor veni zile, când va fi luat mirele de la ei; și atunci, în acele zile, vor posti.
21 Și nimeni nu coase un petic de postav nou, pe o haină veche; căci astfel, peticul cel nou trage din cea veche și mai rea ruptură se face!
22 Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; căci astfel, vinul cel nou sparge burdufurile și vinul se varsă și burdufurile se pierd; ci vinul nou, se pune în burdufuri noi".
23 Și a fost, că mergând EL în sabat printre holde, pe drum, ucenicii Lui au început să smulgă spice.
24 Și fariseii ÎI ziceau: "Iată, de ce fac în sabat ce nu se cuvine?"
25 Și EL le-a zis: "N-ați citit niciodată ce a făcut David când avea trebuință și a flămânzit el și cei cu el?
26 Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, peste marele preot Abiatar și a mâncat pâinile punerii înainte, care nu se cuvine să le mănânce decât preoții? Și cum a dat și celor care erau împreună cu el?" (1Împ. 21:4-7)
27 Și le-a zis: "Sabatul a fost făcut pentru om și nu omul pentru sabat.
28 Așa că Fiul omului este Domn și al sabatului!"
1 Și a intrat din nou în sinagogă și acolo era un om care avea o mână uscată.
2 Și ÎL pândeau, dacă-l va vindeca în sabat, ca să-L învinuiască.
3 Și i-a zis omului care avea mâna uscată: "Ridică-te în mijloc!"
4 Și le-a zis: "Se cuvine să faci bine în sabat? Sau să faci rău! Să salvezi sufletul? Sau să-l pierzi!" Dar ei tăceau.
5 Și privindu-i cu mânie, întristându-Se asupra împietririi inimii lor, i-a zis omului: "Întinde-ți mâna!" Și a întins-o și mâna i s-a făcut sănătoasă ca și cealaltă.
6 Și fariseii au ieșit îndată cu irodienii, sfătuindu-se între ei să-L piardă.
7 Și Isus S-a dus cu ucenicii Lui la mare și multă mulțime ÎL urma, din Galileea și din Iudeea
8 și din Ierusalim și din Idumeea* și de dincolo de Iordan și din împrejurimile Tirului și Sidonului. Multă mulțime a auzit ce făcea și a venit la EL. (*Idumeea = Edom)
9 Și le-a zis ucenicilor Lui, să I se pregătească o corabie din pricina mulțimii, ca să nu-L îmbulzească.
10 Pentru că-i vindecase pe mulți, de aceea năvăleau asupra Lui; fiindcă toți câți aveau suferințe, veneau să se atingă de EL.
11 Și duhurile necurate când ÎL vedeau, cădeau înaintea Lui și strigau, zicând: "Tu ești Fiul lui Dumnezeu!"
12 Și îi certa mult să nu-L facă cunoscut.
13 Și s-a suit la munte și a chemat pe cine a vrut EL și s-au dus la EL.
14 Și a rânduit doisprezece ca să fie cu EL și ca să-i trimită să propovăduiască
15 și să aibă putere să vindece bolile și să scoată demonii.
16 Și l-a ales pe Simon (căruia i-a pus numele Petru)
17 și pe Iacob fiul lui Zebedeu și pe Ioan fratele lui Iacob (cărora le-a pus numele Boanergheș, care înseamnă: "Fiii Tunetului")
18 și pe Andrei și pe Filip și pe Bartolomeu și pe Matei și pe Toma și pe Iacob (fiul lui Alfeu) și pe Tadeu și pe Simon cananitul
19 și pe Iuda Iscarioteanu, cel care L-a și vândut.
20 Și au venit în casă și s-a adunat din nou mulțimea, încât nu mai putea nici să mănânce pâine.
21 Și auzind cei ai Lui, au ieșit să-L prindă, căci ziceau că Și-a ieșit din minți.
22 Și cărturarii care veniseră de la Ierusalim, ziceau că-l are pe Beelzebul și că în căpetenia demonilor scoate demonii.
23 Și chemându-i, le-a zis în pilde: "Cum poate Satana să-l scoată pe Satana?
24 Și dacă o împărăție se va dezbina împotriva ei, împărăția aceea nu poate dăinui;
25 și dacă o casă se va dezbina împotriva ei, casa aceea nu poate dăinui;
26 și dacă Satana se ridică împotriva lui însuși și se dezbină, nu poate dăinui, ci se va sfârși*! (*sau se va distruge singur)
27 Nimeni nu poate lua lucrurile celui puternic, intrând în casa lui, dacă nu-l va lega mai întâi pe cel puternic și atunci să-i jefuiască casa!
28 Adevărat vă spun, că orice păcat și hulă, cât ar huli, va fi iertat fiilor oamenilor;
29 dar cel ce-L va huli pe Duhul Sfânt, nu are iertare în veac, ci este vrednic judecății veșnice!
30 Asta, pentru că ziceau că are un duh necurat.
31 Atunci au venit frații și mama Lui și stăteau afară, trimițând la EL să-I vorbească.
32 Și mulțimea s-a așezat împrejurul Lui, zicându-I: "Iată, mama Ta și frații Tăi sunt afară și Te caută!"
33 Și EL le-a răspuns, zicând: "Cine este mama Mea sau frații Mei?"
34 Și privind în jur, la cei ce stăteau împrejurul Lui, a zis: "Iată mama Mea și frații Mei!"
35 Căci cel ce face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate și soră și mama Mea!"
1 Și a început din nou să-i învețe lângă mare și s-a adunat multă mulțime la EL, încât EL S-a suit să stea în corabie pe mare și toată mulțimea către mare, era pe țărm*.
2 Și-i învăța în multe pilde și le zicea în învățătura Lui:
3 "Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene!
4 Și a fost, pe când semăna, o parte a căzut lângă drum și au venit păsările cerului și au mâncat-o.
5 Și alta a căzut pe stâncă, unde nu avea pământ mult și îndată a răsărit; dar pentru că nu avea pământ adânc,
6 când s-a ridicat soarele, s-a ofilit; și pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat.
7 Și alta a căzut între spini; și spinii au crescut și au înăbușit-o și n-a dat rod.
8 Și alta a căzut în pământ bun și a dat rod, înălțându-se și crescând și a adus în treizeci și în șaizeci și în o sută".
9 Și le-a zis: "Cine are urechi de auzit, să audă!"
10 Și când a fost singur, cei doisprezece, care erau împreună împrejurul Lui, L-au întrebat despre pildă.
11 Și EL le-a zis: "Vouă vi s-a dat să cunoașteți taina împărăției lui Dumnezeu; dar acelora, celor de afară, li se face* totul în pilde. (*sau li se arată, li se zice)
12 Ca privind, să privească și să nu vadă; și auzind, să audă și să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă și să le rămână păcatele!"
13 Și le-a zis: "Nu cunoașteți pilda aceasta? Și cum le veți cunoaște pe toate celelalte pilde?
14 Semănătorul seamănă Cuvântul.
15 Și acelea de lângă drum, sunt cei unde se seamănă Cuvântul; și când să asculte*, vine îndată Satana și ia Cuvântul cel semănat în inimile lor.
16 Și la fel, cele semănate pe stâncă, sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc îndată, cu bucurie;
17 dar nu au rădăcină în ei și țin până la o vreme; apoi făcându-se* necaz sau prigoană din pricina Cuvântului, îndată se poticnesc. (*sau, venind)
18 Și cele semănate între spini, sunt aceia care aud Cuvântul,
19 dar grijile veacului acesta și înșelăciunea avuției și poftele pentru celelalte, înăbușă Cuvântul și se face neroditor.
20 Și cele semănate pe pământ bun, sunt cei ce aud Cuvântul și îl primesc și rodesc în* treizeci și în* șaizeci și în* o sută".
21 Și le-a zis: "Oare cel ce vine cu lumina, o aduce ca s-o pună sub obroc sau sub pat? Nu ca s-o pună pe sfeșnic?
22 Fiindcă nu este nimic ascuns care să nu se vadă, nici care să fi fost tăinuit și să nu vină la lumină!
23 Cine are urechi de auzit, să audă!"
24 Și le-a zis: "Aveți grijă ce ascultați! Căci cu ce măsură măsurați, vi se va măsura și vi se vor adăuga vouă, celor ce auziți!
25 Căci celui ce are, i se va da; și de la cel ce n-are, se va lua de la el și ce are".
26 Și a zis: "Așa este împărăția lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânța pe pământ;
27 și fie că doarme și fie că se scoală, noaptea și ziua, sămânța încolțește și crește, cum nu știe el.
28 Căci pământul rodește el singur, întâi un fir, apoi un spic, apoi grâul deplin în spic.
29 Și când se coace rodul, îndată trimite secera, că a sosit secerișul".
30 Și a zis: "Cu ce vom asemăna împărăția lui Dumnezeu sau în ce pildă o vom pune?
31 Cu grăuntele de muștar, care, când se seamănă pe pământ, este cea mai mică dintre toate semințele de pe pământ;
32 și când se seamănă, crește și se face mai mare decât toate zarzavaturile; și face ramuri mari, încât păsările cerului vor putea să-și facă cuiburi la umbra lui".
33 Și în multe pilde ca acestea le vorbea Cuvântul, după cum puteau să-L asculte.
34 Dar nu le vorbea fără pilde. Și ucenicilor Lui le explica totul deoparte.
35 Și în ziua aceea, făcându-se seară, le-a zis: "Să trecem în cealaltă parte!"
36 Și lăsând mulțimea, L-au luat, că era în corabie; dar mai era și o altă corabie cu EL.
37 Și s-a făcut furtună mare de vânt și valurile veneau în corabie, că era să se răstoarne.
38 Și EL era pe partea din spate, dormind pe căpătâi; și L-au sculat și I-au zis: "Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?"
39 Și ridicându-se, a certat vântul și i-a zis mării: "Taci! Liniștește-te!" Și a stat vântul și a fost o liniște mare.
40 Și le-a zis: "De ce vă este așa frică? Cum de nu aveți credință?"
41 Și s-au temut cu o teamă mare. Și ziceau unii către alții: "Cine este Acesta? Că și vântul și marea I se supun!"
1 Și au trecut în cealaltă parte a mării, în ținutul gadarenilor.
2 Și ieșind EL din corabie, îndată L-a întâmpinat din morminte un om îndrăcit,
3 care avea locuința în morminte și pe care nu putea nimeni să-l lege nici cu lanțuri.
4 Căci de multe ori era legat cu obezi și cu lanțuri, dar el le rupea și le sfărâma lanțurile și obezile cu care era legat și nimeni nu-l putea potoli.
5 Și neîncetat, zi și noapte, era prin munți și prin morminte, strigând și tăindu-se cu pietre.
6 Dar văzându-L pe Isus de departe, a venit și I s-a închinat.
7 Și strigând cu glas puternic, a zis: "Ce este între mine și Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Cel Prea Înalt? Jură-Te pe Dumnezeu, că nu mă chinuiești!"
8 Căci îi zisese: "Duh necurat, ieși din om!"
9 Și l-a întrebat: "Care ți-e numele?" Și I-a răspuns, zicând: "Legiune este numele meu, căci suntem mulți!"
10 Și ÎL ruga mult, să nu-i trimită afară din ținut.
11 Și acolo pe munți, era o turmă mare de porci, păscând.
12 Și toți demonii ÎL rugau, zicând: "Trimite-ne în acei porci, ca să intrăm în ei!"
13 Și îndată le-a îngăduit Isus. Și ieșind duhurile necurate, au intrat în acei porci și turma s-a repezit de pe stâncă în mare. Și erau cam două mii; și s-au înecat în mare.
14 Și păzitorii porcilor au fugit și au vestit în cetate și în câmp și au ieșit să vadă ce s-a întâmplat.
15 Și au venit la Isus și au văzut îndrăcitul care avusese legiunea stând jos și îmbrăcat și întreg la minte și s-au temut.
16 Și le-au povestit ce au văzut, cum a fost cu îndrăcitul și despre porci
17 și au început să-L roage să plece din hotarele lor.
18 Și suindu-Se EL în corabie, "îndrăcitul" ÎL ruga să-l ia cu EL.
19 Dar Isus nu l-a lăsat; ci i-a zis: "Mergi la casa ta, la cei ai tăi și vestește-le ce ți-a făcut Domnul și cum a avut milă de tine!"
20 Și s-a dus și a început să propovăduiască prin Decapole ce i-a făcut Isus și toți se minunau.
21 Și trecând Isus din nou cu corabia în cealaltă parte, s-a adunat multă mulțime la EL și erau lângă mare.
22 Și iată, a venit la EL unul din mai-marii sinagogii, cu numele Iair; și văzându-L, a căzut la picioarele Lui
23 și ÎL ruga mult, zicând: "Fiica mea e pe sfârșite*; dar vino și pune-Ți mâinile peste ea, ca să scape și să trăiască!" (*sau pe moarte)
24 Și s-a dus cu el. Și L-a urmat multă mulțime și ÎL îmbulzeau.
25 Și o femeie, care avea o scurgere de sânge de doisprezece ani
26 și care a îndurat multe, sub mulți doctori și și-a cheltuit tot ce avea și tot nu s-a schimbat nimic, ci mai mult rău i-a venit,
27 auzind despre Isus, a venit în mulțime prin spate și s-a atins de haina Lui;
28 căci zicea: "Dacă m-aș atinge de haina Lui, m-aș vindeca!"
29 Și îndată a încetat râul sângelui ei și a știut că trupul i s-a vindecat de boală.
30 Și îndată a cunoscut Isus că a ieșit o putere din EL și întorcându-Se spre mulțime, a zis: "Cine s-a atins de hainele Mele?"
31 Și ucenicii Lui ÎI ziceau: "Vezi că mulțimea Te îmbulzește; și Tu zici: "Cine M-a atins?"
32 Și privea împrejur, să vadă cine a făcut aceasta.
33 Și femeia temându-se și tremurând, știind ce a fost peste ea, a venit și a căzut înaintea Lui și I-a spus tot adevărul.
34 Și EL i-a zis: "Fiică, credința ta te-a salvat! Mergi în pace și fii vindecată de boala ta!"
35 Pe când vorbea EL, au venit de la mai-marele sinagogii, zicând: "Fiica ta a murit! De ce-L mai superi pe Învățătorul?"
36 Dar Isus, îndată, auzind cuvântul spus, i-a zis mai-marelui sinagogii: "Nu te teme! Doar crede!"
37 Și nu a lăsat pe nimeni să meargă cu EL, decât pe Petru și pe Iacob și pe Ioan, fratele lui Iacob.
38 Și venind în casa mai-marelui sinagogii, a văzut tulburare, plângere și tânguire multă.
39 Și intrând, le-a zis: "De ce vă tulburați și plângeți? Copila n-a murit, ci doarme!"
40 Și râdeau de EL. Dar EL i-a scos pe toți, a luat pe tatăl copilei și pe mama ei și pe cei ce erau cu EL și au intrat unde era culcată copila.
41 Și prinzând mâinile copilei, i-a zis: "Talita Cumi!", care tradus, înseamnă: "Copilă, ridică-te îți spun!"
42 Și îndată s-a ridicat copila și umbla, căci era de doisprezece ani; și au rămas uimiți de mare uimire.
43 Și le-a poruncit mult, ca nimeni să nu știe aceasta; și a zis să-i dea copilei să mănânce.
1 Și a ieșit de acolo și a venit în patria Lui și ucenicii Lui L-au urmat.
2 Și fiind sabatul, a început să învețe în sinagogă; și mulți auzind, erau uimiți și ziceau: "De unde are EL acestea și ce înțelepciune I s-a dat, ca și minunile acestea, care se fac prin mâinile Lui?
3 Nu este Acesta tâmplarul, Fiul Mariei, fratele lui Iacob și al lui Iose și al lui Iuda și al lui Simon; și nu sunt surorile Lui aici între noi?" Și se poticneau în EL.
4 Și Isus le-a zis: "Un profet nu este disprețuit, decât în patria lui și între cei apropiați și în casa lui".
5 Și n-a putut să facă nicio minune acolo; decât că Și-a pus mâinile peste puțini bolnavi și i-a vindecat.
6 Și se mira de necredința lor. Și străbătea satele dimprejur, învățând.
7 Și i-a chemat pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere peste duhurile necurate
8 și le-a poruncit să nu ia nimic pe cale, decât un singur toiag; nu traistă, nu pâine, nu aramă la cingătoare,
9 ci să fie încălțați cu sandale și să nu se îmbrace cu două cămăși.
10 Și le-a zis: "Deci, în orice casă veți intra, acolo să rămâneți, până veți pleca de acolo!
11 Și dacă nu vă vor primi, nici nu vă vor asculta, ieșind de acolo, să scuturați praful de sub picioarele voastre, ca mărturie pentru ei! Adevărat vă spun, că va fi mai ușor Sodomei sau Gomorei în ziua judecății, decât cetății aceleia!
12 Și ieșind, au propovăduit oamenilor să se pocăiască
13 și scoteau mulți demoni și ungeau cu untdelemn mulți bolnavi și se vindecau.
14 Și împăratul Irod a auzit, căci a fost făcut cunoscut Numele Lui și a zis: "Ioan botezătorul s-a ridicat din morți și de aceea se fac minunile prin el".
15 Alții ziceau că este Ilie și alții ziceau că este un profet sau ca unul din profeți.
16 Dar auzind Irod, a zis: "Este Ioan, acela pe care l-am decapitat eu. El s-a ridicat din morți".
17 Căci el, Irod, a trimis să-l prindă pe Ioan și l-a legat în temniță, din pricina irodiadei, femeia lui Filip, fratele lui, căci se căsătorise cu ea.
18 Căci Ioan îi zisese lui Irod: "Nu ți se cuvine să ai femeia fratelui tău!"
19 Și irodiada îl ura și voia să-l ucidă și nu putea,
20 fiindcă Irod se temea de Ioan, cunoscându-l un om drept și sfânt și-l ocrotea; și ascultându-l, împlinea multe și îl asculta cu bucurie.
21 Dar făcându-se timpul când Irod făcea un ospăț dregătorilor lui și căpeteniilor peste mii și fruntașilor Galileii, de ziua lui de naștere,
22 a intrat fiica irodiadei și a jucat; și plăcând lui Irod și celor ce stăteau la masă împreună cu împăratul, i-a zis fetei: "Cere-mi ce vrei și-ți voi da!"
23 Și i s-a jurat: "Dacă-mi vei cere, îți voi da până la jumătate din împărăția mea!"
24 Și ieșind ea, i-a zis mamei ei: "Ce să cer?" Și ea i-a zis: "Capul lui Ioan botezătorul".
25 Și intrând îndată la împărat, a și cerut cu grabă, zicând: "Vreau să-mi dai acum pe o farfurie, capul lui Ioan botezătorul!"
26 Și împăratul s-a întristat; dar din pricina jurământului și a celor ce stăteau la masă cu el, n-a vrut s-o refuze.
27 Și împăratul a trimis îndată un temnicer, poruncindu-i să-i aducă capul.
28 Și ducându-se el, i-a tăiat capul în temniță și i-a adus capul pe o farfurie și i l-a dat fetei și fata i l-a dat mamei ei.
29 Și ucenicii lui au auzit și au venit și i-au luat stârvul și l-au pus într-un mormânt.
30 Și apostolii s-au adunat la Isus și I-au spus tot: și ce au făcut și ce au învățat.
31 Și le-a zis: "Veniți voi deoparte, într-un loc pustiu și odihniți-vă puțin!" Căci erau mulți care veneau și plecau și nu aveau timp nici să mănânce.
32 Și s-au dus cu corabia într-un loc pustiu, deoparte.
33 Dar văzându-i mulțimile plecând și cunoscându-L mulți, alergau împreună acolo pe jos din toate cetățile și au venit înaintea lor și au ajuns la EL.
34 Și ieșind Isus, a văzut multă mulțime și I S-a făcut milă de ei, căci erau ca oile care n-au păstor; și a început să-i învețe multe.
35 Și iată, făcându-se ceasul târziu, ucenicii Lui s-au apropiat de EL și I-au zis: "Locul este pustiu și ceasul este târziu;
36 dă-le drumul să plece prin ținuturile și satele dimprejur, ca să-și cumpere pâine, căci n-au ce mânca!"
37 Dar EL răspunzând, le-a zis: "Dați-le voi să mănânce!" Și ei au zis: "Să mergem să cumpărăm pâine de două sute dinari și să le dăm să mănânce?"
38 Și EL le-a zis: "Câte pâini aveți? Mergeți și vedeți!" Și aflând, au zis: "Cinci; și doi pești!"
39 Și le-a poruncit să se așeze toți cete-cete, pe iarbă verde.
40 Și s-au așezat grupuri-grupuri, de o sută și de cincizeci.
41 Și luând cele cinci pâini și cei doi pești, privind spre cer, a binecuvântat și a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor Lui, la fel și pe cei doi pești, ca să le dea și le-a împărțit la toți.
42 Și au mâncat toți și s-au săturat
43 și au strâns douăsprezece coșuri, pline de firimituri și de pești.
44 Și cei care au mâncat pâine, erau cam cinci mii de bărbați.
45 Și îndată i-a silit pe ucenicii Lui să se suie în corabie și să treacă înainte, în cealaltă parte, spre Betsaida, până ce va da EL drumul mulțimii.
46 Și dându-le drumul, S-a dus la munte să se roage.
47 Și făcându-se seară, corabia era în mijlocul mării și EL singur pe țărm.
48 Și i-a văzut că se chinuiau vâslind, căci vântul le era împotrivă; și pe la a patra strajă din noapte, mergea la ei umblând pe mare și voia să treacă pe lângă ei.
49 Dar ei văzându-L umblând pe mare, au crezut că este o nălucă și au strigat;
50 căci toți L-au văzut și s-au tulburat; și îndată a vorbit cu ei și le-a zis: "Îndrăzniți! EU sunt, nu vă temeți!"
51 Și S-a suit la ei în corabie și a stat vântul. Și erau foarte cuprinși de uimire în ei înșiși și se minunau.
52 Căci n-au înțeles-o nici pe cea cu pâinile, căci inima le era împietrită.
53 Și ajungând în cealaltă parte, au venit în ținutul Ghenesaret și au tras la mal.
54 Și ieșind ei din corabie, îndată L-au cunoscut.
55 Străbătând toată împrejurimea aceea, au început să-I aducă bolnavi pe paturi, acolo unde auzeau că este.
56 Și oriunde intrau, în sate sau cetăți sau ținuturi, îi puneau pe cei bolnavi în piețe și-L rugau să se atingă de poala hainei Lui; și câți se atingeau de EL, se vindecau.
1 Și fariseii și unii cărturari care au venit de la Ierusalim, s-au adunat la EL;
2 și văzându-i pe ucenicii Lui mâncând pâine cu mâinile murdare, adică nespălate, cârteau.
3 Căci fariseii și toți iudeii nu mănâncă dacă nu-și spală mâinile cu grijă, ținând datina bătrânilor.
4 Și de la piață, dacă nu se spală, nu mănâncă; și sunt multe altele pe care le-au primit și le țin, precum spălarea paharelor și a ulcioarelor și a căldărilor și a paturilor.
5 După aceea, fariseii și cărturarii L-au întrebat: "De ce ucenicii Tăi nu umblă după datina bătrânilor? Căci mănâncă pâinea cu mâinile nespălate!"
6 Dar EL răspunzând, le-a zis: "Bine a profețit Isaia pentru voi, fățarnicilor, căci este scris: "Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lor este toată departe de Mine!
7 Degeaba dar Mă cinstiți, învățând ca învățătură, poruncile oamenilor!" (Isaia 29:13)
8 Căci ați lăsat porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina oamenilor, cu spălarea ulcioarelor și a paharelor; și faceți multe altele asemenea cu acestea!"
9 Și le-a zis: "Bine ați mai lăsat porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina voastră!
10 Căci Moise a zis: "Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta!" Și: "Cine va vorbi de rău pe tatăl sau pe mama sa, să fie condamnat la moarte!" (Exod 20:12; 21:16)
11 Dar voi ziceți: "Dacă va zice omul tatălui sau mamei: "Este Corban! Darul meu este dat lui Dumnezeu!",
12 nu-l mai lăsați să facă nimic tatălui său sau mamei sale.
13 Ați desființat Cuvântul lui Dumnezeu, cu datina voastră, pe care v-ați dat-o; și faceți multe asemenea acestora!"
14 Și chemând toată mulțimea, le-a zis: "Ascultați-Mă toți și înțelegeți:
15 Nu este nimic din exteriorul omului, care intrând în el, să-l poată întina; ci ce iese din el, acelea sunt care îl întinează pe om!
16 Cine are urechi de auzit, să audă!"
17 Și când a intrat în casă de la mulțime, ucenicii Lui L-au întrebat despre pilde.
18 Și EL le-a zis așa: "Și voi sunteți nepricepuți? Nu pricepeți că tot ce intră din afară în om, nu-l poate întina?
19 Căci nu vor intra în inima lui, ci în pântece; și apoi ies afară!" Curățind astfel toată hrana.
20 Și a zis: "Căci ce iese din om, aceea îl întinează pe om.
21 Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,
22 hoțiile, lăcomiile, răutățile, vicleșugul, înșelăciunea, ochiul rău, hula, trufia, neseriozitatea.
23 Toate aceste rele ies dinăuntru și întinează omul!"
24 Și S-a ridicat de acolo și S-a dus în hotarele Tirului și ale Sidonului și a intrat într-o casă și nu voia să știe nimeni; dar n-a putut sta ascuns,
25 căci o femeie, auzind despre EL, care avea o fiică stăpânită de un duh necurat, a venit, căzând înaintea Lui, la picioarele Lui.
26 Și femeia era de neam elenă siro-feniciană; și L-a rugat să scoată demonul din fiica ei.
27 Dar Isus i-a zis: "Lasă să se sature întâi copiii! Căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci cățeilor!"
28 Și ea a răspuns și I-a zis: "Da Doamne, dar și cățeii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor!"
29 Și EL i-a zis: "Pentru cuvântul acesta, du-te! A ieșit demonul din fiica ta!"
30 Și plecând la casa ei, a găsit demonul ieșit și fiica culcată pe pat.
31 Și a ieșit din nou din hotarele Tirului și ale Sidonului și a venit către Marea Galileii, în mijlocul hotarelor Decapolei.
32 Și I-au adus un surdo-mut și L-au rugat să-Și pună mâna peste el.
33 Și l-a luat deoparte din mulțime, Și-a pus degetele la urechile lui și scuipând, i-a atins limba;
34 și privind spre cer, EL a suspinat și a zis: "Efata!" Care înseamnă: "Deschide-te!"
35 Și îndată i s-a deschis auzul și i s-a dezlegat legătura limbii și vorbea drept.
36 Și le-a poruncit să nu spună nimănui. Dar cu cât le poruncea EL mai mult, cu atât mai mult ÎL propovăduiau.
37 Și erau peste măsură de uimiți, zicând: "Pe toate le face bine; și pe surzi îi face să audă și pe muți să vorbească!"
1 În acele zile, fiind din nou multă mulțime și neavând ce mânca, Isus i-a chemat pe ucenicii Lui și le-a zis:
2 "Mi-e milă de mulțime, căci iată, de trei zile stau înaintea Mea și n-au ce mânca!
3 Și dacă le voi da drumul flămânzi la casele lor, se vor prăbuși pe drum, căci unii din ei au venit departe".
4 Și ucenicii Lui I-au răspuns: "De unde va putea cineva să-i sature pe aceștia cu pâine, aici, în pustie?"
5 Și EL i-a întrebat: "Câte pâini aveți?" Și ei au zis: "Șapte!"
6 Și a poruncit mulțimii să se așeze pe pământ și a luat cele șapte pâini, a mulțumit, le-a frânt și le-a dat ucenicilor Lui să li le pună înainte și le-au pus înainte mulțimii.
7 Și erau și puțini peștișori. Și binecuvântându-i, a zis să li-i pună înainte și pe aceia.
8 Au mâncat dar și s-au săturat și au adunat șapte coșuri cu rămășițe de firimituri.
9 Și cei ce au mâncat, erau cam patru mii; și le-a dat drumul.
10 Și îndată intrând în corabie cu ucenicii Lui, a venit în părțile Dalmanutei.
11 Și fariseii au ieșit și au început să-L întrebe și ispitindu-L, ÎI cereau un semn din cer.
12 Și suspinând în Duhul Lui, a zis: "Ce? Neamul acesta caută un semn? Adevărat vă spun, că nu i se va da neamului acesta un semn!"
13 Și lăsându-i, a intrat din nou în corabie și S-a dus în cealaltă parte.
14 Și au uitat să ia pâini și nu aveau cu ei decât o pâine în corabie.
15 Și le-a poruncit, zicând: "Vedeți, păziți-vă de aluatul fariseilor și de aluatul lui Irod!"
16 Și ei cugetau între ei, zicând: "Zice pentru că nu avem pâini!"
17 Și cunoscând Isus, le-a zis: "Ce cugetați că nu aveți pâini? Încă nu pricepeți, nici nu înțelegeți? Cât de împietrite vă sunt inimile?!
18 Având ochi, nu vedeți? Și având urechi, nu auziți? Și nu vă amintiți?
19 Când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii, câte coșuri pline cu firimituri ați luat?" Și ei I-au zis: "Douăsprezece!"
20 "Și când cu cele șapte, la cei patru mii, câte coșuri cu firimituri ați luat?" Și ei au zis: "Șapte!"
21 Și le-a zis: "Cum de nu înțelegeți?"
22 Și au venit la Betsaida și I-au adus un orb și L-au rugat să-l atingă.
23 Și l-a luat de mâini pe orb, l-a scos afară din sat și scuipând spre ochii lui, Și-a pus mâinile și l-a întrebat dacă vede ceva.
24 Și privind, a zis: "Văd oamenii ca pe niște pomi; îi văd umblând".
25 Apoi a pus din nou mâinile pe ochii lui și l-a făcut să vadă și și-a revenit și vedea limpede toate.
26 Și l-a trimis la casa lui, zicând: "Să nu intri în sat, nici să nu zici la cineva în sat!"
27 Și Isus a ieșit cu ucenicii Lui spre satele Cezareii lui Filip și pe drum i-a întrebat pe ucenicii Lui, zicându-le: "Cine zic oamenii că sunt EU?"
28 Și ei au răspuns: "Ioan botezătorul; și alții: Ilie; și alții: unul dintre profeți".
29 Și EL le-a zis: "Dar voi cine ziceți că sunt EU?" Și răspunzând Petru, I-a zis: "Tu ești Hristosul!"
30 Și le-a poruncit să nu mai spună la nimeni despre EL.
31 Și a început să-i învețe, că Fiul omului trebuie să pătimească multe și să fie lepădat de bătrâni și de marele preot și de cărturari și să fie omorât și după trei zile să învieze.
32 Și le vorbea pe față cuvântul acesta. Și luându-L Petru, a început să-L certe.
33 Dar întorcându-Se și privind la ucenicii Lui, l-a certat pe Petru, zicând: "Du-te înapoia Mea Satană, căci tu nu te gândești la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor!"
34 Și chemând mulțimea, împreună cu ucenicii Lui, le-a zis: "Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine și să-și ia crucea și să Mă urmeze!
35 Căci cine vrea să-și scape sufletul, îl va pierde; dar cine-și va pierde sufletul pentru Mine și pentru Evanghelia aceasta, îl va mântui!
36 Căci, la ce-i folosește omului dacă va câștiga toată lumea și își va pierde sufletul?
37 Sau, ce va da omul în schimb pentru sufletul lui?
38 Căci, de cel ce se va rușina de Mine și de Cuvintele Mele în neamul acesta preacurvar și păcătos, se va rușina și Fiul omului de el, când va veni în slava Tatălui Său cu îngerii cei sfinți!"
1 Și le-a zis: "Adevărat vă spun, că sunt unii din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până vor vedea împărăția lui Dumnezeu venind cu putere!"
2 Și după șase zile, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob și pe Ioan și i-a dus pe un munte înalt, singuri, deoparte și S-a schimbat înaintea lor.
3 Și hainele Lui s-au făcut strălucitoare, foarte albe, ca zăpada, cum niciun înălbitor de pe pământ nu poate înălbi;
4 și li s-a arătat Ilie împreună cu Moise și stăteau de vorbă cu Isus.
5 Și răspunzând, Petru I-a zis lui Isus: "Rabbi, este bine să fim aici! Și vom face trei colibe: Ție una, lui Moise una și lui Ilie una".
6 Căci nu știa ce să spună, fiindcă erau înspăimântați.
7 Și a venit un nor care i-a acoperit și din nor s-a auzit un glas zicând: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit; de EL să ascultați!"
8 Și îndată, privind împrejur, n-au mai văzut pe nimeni, ci doar pe Isus singur cu ei.
9 Și coborându-se ei de pe munte, le-a poruncit să nu spună nimănui din ce au văzut, până când va învia Fiul omului din morți.
10 Și au ținut cuvântul în ei și se întrebau ce înseamnă să învieze din morți.
11 Și L-au întrebat, zicând: "De ce zic cărturarii că mai întâi trebuie să vină Ilie?"
12 Și EL răspunzând, le-a zis: "Într-adevăr, mai întâi va veni Ilie și va așeza tot; și cum este scris despre Fiul omului, va pătimi multe și va fi lepădat!
13 Dar vă spun că Ilie a și venit și i-au făcut ce au vrut, după cum este scris despre el!"
14 Și venind la ucenici, a văzut multă mulțime împrejurul lor și cărturarii se întrebau cu ei.
15 Și văzându-L, îndată s-a pus în mișcare toată mulțimea și a alergat înaintea Lui și I s-a închinat.
16 Și i-a întrebat pe cărturari: "Ce vă întrebați cu ei?"
17 Și răspunzând unul din mulțime, a zis: "Învățătorule, l-am adus pe fiul meu la Tine, căci are un duh mut!
18 Și unde îl apucă, îl trântește și spumegă și strânge din dinți și înțepenește. Și le-am zis ucenicilor Tăi să-l scoată, dar n-au putut!"
19 Și EL răspunzând, a zis: "O, neam necredincios! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi? Aduceți-l la Mine!"
20 Și l-au adus la EL. Și văzându-L, îndată l-a scuturat duhul; și căzând la pământ, se zvârcolea, spumegând.
21 Și l-a întrebat pe tatăl lui: "Câtă vreme este de când i-a venit aceasta?" Și el I-a zis: "Din copilărie!
22 Și de multe ori l-a aruncat în foc și în apă, ca să-l piardă. Deci, dacă poți ceva, ajută-ne și fie-Ți milă de noi!"
23 Și Isus i-a zis: "Dacă crezi că poți? Totul este cu putință celui ce crede!"
24 Și îndată a strigat tatăl copilului, cu lacrimi, zicând: "Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!"
25 Și văzând Isus că se strânge mulțimea la ei, a certat duhul necurat, zicându-i: "Duh mut și surd, EU îți poruncesc: "Ieși din el și nu mai intra în el!"
26 Și strigând și scuturându-l mult, a ieșit și a fost ca mort, încât mulți ziceau că a murit.
27 Dar luându-l Isus de mâini, l-a sculat și s-a ridicat.
28 Și intrând EL în casă, ucenicii Lui L-au întrebat deoparte: "Noi de ce n-am putut să-l scoatem?"
29 Și EL le-a zis: "Acest soi nu poate fi gonit cu nimic, decât cu rugăciune și cu post!"
30 Și ieșind de acolo, străbăteau Galileea și nu voia să știe cineva.
31 Căci îi învăța pe ucenicii Lui și le zicea că: "Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî; și după ce va fi omorât, a treia zi va învia!"
32 Dar ei nu înțelegeau cuvântul și se temeau să-L întrebe.
33 Și a mers în Capernaum și fiind în casă, i-a întrebat: "Ce discutați între voi pe drum?"
34 Dar ei tăceau, fiindcă pe drum se certaseră unii cu alții, cine să fie cel mai mare!
35 Și așezându-se, le-a vorbit celor doisprezece și le-a zis: "Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, să fie cel din urmă din toți și slujitorul tuturor!"
36 Și a luat un copil pe care l-a așezat în mijlocul lor și luându-l în brațe, le-a zis:
37 Dacă-l va primi cineva pe unul din acești copii în Numele Meu, pe Mine Mă primește; și dacă Mă va primi cineva, nu pe Mine Mă primește, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine!"
38 Și Ioan I-a răspuns, zicând: "Învățătorule, am văzut pe cineva scoțând demoni în Numele Tău, care nu ne urma și l-am oprit, pentru că nu ne urma!"
39 Dar Isus a zis: "Nu-l opriți, căci nu este nimeni care să facă minuni în Numele Meu și să poată degrabă să Mă vorbească de rău!
40 Căci cine nu este împotriva voastră, este pentru voi!
41 Căci cine vă va da să beți un pahar cu apă în Numele Meu, că sunteți ai lui Hristos, adevărat vă spun, că nu-și va pierde răsplata!
42 Și cine va poticni pe unul din micuții care cred în Mine, va fi mai bine pentru el, dacă i s-ar lega o piatră de moară împrejurul gâtului și aruncat în mare!
43 Și dacă mâna ta te poticnește, taie-o! Îți este mai bine să intri ciung în viață, decât să mergi cu amândouă mâinile și să fii aruncat în gheenă, în focul care nu se stinge!
44 Unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge.
45 Și dacă piciorul tău te poticnește, taie-l! Îți este mai bine să intri în viață șchiop, decât să ai amândouă picioarele și să fii aruncat în gheenă, în focul care nu se stinge!
46 Unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge.
47 Și dacă ochiul tău te poticnește, scoate-l! Îți este mai bine să intri cu un singur ochi în împărăția lui Dumnezeu, decât să ai amândoi ochii și să fii aruncat în focul gheenei!
48 Unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge.
49 Căci orice foc va fi sărat și orice jertfă va fi sărată cu sare.
50 Sarea este bună, dar dacă sarea își pierde gustul, cu ce se va mai drege? Să aveți sare în voi înșivă și trăiți în pace unii cu alții!"
1 Și ridicându-Se de acolo, a venit în hotarele Iudeii, în cealaltă parte a Iordanului și s-au adunat din nou mulțimile la EL; și ca de obicei, le învăța din nou.
2 Și fariseii s-au apropiat și ca să-L ispitească, L-au întrebat dacă se cuvine ca bărbatul să-și lase femeia.
3 Și EL răspunzând, le-a zis: "Ce v-a poruncit Moise?"
4 Și ei au zis: "Moise a îngăduit să-i scrie o carte de despărțire și s-o lase".
5 Și răspunzând, Isus le-a zis: "Din cauza împietririi inimii voastre, v-a scris porunca aceasta!
6 Dar de la începutul făpturii, Dumnezeu i-a făcut bărbat și femeie.
7 De aceea va lăsa omul pe tatăl și pe mama sa și se va lipi de femeia sa
8 și cei doi vor fi un singur trup; așa că nu mai sunt doi, ci un trup. (Gen. 2:24)
9 Deci, ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă!"
10 Și în casă, ucenicii Lui L-au întrebat din nou despre aceasta.
11 Și EL le-a zis: "Dacă-și va lăsa cineva femeia și se căsătorește cu alta, preacurvește împotriva ei;
12 și dacă femeia își va lăsa bărbatul ei și se căsătorește cu altul, preacurvește".
13 Și I-au adus niște copii ca să-i atingă, dar ucenicii îi certau pe cei ce-i aduceau.
14 Și văzând Isus, S-a supărat și le-a zis: "Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei!
15 Adevărat vă spun, că dacă nu va primi cineva împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, cu niciun chip nu va intra în ea!"
16 Și luându-i în brațe, Și-a pus mâinile peste ei, binecuvântându-i.
17 Și plecând EL, i-a alergat unul înainte în cale și îngenunchindu-I, L-a întrebat: "Bunule învățător, ce să fac să moștenesc viața veșnică?"
18 Și Isus i-a zis: "De ce-Mi zici "bun"? Nimeni nu este bun, afară de Dumnezeu!
19 Cunoști poruncile: "Să nu preacurvești, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești mincinos, să nu înșeli, să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta..." (Exod. 20:12-16)
20 Și el răspunzând, I-a zis: "Învățătorule, pe toate acestea le-am păzit din tinerețea mea!
21 Și privindu-l Isus și iubindu-l, i-a zis: "Una îți mai lipsește: Du-te de vinde ce ai și dă la săraci și vei avea o comoară în cer; apoi vino și urmează-Mă, luându-ți crucea!"
22 Dar el mâhnit de cuvânt, a plecat întristat, căci avea multe bogății.
23 Și privindu-l, Isus le-a zis ucenicilor Lui: "Cât de greu este pentru cei ce au avuții, să intre în împărăția lui Dumnezeu!"
24 Și ucenicii se mirau de cuvintele Lui. Și răspunzând Isus din nou, le-a zis: "Copii, cât de greu le este celor se încred în avuții, să intre în împărăția lui Dumnezeu!
25 Este mai ușor pentru o cămilă să intre prin urechile acului, decât pentru un bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu!"
26 Și ei mai tare erau uimiți, zicând între ei: "Și cine poate să se mântuiască?"
27 Și Isus privindu-i, le-a zis: "La oameni este cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu totul este cu putință!"
28 Și a început Petru, zicându-I: "Iată, noi am lăsat totul și Te-am urmat!"
29 Și răspunzând, Isus a zis: "Adevărat vă spun, că nu este nimeni care să fi lăsat casă sau frați sau surori sau tată sau mamă sau femeie sau copii sau țarini pentru Mine și pentru Evanghelie,
30 care să nu primească însutit acum, în vremea aceasta, casă și frați și surori și mame și copii și țarini, împreună cu prigoniri și în veacul ce vine viața veșnică!
31 Dar mulți din cei dintâi, vor fi cei din urmă; și din cei din urmă, vor fi din cei dintâi".
32 Și ei erau pe drum, suindu-se la Ierusalim și Isus mergea înaintea lor și ei se mirau și cei care veneau după EL se temeau. Și i-a luat din nou pe cei doisprezece și a început să le zică ce avea să I se întâmple.
33 Că: "Iată, ne suim la Ierusalim și Fiul omului va fi dat mai-marilor preoților și cărturarilor și-L vor condamna la moarte și-L vor da neamurilor
34 și-L vor batjocori și-L vor biciui și-L vor scuipa și-L vor omorî și a treia zi va învia!"
35 Și au venit la EL Iacob și Ioan, fiii lui Zebedeu, zicând: "Învățătorule, vrem să ne faci ce-Ți vom cere!"
36 Și EL le-a zis: "Ce vreți să vă fac ?"
37 Și ei I-au zis: "Dă-ne, ca să stăm unul la dreapta Ta și unul la stânga Ta, în slava Ta!"
38 Și Isus le-a zis: "Nu știți ce cereți! Puteți bea paharul pe care-l voi bea EU și să vă botezați cu botezul cu care Mă botez EU?"
39 Și ei I-au zis: "Putem!" Și Isus le-a zis: "E adevărat că veți bea paharul pe care îl voi bea EU și că vă veți boteza cu botezul cu care Mă botez EU,
40 dar a sta la dreapta Mea și la stânga Mea, nu este la Mine ca să o dau, ci celor care le-a fost pregătit!"
41 Și auzind cei zece, au început să se supere pe Iacob și pe Ioan.
42 Și chemându-i Isus, le-a zis: "Știți că cei socotiți conducători ai neamurilor, domnesc peste ele și mai-marii lor le stăpânesc!
43 Dar între voi să nu fie așa! Ci dacă vrea cineva să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru!
44 Și cine vrea să fie primul între voi, să fie robul tuturor!
45 Căci și Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci EL să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți".
46 Și au venit la Ierihon. Și ieșind EL din Ierihon cu ucenicii Lui și cu multă mulțime, fiul lui Timeu, Bartimeu, un orb, se așezase lângă drum, cerșind.
47 Și auzind că este Isus nazareteanul, a început să strige și să zică: "Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!"
48 Și mulți îl certau să tacă, dar el striga și mai mult: "Fiul lui David, ai milă de mine!"
49 Și Isus S-a oprit și a zis să-l cheme. Și l-au chemat pe orb, zicându-i: "Îndrăznește, ridică-te, că te cheamă!"
50 Și el și-a lăsat haina, s-a ridicat și a venit la Isus.
51 Și răspunzând, Isus i-a zis: "Ce vrei să-ți fac?" Și orbul I-a zis: "Rabbuni, să văd!"
52 Și Isus i-a zis: "Du-te! Credința ta te-a salvat!" Și îndată a văzut. Și L-a urmat pe Isus în cale.
1 Și când s-au apropiat de Ierusalim, la Betfaghe și Betania, la Muntele Măslinilor, i-a trimis pe doi dintre ucenicii Lui
2 și le-a zis: "Mergeți în satul dinaintea voastră! Și îndată ce veți intra în el, veți găsi un mânz legat, pe care n-a stat niciun om! Dezlegați-l și aduceți-l!"
3 Și dacă vă va zice cineva: "Ce faceți?" Să spuneți așa: "Domnul are trebuință de el!" Și îndată îl va trimite aici.
4 Și ei s-au dus și au găsit mânzul legat la o poartă, afară, pe uliță și l-au dezlegat.
5 Și unii din cei ce stăteau acolo, le-au zis: "Ce faceți? De ce dezlegați mânzul?"
6 Și ei le-au zis după cum a poruncit Isus și i-au lăsat.
7 Și au adus mânzul la Isus și și-au pus hainele pe el și EL S-a așezat deasupra.
8 Și mulți își așterneau hainele pe drum și alții tăiau ramuri din pomi și le așterneau pe drum.
9 Și cei ce mergeau înainte și cei ce veneau din urmă, strigau, zicând: "Osana, binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!
10 Binecuvântată este împărăția ce vine în Numele Domnului, a tatălui nostru David! Osana în cele preaînalte!"
11 Și Isus a intrat în Ierusalim și în templu și a privit împrejur. Dar iată, fiind ceas de seară, a ieșit la Betania cu cei doisprezece.
12 Și a doua zi ieșind din Betania, EL a flămânzit.
13 Și văzând un smochin de departe, care avea frunze, a venit la el atunci, poate va găsi ceva în el. Și venind la el, n-a găsit nimic, decât frunze, căci nu era vremea smochinelor.
14 Și răspunzând, Isus i-a zis: "Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac!" Și ucenicii L-au auzit.
15 Și au venit la Ierusalim. Și intrând Isus în templu, a început să-i scoată pe cei ce vindeau și pe cei ce cumpărau în templu și a răsturnat mesele schimbătorilor și scaunele vânzătorilor de porumbei
16 și nu mai lăsa pe nimeni să treacă cu vreun vas prin templu.
17 Și-i învăța, zicând: "Oare nu este scris: "Casa Mea se va chema casă de rugăciune pentru toate neamurile"? Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari!"
18 Și auzind cărturarii și mai-marii preoților, căutau cum să-L piardă, căci se temeau de EL, fiindcă toată mulțimea era uimită de învățătura Lui.
19 Și când s-a făcut târziu, au ieșit afară din cetate.
20 Și dimineața, trecând, au văzut smochinul uscat din rădăcini;
21 și amintindu-și Petru, I-a zis: "Rabbi, iată, smochinul pe care l-ai blestemat, s-a uscat!"
22 Și răspunzând, Isus le-a zis: "Aveți credință în Dumnezeu!
23 Căci, adevărat vă spun, că dacă va zice cineva muntelui acesta: "Ridică-te și aruncă-te în mare!" Și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce a zis se face, îi va fi dacă va zice!
24 De aceea vă spun: Tot ce veți cere când vă rugați, să credeți că l-ați primit și va fi al vostru!
25 Și când stați să vă rugați, să iertați ce aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre!
26 Dar dacă voi nu iertați, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre".
27 Și au venit din nou la Ierusalim. Și umblând EL prin templu, au venit la EL mai-marii preoților și cărturarii și bătrânii
28 și I-au zis: "Cu ce putere faci acestea și Cine Ți-a dat puterea aceasta să le faci?"
29 Și răspunzând, Isus le-a zis: "Vă voi întreba și EU un cuvânt; și dacă-Mi veți răspunde, vă voi zice și EU vouă cu ce putere fac acestea!
30 Răspundeți-Mi: Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?"
31 Și ei cugetau între ei, zicând: "Dacă vom zice: "Din cer!", va zice: "Atunci de ce nu l-ați crezut?"
32 Și dacă vom zice: "De la oameni!", ne temem de popor, căci toți îl socotesc pe Ioan că era profet cu adevărat!"
33 Și răspunzând, I-au zis lui Isus: "Nu știm!" Și răspunzând și Isus, le-a zis: "Nici EU nu vă spun cu ce putere fac acestea!"
1 Și a început să le vorbească în pilde, zicând: "Un om a sădit o vie și a împrejmuit-o cu un gard și a săpat un teasc și a zidit un turn și a dat-o lucrătorilor și a plecat.
2 Și a trimis la acei lucrători la vreme un rob, ca să-și primească partea sa din rodul viei.
3 Dar ei l-au luat și l-au bătut și l-au trimis înapoi fără nimic.
4 Și a trimis din nou la ei, un alt rob și pe acela l-au împroșcat cu pietre, i-au spart capul și l-au trimis înapoi ocărându-l!
5 Și a trimis din nou, un altul și pe acela l-au omorât. Și pe mulți alții; și pe unii i-au bătut, iar pe alții i-au omorât.
6 Acum, mai avea un fiu, pe care-l iubea; și l-a trimis la ei în cele din urmă, zicând că: "Se vor rușina de fiul meu!"
7 Dar lucrătorii aceia și-au zis între ei: "Acesta este moștenitorul; veniți să-l omorâm și moștenirea va fi a noastră!"
8 Și l-au luat, l-au scos afară din vie și l-au omorât.
9 Ce va face acum stăpânul viei? Va veni și-i va nimici pe lucrători și via o va da altora!
10 Oare n-ați citit scriptura aceasta? "Piatra aceasta, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns în capul unghiului.
11 De la Domnul a fost aceasta și este minunată în ochii noștri". (Psalm. 118:22,23 / 117:22,23 în Septuaginta)
12 Și căutau să-L prindă, dar se temeau de mulțime, căci cunoscuse că despre ei zisese EL pilda; și lăsându-L, au plecat.
13 Și i-au trimis la EL pe unii din farisei și din irodieni, ca să-L prindă cu vorba.
14 Și ducându-se ei, I-au zis: "Învățătorule, știm că ești adevărat și că nu-Ți pasă de nimeni, fiindcă nu privești la fața oamenilor, ci înveți calea adevărului lui Dumnezeu: Se cuvine să se dea bir cezarului sau nu?
15 Să dăm sau să nu dăm?" Dar EL cunoscându-le fățărnicia, le-a zis: "De ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un dinar să-l văd!"
16 Și ei I-au adus. Și EL le-a zis: "Al cui este chipul acesta și inscripția?" Și ei I-au zis: "Al cezarului!"
17 Și răspunzând, Isus le-a zis: "Dați cezarului ce-i al cezarului și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu!" Și s-au uimit de EL.
18 Și au venit saducheii la EL, care zic că nu este înviere și L-au întrebat, zicând:
19 "Învățătorule, Moise ne-a scris că: "Dacă moare fratele cuiva și va lăsa femeia fără copii, atunci s-o ia fratele lui pe femeia lui și să-i ridice sămânță fratelui lui!" (Deut. 25:5)
20 Erau șapte frați: Și primul a luat femeia și a murit și nu a lăsat sămânță.
21 Și a luat-o al doilea și a murit și nici el n-a lăsat sămânță; și al treilea la fel
22 și au luat-o cei șapte și n-au lăsat sămânță. La urma tuturor a murit și femeia.
23 Acum, la înviere, când vor învia, a cui din ei va fi femeia? Căci toți cei șapte au avut-o de femeie!"
24 Și răspunzând, Isus le-a zis: "Nu de aceasta vă rătăciți, neștiind nici scripturile și nici puterea lui Dumnezeu?
25 Căci la învierea din morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii din ceruri!
26 Dar despre morți, că înviază, n-ați citit în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu de pe rug, zicând: "EU sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob"? (Exod. 3:6)
27 Dumnezeu nu este al celor morți, ci Dumnezeu al celor vii! Acum, mult vă mai rătăciți!"
28 Și a venit unul dintre cărturari, auzindu-i întrebându-se și văzând că le-a răspuns bine, L-a întrebat care este cea dintâi dintre toate poruncile.
29 Și Isus i-a răspuns: "Cea dintâi dintre toate poruncile: "Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn!"
30 Și "să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată cugetarea ta și cu toată puterea ta!" Aceasta este cea dintâi poruncă. (Deut. 6:4,5)
31 Și cea de-a doua asemenea ei: "Să-l iubești pe aproapele tău, ca pe tine însuți!" Altele mai mari ca aceste porunci, nu mai sunt!" (Lev. 19:18)
32 Și cărturarul I-a zis: "Bine, învățătorule! Pe adevăr ești, că Dumnezeu este Unul și nu mai este altul afară de EL.
33 Și să-L iubești din toată inima și din tot cugetul și din tot sufletul și cu toată puterea și să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți, este mai mult decât toate arderile de tot și decât jertfele!"
34 Și văzându-l Isus că a răspuns cu înțelepciune, i-a zis: "Nu ești departe de împărăția lui Dumnezeu!" Și nimeni nu mai îndrăznea să-L întrebe.
35 Și răspunzând, Isus a zis, învățând în templu: "Cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David?
36 Căci însuși David a zis prin Duhul Sfânt: "Domnul a zis Domnului meu: Stai la dreapta Mea, până-i voi pune pe vrăjmașii Tăi, așternut al picioarelor Tale!"? (Psalm. 108:1 / 109:1 în Septuaginta)
37 Atunci, însuși David I-a zis Domn! Și de unde este EL Fiul lui?" Și multă mulțime ÎL asculta cu bucurie.
38 Și le-a zis în învățătura Lui: "Păziți-vă de cărturari, căci lor le place să umble în mantii și să fie salutați în piețe
39 și primele locuri în sinagogi și primele scaune la ospețe!
40 Ei mănâncă casele văduvelor și se roagă cu multă fățărnicie. Aceștia vor primi o mai mare pedeapsă".
41 Și așezându-se Isus înaintea cutiei darurilor, vedea cum punea mulțimea bani în cutia darurilor; și mulți bogați aruncau mult.
42 Și a venit și o văduvă săracă și a aruncat două lepta*, care fac un codrant*.
43 Și chemându-i pe ucenici Lui, le-a zis: "Adevărat vă spun, că văduva aceasta săracă, a aruncat în cutia darurilor, mai mult decât au aruncat toți!
44 Căci toți au aruncat din prisosul lor; dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuția ei!"
1 Și plecând EL din templu, unul din ucenicii Lui I-a zis: "Învățătorule, privește ce pietre mari și ce zidiri mari!"
2 Și răspunzând, Isus i-a zis: "Vezi aceste zidiri mari? Nu va mai rămâne piatră pe piatră care să nu fie dărâmată!"
3 Și stând EL pe Muntele Măslinilor, înaintea templului, Petru, Iacob, Ioan și Andrei, L-au întrebat deoparte:
4 "Spune-ne, când va fi aceasta și care va fi semnul când trebuie să se împlinească toată aceasta?"
5 Și răspunzându-le, Isus a început să zică: "Vedeți să nu vă înșele cineva,
6 căci vor veni mulți în Numele Meu, zicând că sunt EU și vor fi înșelați mulți!
7 Și când veți auzi de războaie și zvonuri de războaie, să nu vă înspăimântați, căci trebuie să fie! Dar nu va fi sfârșitul.
8 Căci un neam se va ridica împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății și pe alocuri vor fi cutremure și foamete. Și acesta este începutul durerilor nașterii.
9 Dar luați seama la voi înșivă, căci vă vor da sinedriului și veți fi băuți în sinagogi și veți sta înaintea căpeteniilor și împăraților din pricina Mea, ca să le fiți mărturie.
10 Și mai întâi trebuie să se propovăduiască Evanghelia la toate neamurile.
11 Dar când vă vor duce să vă predea, să nu vă îngrijiți mai dinainte ce veți spune, căci vi se va da în ceasul acela ceea ce trebuie să vorbiți; căci nu voi sunteți cei ce veți vorbi, ci Duhul Sfânt!
12 Și fratele îl va da la moarte pe fratele lui și tatăl pe fiu și copiii se vor ridica împotriva părinților și-i vor omorî.
13 Și veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.
14 Și când veți vedea urâciunea pustiirii, după cuvântul profetului Daniel, stând unde nu trebuie, (cine citește să înțeleagă) atunci cei din Iudeea să fugă la munți!
15 Și cei de pe acoperiș să nu coboare în casă, nici să nu intre la lucrurile din casa lui!
16 Și cel ce va fi la câmp, să nu se întoarcă după lucruri sau după haina lui!
17 Vai de cele însărcinate și de cele ce vor alăpta în acele zile!
18 Rugați-vă dar, ca fuga voastră să nu se facă iarna;
19 căci în zilele acelea va fi un necaz, așa cum n-a mai fost de la începutul făpturii pe care l-a făcut Dumnezeu, până acum; și nici nu va mai fi!
20 Și dacă n-ar scurta Domnul zilele, n-ar mai scăpa nimeni; dar datorită celor aleși, pe care i-a ales, va scurta acele zile!
21 Și atunci, dacă vă va zice cineva: "Iată, Hristos este aici!" Sau: "Iată, este acolo!", să nu credeți!
22 Căci se vor ridica hristoși mincinoși și profeți mincinoși și vor face semne și minuni, ca să-i înșele, dacă s-ar putea, chiar și pe cei aleși!
23 Dar păziți-vă! Iată, v-am spus totul mai dinainte!
24 Și după acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca și luna nu-și va mai da lumina
25 și stelele cerului vor cădea și puterile din ceruri se vor clătina.
26 Și atunci ÎL vor vedea pe Fiul omului venind într-un nor, cu multă putere și cu slavă.
27 Și atunci îi va trimite pe îngerii Lui și-i vor strânge pe cei aleși ai Lui din cele patru vânturi, de la marginea pământului, până la marginea cerului.
28 Dar, de la smochin învățați pilda lui: Iată, când i se frăgezește ramura și crește și face frunze, știți că vara este aproape;
29 așa și voi: când veți vedea aceasta împlinindu-se, știți că este aproape, la uși.
30 Adevărat vă spun, că nu va trece neamul acesta, până nu se vor împlini toate acestea!
31 Cerul și pământul vor trece, dar Cuvintele Mele nu vor trece!
32 Dar despre acele zile și despre ceasul acela, nu știe nimeni; nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.
33 Luați seama, vegheați și rugați-vă, căci nu știți când va fi vremea!
34 Ca un om care, plecând, și-a lăsat casa și a dat robilor lui stăpânire și fiecăruia lucrul lui și portarului i-a poruncit să vegheze.
35 Vegheați deci, căci nu știți când vine stăpânul casei! Seara sau la miezul nopții sau la cântatul cocoșilor sau dimineața...
36 Ca nu cumva, venind deodată, să vă găsească dormind.
37 Și ce vă spun vouă, spun tuturor: Vegheați!"
1 Și Paștele și Azimele erau după două zile și mai-marii preoților și cărturarii căutau cum să-L prindă cu viclenie, ca să-L omoare.
2 Dar ziceau: "Nu în sărbătoare, ca nu cumva să fie tulburare în popor!"
3 Și fiind EL în Betania, în casa lui Simon leprosul, stând EL, a venit o femeie având un alabastru cu mir de nard curat de mare preț și desfăcând alabastrul, a turnat mirul pe capul Lui.
4 Și erau unii care murmurau în ei înșiși și ziceau: "Pentru ce a fost risipa ei de mir?
5 Căci ar fi putut să-l vândă cu mai mult de trei sute de dinari și să se fi dat săracilor!" Și o certau.
6 Dar Isus a zis: "Lăsați-o! De ce-i faceți supărare? Ea a făcut un lucru frumos pentru Mine!
7 Căci pe săraci îi aveți totdeauna între voi și puteți să le faceți când voiți, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna!
8 Ea a primit ce avea de făcut: Mi-a uns trupul mai dinainte spre îngropare.
9 Adevărat vă spun, că unde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce a făcut ea, spre pomenirea ei!"
10 Și Iuda Iscarioteanu, unul din cei doisprezece, s-a dus la mai-marii preoților, să li-L dea.
11 Și auzind ei, s-au bucurat și i-au promis că-i dă argint* și el căuta un prilej să-L dea. (*bani)
12 Și în prima zi a Azimelor, când jertfeau Paștele, ucenicii Lui I-au zis: "Unde vrei să mergem să pregătim să mănânci Paștele?"
13 Și i-a trimis pe doi dintre ucenicii Lui și le-a zis: "Mergeți în cetate și vă va întâmpina un om, ducând un ulcior cu apă; mergeți după el!
14 Și unde va intra, spuneți-i stăpânului casei că: "Învățătorul a zis: "Unde este odaia în care să mănânc Paștele cu ucenicii Mei?"
15 Și el vă va arăta o odaie mare, așternută gata. Acolo să ne pregătiți!"
16 Și ucenicii Lui au ieșit și au mers în cetate și au găsit după cum le-a zis și au pregătit Paștele.
17 Și făcându-se seară, a venit cu cei doisprezece.
18 Și stând ei la masă și mâncând, Isus a zis: "Adevărat vă spun, că unul din voi, cel ce mănâncă cu Mine, Mă va vinde!"
19 Și ei au început să se întristeze și să-I zică unul după altul: "Nu cumva sunt eu?"
20 Și EL răspunzând, le-a zis: "Unul din cei doisprezece; cel ce întinge cu mine în blid.
21 În adevăr, Fiul omului se duce după cum este scris despre EL, dar vai de omul acela prin care va fi vândut Fiul omului! Bine era pentru el, dacă nu se năștea omul acela!"
22 Și mâncând ei, Isus a luat o pâine, a binecuvântat-o, a frânt-o și le-a dat și a zis: "Luați, mâncați! Acesta este trupul Meu!"
23 Și a luat un pahar și mulțumind, le-a dat și au băut toți din el.
24 Și le-a zis: "Acesta este sângele Meu, al noului legământ, care se varsă pentru mulți!
25 Adevărat vă spun, că nu voi mai bea din rodul viei, până în ziua aceea, când îl voi bea nou, în împărăția lui Dumnezeu!"
26 Și cântând, au ieșit la Muntele Măslinilor.
27 Și Isus le-a zis: "În noaptea aceasta, toți vă veți poticni de Mine, căci este scris: "Voi bate păstorul și oile se vor risipi". (Zah. 13:7)
28 Dar după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea".
29 Și Petru I-a zis: "Și dacă toți se vor poticni, eu nu mă voi poticni!"
30 Și Isus i-a zis: "Adevărat îți spun, că astăzi, în noaptea aceasta, înainte să cânte cocoșul, te vei lepăda de trei ori de Mine!"
31 Dar el din stăruință, a zis și mai mult: "Chiar dacă ar fi să mor împreună cu Tine și tot nu mă voi lepăda de Tine!" Și toți au zis la fel.
32 Și au venit în grădina cu numele Ghetsimani și le-a zis ucenicilor Lui: "Stați aici până Mă voi ruga!"
33 Și i-a luat cu EL pe Petru, pe Iacob și pe Ioan și a început să se tulbure și să se mâhnească
34 și le-a zis: "Sufletul Meu este întristat până la moarte! Rămâneți aici și vegheați!"
35 Și a mai mers puțin, a căzut la pământ și se ruga ca, dacă va fi cu putință, să treacă ceasul acela de la EL.
36 Și a zis: "Ava, Tată, totul Îți este cu putință; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși, nu ce vreau EU, ci ce vrei TU!"
37 Și venind și găsindu-i dormind, i-a zis lui Simon Petru: "Dormi? Un ceas n-ai putut să veghezi?"
38 "Vegheați și rugați-vă să nu intrați în ispită! În adevăr, Duhul este râvnitor, dar trupul este slab!"
39 Și s-a dus din nou să se roage, zicând aceleași cuvinte.
40 Și întorcându-se, i-a găsit din nou dormind, căci ochii le erau îngreunați și nu știau ce să-I răspundă.
41 Și a venit a treia oară și le-a zis: "Dormiți de-acum și odihniți-vă! ...Destul! A sosit ceasul! Iată, Fiul omului va fi dat în mâinile păcătoșilor!
42 Sculați-vă să mergem! Iată, se apropie cel ce M-a vândut!"
43 Și în timp ce vorbea EL, a venit Iuda, unul din cei doisprezece și multă mulțime cu el, cu săbii și cu bâte, de la marele preot, de la cărturari și de la bătrâni.
44 Dar el, vânzătorul, le dăduse semn, zicând: "Pe Cel pe care-L voi săruta, Acela este; să-L prindeți și să-L duceți sub pază!"
45 Și sosind îndată, a venit la EL, zicând: "Rabbi, Rabbi!" Și L-a sărutat.
46 Și ei au pus mâinile pe EL și L-au prins.
47 Și unul din cei ce stăteau cu EL, a scos sabia și l-a lovit pe robul marelui preot și i-a tăiat urechea.
48 Și răspunzând, Isus le-a zis: "Ați ieșit ca după un tâlhar, cu săbii și cu bâte ca să Mă prindeți!
49 În fiecare zi am fost la voi în templu învățând și nu M-ați prins; dar acum se vor împlini scripturile!"
50 Și L-au lăsat toți și au fugit.
51 Și un tânăr care era acoperit cu o pânză pe trupul gol, L-a urmat și l-au prins tinerii.
52 Dar el lăsând pânza, a fugit gol de la ei.
53 Și L-au dus pe Isus la marele preot și s-au adunat la el toți mai-marii preoților și bătrânii și cărturarii.
54 Și Petru L-a urmat de departe, până înăuntru, în curtea marelui preot; și stătea împreună cu slujitorii și se încălzea la foc.
55 Și mai-marii preoților și tot sinedriul căutau o mărturie împotriva lui Isus ca să-L omoare și nu găseau.
56 Căci mulți mărturiseau mincinos împotriva Lui și mărturiile lor nu se potriveau.
57 Și unii ridicându-se, au mărturisit mincinos împotriva Lui, zicând:
58 "Noi L-am auzit zicând că: "EU voi strica templul acesta făcut de mână și după trei zile voi zidi altul, nefăcut de mână omenească!"
59 Și nici mărturia aceasta nu li se potrivea.
60 Și s-a ridicat marele preot în mijloc și L-a întrebat pe Isus, zicând: "Nu răspunzi nimic? Ce-Ți mărturisesc aceștia?"
61 Dar EL tăcea și nu a răspuns nimic. Marele preot L-a întrebat din nou și I-a zis: "Tu ești Hristosul, Fiul Celui Binecuvântat?"
62 Și Isus I-a zis: "EU sunt! Și-L veți vedea pe Fiul omului, stând la dreapta puterii și venind pe norii cerului!"
63 Și marele preot și-a rupt hainele și a zis: "Ce trebuință mai avem de martori?
64 Ați auzit blasfemiile! Ce ziceți?" Și toți L-au judecat, că este vrednic de moarte.
65 Și unii au început să-L scuipe și să-I acopere fața și să-L lovească și să-I zică: "Profețește!" Și slujitorii îi dădeau palme.
66 Și Petru fiind în curte, jos, a venit o roabă a marelui preot
67 și l-a văzut pe Petru încălzindu-se; și privindu-l, i-a zis: "Și tu erai cu Isus nazareteanul!"
68 Dar el s-a lepădat, zicând: "Nu cunosc, nici nu știu ce zici tu!" Și a ieșit afară, în fața curții și a cântat cocoșul.
69 Și slujitoarea văzându-l din nou, a început să zică celor care erau de față: "Acesta este dintre ei!"
70 Și el a negat din nou. Și după puțin timp, din nou, cei ce stăteau înaintea lui, i-au zis lui Petru: "Cu adevărat ești dintre ei, căci ești și galileean și graiul tău seamănă!"
71 Și el a început să se anatemizeze și să se jure, că: "Nu-L cunosc pe Omul Acesta despre care ziceți!"
72 Și a cântat cocoșul a doua oară; și Petru și-a amintit cuvântul pe care i l-a zis Isus, că: "Înainte să cânte cocoșul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori". Și a început să plângă.
1 Și îndată, spre dimineață, mai-marii preoților cu bătrânii și cu cărturarii și cu tot sinedriul, s-au sfătuit să-L lege pe Isus, să-L ia și să-L dea lui Pilat.
2 Și Pilat L-a întrebat: "TU ești Împăratul iudeilor?" Și EL răspunzând, i-a zis: "Tu o zici?"
3 Și mai-marii preoților ÎL învinuiau de multe.
4 Și Pilat L-a întrebat din nou, zicând: "Nu răspunzi nimic? Iată câte-Ți mărturisesc!"
5 Dar Isus nu a răspuns nimic, încât Pilat se mira.
6 Și de sărbătoare, le elibera un întemnițat pe care-l cereau.
7 Și era unul care se numea Baraba, legat cu cei răsculați, care, într-o răscoală făcuseră omor.
8 Și strigând mulțimea, a început să ceară, după cum obișnuia să le facă.
9 Și Pilat le-a răspuns, zicând: "Vreți să vă eliberez pe Împăratul iudeilor?"
10 Căci cunoscuse că din invidie ÎL dăduseră mai-marii preoților.
11 Dar mai-marii preoților au întărâtat mulțimea, ca mai degrabă să li-l dea pe Baraba.
12 Și răspunzând din nou Pilat, le-a zis: "Atunci ce vreți să fac cu Cel ce-I ziceți Împăratul iudeilor?"
13 Și ei din nou strigau: "Răstignește-L!"
14 Și Pilat le-a zis: "Dar ce rău a făcut?" Dar ei mai tare strigau: "Răstignește-L!"
15 Și Pilat vrând să facă pe placul mulțimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus L-a dat să fie biciuit și să fie răstignit!
16 Și ostașii L-au dus înăuntrul curții, care este pretoriul și s-a adunat toată cohorta;
17 și L-au îmbrăcat în purpură și I-au împletit o cunună de spini și I-au pus-o pe cap
18 și au început să I se închine, zicând: "Bucură-te, Împăratul iudeilor!"
19 Și-L loveau peste cap cu o trestie și-L scuipau; și plecându-se în genunchi, se închinau înaintea Lui.
20 Și după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de purpură și L-au îmbrăcat în hainele Lui și L-au scos ca să-L răstignească.
21 Și l-au silit pe un trecător care venea de la câmp, unul Simon din Cirena, tatăl lui Alexandru și al lui Rufus, ca să-I ducă crucea.
22 Și L-au dus pe Golgota, locul, care tradus înseamnă: Locul Căpățânii.
23 Și I-au dat să bea smirnă amestecată cu vin, dar nu a luat.
24 Și răstignindu-L, au împărțit hainele Lui, aruncând sorțul peste ele, cine ce să ia.
25 Și era ceasul al treilea și L-au răstignit.
26 Și inscripția pricinii Lui era scrisă deasupra: "Împăratul iudeilor".
27 Și împreună cu EL, au răstignit doi tâlhari: unul la dreapta și unul la stânga Lui.
28 Și s-a împlinit scriptura care zice: "Și a fost socotit cu cei nelegiuiți".
29 Și cei ce treceau, ÎL huleau, clătinând din capete și zicând: "Huă! Cel ce strici templul și îl zidești în trei zile!
30 Mântuiește-te pe Tine însuți și coboară-Te de pe cruce!"
31 Tot la fel și mai-marii preoților, își băteau joc între ei, împreună cu cărturarii, zicând: "Pe alții i-a salvat, dar pe Sine nu se poate salva!
32 Hristosul, Împăratul lui Israel, să se coboare acum de pe cruce, ca să vedem și să credem!" Și cei ce au fost răstigniți împreună cu EL, la fel ÎL ocărau.
33 Și făcându-se ceasul al șaselea, s-a făcut întuneric peste toată țara, până la ceasul al nouălea;
34 și la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, zicând: "Eloi, Eloi, Lama Sabactani!" Care tradus, înseamnă: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit!"
35 Și unii din cei ce stăteau, auzind, ziceau: "Iată, strigă pe Ilie!"
36 Și alergând unul și umplând un burete cu oțet, l-a pus într-o trestie și I L-a dat să bea, zicând: "Lăsați, să vedem dacă vine Ilie să-L coboare!"
37 Dar Isus strigând cu glas tare, Și-a dat duhul!
38 Și catapeteasma templului s-a rupt în două, de sus până jos.
39 Și centurionul care stătea înaintea Lui, văzând că astfel a strigat dându-Și duhul, a zis: "Cu adevărat, Omul Acesta era Fiul lui Dumnezeu!"
40 Erau dar și femeile, privind de departe; între ele erau și Maria Magdalena și Maria* mama lui Iacob cel mic și Iose și Salome,
41 care, când erau în Galileea, ÎL urmau și-I slujeau; și multe altele care se suiseră cu EL la Ierusalim.
42 Și făcându-se seară, pentru că era ziua pregătirii, care este înaintea sabatului,
43 a venit Iosif din Arimateea, un bun sfetnic, care și el era în așteptarea împărăției lui Dumnezeu și îndrăznind, a intrat la Pilat și i-a cerut trupul lui Isus.
44 Și Pilat s-a mirat că a murit deja. Și chemând centurionul, l-a întrebat dacă a murit de mult.
45 Și aflând de la centurion, i-a dat trupul lui Iosif.
46 Și a cumpărat pânză și L-a coborât de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu și L-a pus într-un mormânt care era săpat în piatră și a prăvălit o piatră pe ușa mormântului.
47 Și Maria Magdalena și Maria* lui Iose, au văzut unde L-a pus.
1 Și trecând sabatul, Maria Magdalena și Maria* lui Iacob și Salome au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.
2 Și în prima zi a săptămânii, foarte de dimineață, pe când se ridica soarele, au venit la mormânt;
3 și vorbeau între ele: "Cine ne va prăvăli piatra de la ușa mormântului?"
4 Și privind, au văzut că era răsturnată piatra, care era foarte mare.
5 Și intrând în mormânt, au văzut stând un tânăr în dreapta, îmbrăcat cu un veșmânt alb și s-au înspăimântat.
6 Dar el le-a zis: "Nu vă înspăimântați! Căutați pe Isus nazareteanul, Cel ce a fost răstignit; a înviat, nu este aici! Iată locul unde a fost pus!
7 Mergeți dar și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru, că merge înaintea voastră la Galileea; acolo ÎL veți vedea, așa cum v-a zis!"
8 Și au ieșit în grabă, au fugit de la mormânt, fiind cuprinse de tremur și extaz și nu au zis nimănui nimic, fiindcă se temeau.
9 Dar când a înviat, dimineața, în prima zi după sabat, s-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese șapte demoni.
10 Ea a mers și a vestit celor care fuseseră cu EL, care se tânguiau și plângeau.
11 Când au auzit ei că este viu și ea L-a văzut, n-au crezut-o;
12 dar după aceea s-a arătat la doi dintre ei, umblând în altă înfățișare, mergând la câmp.
13 Aceia plecând, au spus celorlalți, dar nici pe aceia nu i-au crezut.
14 La urmă li s-a arătat celor unsprezece, pe când stăteau la masă și le-a certat necredința și împietrirea inimii, căci nu i-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat.
15 Și le-a zis: "Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură!
16 Cine va crede și se va boteza, se va mântui; dar cine nu va crede, va fi condamnat.
17 Și acestea sunt semnele care-i vor însoți pe cei ce vor crede: În Numele Meu vor scoate demoni, vor vorbi limbi noi,
18 vor lua șerpi, dacă vor bea ceva aducător de moarte nu-i va vătăma, vor pune mâinile peste bolnavi și se vor face bine".
19 Deci, după ce le-a vorbit Domnul, S-a ridicat la cer și S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu.
20 Iar aceia au ieșit și au propovăduit pretutindeni și Domnul lucra împreună cu ei și întărea Cuvântul prin semnele care-i însoțeau. Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu