duminică, 5 noiembrie 2023

Epistola lui Iacob

 1 

1 Iacob, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Hristos, celor douăsprezece seminții care sunt în diaspora: Salutare!

2 Frații mei, când sunteți înconjurați de încercări și felurite ispite, să vă umpleți de toată bucuria, 

3 știind că încercarea credinței voastre lucrează răbdare!

4 Și răbdarea să-și aibă desăvârșită lucrarea, ca să fiți desăvârșiți și întregi și în nimic lipsiți.

5 Și dacă îi lipsește cuiva dintre voi înțelepciunea, s-o ceară cu simplitate și fără reținere de la Dumnezeu, care dă toate și i se va da!

6 Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască; căci cel ce se îndoiește, seamănă cu valurile mării, duse de vânt încoace și încolo!

7 Omul acela să nu se gândească că va primi ceva de la Domnul!

8 Omul duplicitar este nestatornic în toate căile lui.

9 Fratele smerit să se laude cu înălțarea lui

10 și cel bogat cu coborârea lui, fiindcă va trece ca floarea ierbii! 

11 Căci a răsărit soarele cu arșița lui și a uscat iarba și floarea i-a căzut și a pierit frumusețea feței ei. Așa se va veșteji și bogatul în alergările lui. 

12 Ferice de omul care rabdă ispita! Căci va fi cinstit și va primi cununa vieții, pe care a promis-o Domnul celor ce-L iubesc.

13 Nimeni, când este ispitit, să nu spună: "Sunt ispitit de Dumnezeu!" Căci Dumnezeu nu este ispitit de rele și EL nu ispitește pe nimeni.

14 Ci fiecare este ispitit de poftele lui, fiind atras și momit de ele;

15 apoi pofta zămislind, naște păcat; și păcatul odată săvârșit, aduce moarte.

16 Nu vă înșelați, frații mei iubiți:

17 tot ce ni se dă bun și orice dar desăvârșit, este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, la care nu este mutare sau umbră de schimbare.

18 EL, de bunăvoia Sa, ne-a născut prin Cuvântul Adevărului, ca să fim ca o pârgă a făpturilor Lui.

19 Să știți, frații mei iubiți: orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire și zăbavnic la mânie,

20 căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. 

21 De aceea, lepădați orice spurcăciune și rămășiță de răutate și primiți cu blândețe cuvântul sădit în voi, care poate să vă mântuiască sufletele!

22 Și fiți împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători, amăgindu-vă singuri!

23 Căci dacă este cineva ascultător al cuvântului și nu împlinește, acesta seamănă cu un om care își privește fața sa firească în oglindă 

24 și privindu-se pe sine și plecând, a uitat îndată cum era.

25 Dar cel ce se va apleca spre legea desăvârșită, cea a libertății și va rămâne așa, nu ca un ascultător uituc fiind, ci ca unul care face lucrul, acela va fi fericit în ce va face el.

26 Dacă i se pare cuiva că este religios între voi, fără să-și înfrâneze limba, ci înșelându-și inima, religia lui este zadarnică. 

27 Religia curată și neîntinată la Dumnezeu și Tatăl, este aceasta: să cercetezi pe orfani și pe văduve în necazurile lor, păstrându-te pe tine însuți nepătat de cele ale lumii.

2 

1 Frații mei, să nu aveți în părtinire, credința Domnului nostru Isus Hristos Cel Slăvit!

2 Căci dacă intră în adunarea voastră un bărbat cu un inel de aur și în haine strălucitoare și intră și un sărac în haine murdare 

3 și voi priviți dar pe cel ce poartă haina strălucitoare și-i ziceți: "Tu stai aici, la bine!" și celui sărac îi ziceți: "Tu stai acolo!" Sau: "Stai aici, jos, la picioarele mele!", 

4 oare n-ați judecat între voi înșivă și n-ați fost judecători cu gânduri rele?

5 Ascultați, iubiții mei frați: Oare nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci din lumea aceasta, ca să-i facă bogați în credință și moștenitori ai împărăției pe care a promis-o celor Ce-L iubesc?

6 Și voi îl disprețuiți pe cel sărac. Oare nu cei bogați vă asupresc și nu ei vă târăsc la judecată?

7 Nu hulesc ei Numele cel bun care a fost chemat peste voi?

8 Totuși, dacă împliniți legea împărătească, după Scriptură: "Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți", bine faceți!

9 Dar dacă părtiniți după față, faceți păcat; și legea vă osândește, ca pe călcători!

10 Căci cine va păzi toată legea, dar o va călca într-un loc, s-a făcut vinovat de toată!

11 Căci, Cine a zis: "Să nu preacurvești!", a zis și: "Să nu ucizi!" Și dacă nu preacurvești dar ucizi, te-ai făcut călcător al legii!

12 Să vorbiți așa și să faceți așa, ca și cum aveți să fiți judecați prin legea libertății! 

13 Căci judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă; dar mila biruie judecata!

14 Frații mei, ce folos să spună cineva că are credință, dar n-are fapte? Poate oare credința aceasta să-l mântuiască?

15 Căci dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana zilnică

16 și cineva dintre voi le va zice: "Mergeți în pace, încălziți-vă și săturați-vă!", dar fără să le dați cele necesare trupului, ce folos?

17 Așa și credința: Dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși!

18 Poate va zice cineva: "Tu ai credință și eu am fapte!" "Arată-mi credința ta fără fapte și eu îți voi arăta credința mea din faptele mele!" 

19 Tu crezi că Dumnezeu este unul și bine faci; dar și demonii cred și se cutremură!

20 Vrei dar să înțelegi, omule ușuratic, că credința fără fapte este moartă?

21 Avraam, tatăl nostru, nu din fapte s-a îndreptățit, când l-a adus pe altar pe fiul său Isaac? 

22 Vezi, credința lui lucra împreună cu faptele lui; și prin fapte s-a împlinit credința!

23 Și s-a împlinit Scriptura, zicând: "Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și i s-a socotit ca dreptate". Și el a fost numit prietenul lui Dumnezeu. 

24 Vedeți deci, că omul este îndreptățit din fapte și nu numai din credință!

25 Tot așa dar și curva Raab: Nu din fapte s-a îndreptățit ea, primindu-i pe vestitori și scoțându-i afară pe altă cale?

26 Căci, după cum trupul fără duh este mort, așa și credința: fără fapte este moartă!

3

1 Nu fiți mulți învățători, frații mei, știind că vom primi o pedeapsă mai mare! 

2 Căci toți greșim multe; dacă nu greșește cineva în vorbire, acela este un om desăvârșit și poate să-și înfrâneze tot trupul.

3 Iată dar, noi punem cailor zăbala în gură spre a ni-i supune și le cârmuim tot trupul! 

4 Iată și corăbiile, cât sunt de mari și sub vânturi puternice, sunt cârmuite de o cârmă mică, oriunde le îndreaptă voința cârmaciului!

5 Așa și cu limba: este un mădular mic și se fălește cu lucruri mari. Iată, puțin foc, câtă pădure aprinde!

6 Și limba este un foc; o lume de nedreptăți; limba aceasta este pusă între mădulare noastre și spurcă tot trupul și aprinde roata facerii, fiind aprinsă de focul gheenei.

7 Fiindcă orice soi de fiare și de păsări, de târâtoare și vietăți din mare, e îmblânzit și a fost îmblânzit de neamul omenesc;

8 dar limba nimeni dintre oameni n-o poate potoli. Ea este un rău fără odihnă, plină de un venin aducător de moarte.

9 Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu și Tatăl și cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu. 

10 Din aceeași gură iese și binecuvântarea și blestemul. Nu trebuie să se întâmple așa, frații mei!

11 Oare poate râul, din aceeași deschizătură, să se verse și dulce și amar?

12 Sau, poate, frații mei, smochinul să facă măsline sau vița smochine? Tot așa, nici râul sărat nu poate să dea apă dulce!

13 Cine este înțelept și priceput între voi? Să arate din purtarea lui bună, prin faptele lui, în blândețea înțelepciunii!

14 Și dacă în inimile voastre aveți invidie și ceartă, nu vă lăudați și nu mințiți împotriva adevărului!

15 Aceasta nu este înțelepciunea care vine de sus, ci este pământească, mincinoasă, demonică.

16 Căci unde este invidie și ceartă, acolo este dezordine și orice lucru rău. 

17 Și înțelepciunea de sus este: întâi curată, după aceea pașnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă și de roade bune, nepărtinitoare și nefățarnică.

18 Și roada dreptății în pace, se aseamănă celor ce fac pace.

4

1 De unde războaiele și de unde luptele dintre voi? Nu de aici, din poftele voastre, care se războiesc în mădulare voastre?

2 Voi poftiți și nu aveți; ucideți și geloziți și nu puteți să primiți; vă luptați și vă războiți; și nu aveți, pentru că nu cereți.

3 Și cereți și nu primiți, pentru că cereți rău, ca să risipiți în plăcerile voastre.

4 Preacurvari și adulterini, nu știți că prietenia cu lumea este vrăjmășie lui Dumnezeu? Așadar, cine vrea să fie prieten cu lumea, se face vrăjmașul lui Dumnezeu. 

5 Sau, socotiți că degeaba vorbește Scriptura: "Către invidie tinde Duhul care locuiește în noi"?

6 Dar EL dă un har mai mare. De aceea a zis: "Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar le dă har celor smeriți!"

7 Supuneți-vă deci lui Dumnezeu și împotriviți-vă Diavolului și el va fugi de la voi!

8 Apropiați-vă de Dumnezeu și EL se va apropia de voi! Curățați-vă mâinile, păcătoșilor și sfințiți-vă inima, oameni cu sufletul împărțit!

9 Copleșiți-vă de durere și întristați-vă și plângeți! Râsul vostru să se schimbe în plâns și bucuria în întristare!

10 Smeriți-vă înaintea Domnului și EL vă va înălța!

11 Nu vă vorbiți unii pe alții, fraților! Cine-l vorbește pe frate și-l judecă pe fratele lui, vorbește legea și judecă legea. Și dacă judeci legea, nu ești împlinitorul legii, ci judecătorul ei!

12 Unul este Legiuitorul și Judecătorul: Cel ce poate să mântuiască și să ucidă. Dar tu cine ești ca să-l judeci pe altul?

13 Ascultați acum, cei ce ziceți: "Astăzi și mâine vom merge în cutare cetate și vom sta acolo un an și vom face negoț și vom câștiga..."

14 Și voi nu știți ce va fi mâine! Căci ce este viața voastră? Un abur! Căci este arătată pentru puțin și după aceea dispare.

15 Voi ar trebui să ziceți: "Dacă va vrea Domnul, vom trăi și vom face aceasta sau aceasta!"

16 Dar acum, vă lăudați în lăudăroșiile voastre. Orice laudă ca aceasta este rea.

17 Deci, cine știe să facă bine și nu face, păcatul lui este.

5

1 Ascultați acum, cei bogați: Plângeți, tânguiți-vă, pentru necazurile ce vor veni peste voi!

2 Bogăția voastră a putrezit și hainele voastre au fost mâncate de molii;

3 aurul vostru și argintul au ruginit și rugina lor vă este mărturie; și va mânca trupurile voastre, precum focul. Ați strâns comori în zilele din urmă.

4 Iată, răsplata lucrătorilor care v-au secerat țarinile, pe care ați oprit-o pentru voi, strigă; și strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului Savaot. 

5 V-ați desfătat pe pământ și v-ați dezmierdat; v-ați îmbuibat inimile ca într-o zi de înjunghiere. 

6 Ați osândit, l-ați ucis pe cel drept, care nu vă stătea împotrivă.

7 Fiți deci îndelung răbdători, fraților, până la venirea Domnului! Iată, lucrătorul așteaptă prețiosul rod al pământului, răbdând mult pentru el, până ce primește ploaia timpurie și târzie!

8 Fiți îndelung răbdători și voi, întăriți-vă inimile, căci venirea Domnului s-a apropiat!

9 Nu gemeți unii împotriva altora, fraților, ca să nu fiți judecați! Iată, Judecătorul este înaintea ușilor!

10 Luați ca pildă de suferințe, frații mei și de îndelungă răbdare, pe profeții care au vorbit în Numele Domnului!

11 Iată, îi fericim pe cei ce au răbdat! Ați auzit de răbdarea lui Iov și ați văzut ce sfârșit i-a dat Domnul! Căci Domnul este mult milostiv și îndurat!

12 Dar înainte de toate, frații mei, să nu jurați nici pe cer, nici pe pământ, nici cu alt jurământ! "Da" al vostru să fie "Da" și "Nu" să fie "Nu", ca să nu cădeți în fățărnicie! 

13 Cine dintre voi este în suferință, să se roage; cine este cu inimă bună, să cânte cântări!

14 Este cineva între voi bolnav? Să-i cheme pe bătrânii Bisericii și să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului!

15 Și rugăciunea credinței îl va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica; și dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.

16 Mărturisiți-vă deci unii altora greșelile și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați! Mare putere lucrează rugăciunea celui drept. 

17 Ilie era un om asemenea nouă; și-n rugăciune s-a rugat să nu plouă și n-a plouat peste pământ trei ani și șase luni.

18 Și s-a rugat din nou și cerul a dat ploaie și pământul a odrăslit rodul lui.

19 Frații mei, dacă cineva dintre voi se va rătăci de la adevăr și îl va întoarce cineva,

20 să știți că cine întoarce un păcătos din rătăcirea căii lui, îi va mântui sufletul de la moarte și va acoperi o mulțime de păcate!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Când vine Fiara și semnul Fiarei și când va veni Domnul Isus să-Și ia biserica

  " Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, ...